Luna plină



































Urăsc deja seninul atâtor nopți fantaste,
Mi-e dor de întunerec și de vârtejuri caste,
De lungile săruturi uitate printre ploi,
De tenișii mei rupți în talpa, amândoi.

Mi gândul tot la tine,dar fără luna plina,
La codrul din poveste, la apa cristalina,
La țurțurii de ierburi, la sfânta lor răcoare,
Izvoare răsărite din lacrimile tale.

Mi-e ud ades vestmântul, de roua unui vis,
Ca doi ratați prin viata, noi am trecut decis,
Sa nune compromitem, sa nu ne asemănăm,
Altfel chiar decât lumea, prin care tot umblam.

Mi-e dragostea zvârlită odată cu argintul,
Ce aruncai pe stardă, când venea răsăritul,
Culeasa din rigole de câte un gunoier,
Ce-o duce la nevasta-i flamanda de-un  inel.

Urăsc deja seninul atâtor nopţi uscate,
Mi-e dor de tine iară, extrasă din cetate,
Fugită-n calea vieţii cu mine, dinadins,
Fiindcă noi amândoi un destin am pretins.

Comentarii

MiiutaChan a spus…
Frumos, ca întotdeauna.
"Mi gândul tot la tine,dar fără luna plina,
La codrul din poveste, la apa cristalina,
La țurțurii de ierburi, la sfânta lor răcoare,
Izvoare răsărite din lacrimile tale."
Strofa aceasta e magnifică. Transmite atât de multe!

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)