vineri, august 31, 2012

Toamnă în ţara lui Haplea


Dormim înghesuiţi în corp,
Ne strângem ca o frunză-n toamnă,
Lăsând pe suflet o petală,
Să râgâie pustiu a mort.

Urmăm măriri mereu prefigurate,
În noapte ne deschidem mereu Anul,
Îmbătrânim interpretând mânate,
De dor de avut în cântece doar banul.

Trecem alaiuri la nunţi şi înmormântări,
La naştere venim doar câte unul,
Aşteptăm magi  de zahăr şi ursitori,
Cum am venit, ne terminăm şi drumul.

Urâm Irozii şi clipa ce se scurge,
Iubim atâta doar cât ne este bine,
Ni se preling pe tâmple urmele de sânge
Şi mâinile se spală-n zori de Sine.

De atâta dor de noi, atingi panglice,
Joc tontoroiul, ca un pui de urs,
Tresar din nopţi femeile antice,
Să mă ridic de moarte mai presus.

Şi aici unde-i ţara cu Păcuiul lui Soare,
Poporul o ţine într-o sărbătoare,
Cu doi mici şi cu o bere la pet,
C-au belit mielul mioritic şi drept.

Niciun comentariu:

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...