Doamne, sunt o clipă pierdută
în ticăitul inimii Tale!
Şi tone de fier vechi bun la export,
Paraşutiştii echipaţi cu combinezoane de gală luate de la
Echipa de sudori,
Mlaştinile din jurul timpilor morţi,
Hugo în poza gălbejită în jurul bărbii
Viaţa de familie normală în sud,
Aspecte topite în glicemia firului vieţii.
Şi totuşi, suntem o specie amnezică,
Incapabilă să recunoască ce i-a fost dat,
Mediocră specie cu amintiri de zeci de mii de ani,
Cu vii şi călăii şi noaptea cuţitelor viitoare,
Mereu luând de la capăt lucrurile,
Ca într-un coşmar din care te trezeşti
Pentru a adormi şi a visa acelaşi,
Mereu acelaşi vis al luptei dintre bine şi rău.
Doamne, trezeşte-ne din visul Tău!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu