marți, februarie 11, 2014

Femeile, eterna noutate


Femeile, eterna noutate,
Tăceri strivite doar de buza lor,
Cu mângâieri de multe ori furate
Şi cu surâsul armă, dar şi dor.

Femeia iubind odată jumătate
Ba flori, podoabe, stele ori scântei,
Îşi face din viaţă parte pentru parte,
Şi cresc bărbaţi puternici peste paşii ei.

Femeile mereu nemulţumite,
Mereu dorind mai mult şi mai avan,
Pământ de arcă printre ploi cernite,
Ecouri de cleştar peste vulcan.

Femei în cuib cu prada sării aduse,
Dintr-un sărut la puiul mult iubit,
Frumoase, ca şi cărţile nespuse,
Cu spirit viu, mereu neostoit.

Femei miros, femei eteritate,
Femei îmbietoare ca şi veacul nou,
Ce strălucesc nemărginiri perlate,
Oceane apocrife într-un ecou.

Femei de epopee, file de poveste
De Penelope în odisei fantaste,
Rămân în suflet veşnice neveste
Ori ca sub Troia, nicidecum prea caste.

Femei martir, femeia mamă bună,
Femei moment, uitate-n vremi ca mierea,
Femei cărnoase, floare de sub lună,
Iubind prin curcubee de abis trecerea.

Femeia paradis, ca ploaia caldă,
Renaştere perpetuuă şi tandră,
Femei lingou,  femeia muză, femei belciuge,
Pe toate le iubim când toamna nu ne plânge.

Iar primăvara-n versuri lungi şi terne,
Prolix, cu flori de lotuşi şi cu aur,
Noi punem numele Femeie în tezaur
Şi recunoaştem că sunteţi eterne!

Niciun comentariu:

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....