Salutări!

Cel mai frumos poem nu l-am scris până acum,
Iubita mea, sângele meu, iubita mea fum,
Ştim amândoi asta, am avut ocazii şi m-am descurcat bine,
Iubita mea, gândul meu, iubita mea mâine,
Tocmai de aceea oamenii mă uită mereu,
Iubita mea, setea mea, aerul meu,
Fiindcă eu am trăit pentru tine, lăsându-i pe ei,
Iubita mea, apa mea, iubită de zei,
Aş fi putut să-ţi fac palat, să lupt cu pumnii mei,
Iubita mea, cerul meu, ochii mei,
Dar am umblat să aduc orând în sud,
Iubita mea, limfa mea, unicul gând,
Am căutat să-ţi stric palate, pe care alţii le-au promis,
Iubita mea, steaua mea, unicul vis,
Te-ai logodit cu ploi şi trenuri,
Iubita mea, inima mea, iubită cutremur,
Acum te las, iubită-n veci
De-un rai al sângelui, nu pleci,
Iubita mea, de azi înainte
Eşti gândul meu cel mai cuminte,
Am să încerc un alt poem,
Iubita mea am să te chem
Pe loc peren!

Senin

Atât senin nu există niciunde,
Căci cerul lacrimile şi le ascunde
În scoici ce se transformă în nisip
La infinit, la infinit!

Pe perle celeste tu te întinzi, iubito,
Atunci când lumea-ţi pare de coşmar
Şi vrei să tragi în piele soarele, vrăjito,
Cleştar, cleştar.

Eşti ama sufletului meu de aventurier,
Oceanic cauţi cheia inimii stingher,
Nu te opreşti din căutat nicicând,
E legământ, e legământ.

Atât senin e limpede şi-i bine,
Tu eşti seninul din clipele senine,
O tot repet ca marea ce transformă
O nouă formă, o nouă formă.

La patru scoici şi-un val calin,
Zâmbim la fel, mă simt copil,
Tu ştii că ieri e prea demult
La mine-n gând, la mine-n gând!

În scoici ce se transformă în nisip,
Atunci când lumea-ţi pare de coşmar,
Nu te opreşti din căutat cu niciun chip,
La infinit, la infinit!

Calul sur

Spiritul meu alerga călare pe un cal sur,
Vedeam pământul cum se micşora în coama sa,
De departe vedeam vămile văzduhului deschizându-se,
Vedeam Luna şi Soarele  la aceeaşi masă,
Doar că Luna avea rochie de mireasă
Şi, firesc, îi lua faţa mirelui,
Nu ştiu să vă spui dacă era chiar a Soarelui,
Dar era cumva o eclipsă, un soi de lumină lipsă,
Chiar în ziua de echinox, când fuge de acasă câinele mops,
Tu erai o piatră, o steie,
Fiindcă stei nu este femeie,
Dar pe tine te vedeam mai aproape, spre frunte, spre genune,
Unde ecoul nu are nume, pentru că e doar o minune,
Acolo unde tu faci cu privirea să mi se dezgheţe sufletul în şuvoaie de ape,
De se rup stalagmitele de păcate, topind calcarele în şoapte,
Mamă!, cum alerga surul peste fiecare în parte,
Bând apă din fântânele ceriului înalte,
De parcă erau din ochii tăi de clipe şi de fapte,
Că de-ai clipi s-ar stinge imediat lumea,
În trap de sur cu spiritul cumva, ca genunea mea,
Tot prăvălit de căprioare-n vânt,
Prin norii blonzi şi falnici şi înfrânt,
Cu muguri şi cu lupi, ba şi lupoaice,
Am să îl cresc pe Romulus cu alge,
Iar surul meu, acum prea-cumpătat,
Clipeşte vântul, uragan urlat,
Căci tu eşti steie, stei sunt clar şi eu,
Iar calul sur este  ecoul meu!

De echinox în ziua fericirii

De echinox şi-n ziua fericirii,
Când soarele şi luna firii
Se întâlnesc într-o egală zi,
Îmi împart timpul după cum îl ştii,
Cu tine într-o nouă  primăvară,
Uitându-ne la lumea din afară
Şi-ţi zic de deochi, cu nevoi şi fecioare,
Cu bărbaţii ce au ochi de ulcioare,
Cu blânzi copii şi balauri de fete,
Cu neveste sfârşite sau cu cele cochete,
C-un crai şi o doamnă, un deşert în sărut,
Nisipul scârţâie în ochi din nou neînceput,
Florile frumoasele se iţesc de sub rouă,
Pe iarbă pasc brume şi-n eclipse ne plouă,
Trec braţele descurajatele necesare ca sarea,
Ce răsare în cruce şi cresc către zarea,
Din doimea de doi ce-am fost să fim trei,
Eu cu tine şi steaua copilului  temei,
În ziua luminii privite prin ciobul cu clei,
Să vedem de-om putea lumina solară,
Cum astru de aur încet o să piară,
Să îţi pun pe deget inel cu lumină,
Să mă iubeşti şi în cer şi în tină,
Să te iubesc doar pe tine, nu alta,
Să mă rog pentru tine la Preacurata,
Primăvara să-ţi intre în sânge şi-n minte,
Sănătate şi viaţă bună înainte,
Dar fiindcă-s şi eu om şi o ştiu prea bine,
Gândeşte liber, că visul îţi aparţine,
Dă roşul în maci şi-n obraji sărbătoare,
Să râdem deschis spre cerul cu soare,
O vară în suflet şi cer în priviri,
Să treacă deochiul prin alb-negrul de miri,
Un an cu succese şi drumuri cu spor,
Să fii tot cochetă şi-n suflet să ai dor,
Omenie în suflet şi dorinţe împlinite,
Echinox în răbdare şi vremuri vrăjite!

Condamnaţii

Vine seara nisipului din cruce,
Pe jos mi se varsă şi face plaje pe care le duce
Pe malul tuturor albastrelor mărilor,
Încât noi ne dedăm desfrunzirilor
În fiecare vară, când odată cu soarele
Răsar trupurile noastre goale ameţind ogoarele
De timpi morţi sau trecuţi,
Încât din valuri apar recruţi
Care să toarcă visele-n aer,
Cu faceri de verbe şi câtul în caer,
Că netăcutul, scârţâitul zăcământ,
Ne-a ars la tălpi şi ne-a fost secundelor mormânt.
Iar tu râzi! Cum te cheamă? Soarbe zeamă!
Nu râde, chiar dacă te arde-ntr-un călcâi de-o arcă de seamă,
Fiindcă în celălat călcâi noi am fost condamnaţi
Să stăm în echilibru între viaţă şi moarte pentru a fi salvaţi!

Poem cu lozuri

Eu zgârii hârtia aceasta
Ca şi când i-aş face masaj,
Ca şi când epidermic
I-aş da temperatură
din inima şi mâna mea,
Atât de înaltă,
Încât să-l mişte pe cetitor.
Osârdii, omilii, limfe şi tahicardii
Să i le reglez cu folos,
Hai, cetitorule, că ai tras un loz!

Dragostea nu există

Te iubesc, chiar dacă dragostea nu există!
Dragostea nu există, este doar o vorbă inventată de poeți,
ca să dea de lucru la nătăfleți!
Nu să aibă o conotație hormonala, ci una abisal-astrală!
Să se răsfrângă în tot ce atingi, ce respiri, ce visezi,
în clipa de ieri şi-n visul de mâine,
în apa din ceai şi-n grâul din pâine,
Te iubesc, chiar dacă sună răsuflat, domnule poet!
În ochii copilului şi in sărutul tău!
Aici nu e vorba de răsuflat,
ci de faptul că s-a dovedit științific, nu este adevărat!
Dragostea nu există, dar oamenii au nevoie de modele,
de eroi, de sintagme, de zdrăngănele!
Nici când citim, nu citim, găsim poza unei amintiri,
deci când citim, noi ne reamintim!
Te iubesc pentru că fără tine n-aş putea respira,
dar dacă n-aş fi fost, tu ai fi putut afla că dragostea nu există?
S-a dovedit şi asta pe facebook, iar pe google stă unul năuc,
N-ai fi găsit un alt hăbăuc, care să-ţi inspire un pic de aer de haiduc
Poate era mai înalt, mai frumos, poate îl priveai dragăstos,
Poate îi găteai cozi de zâne la cină,
Şi îi puneai in cană ceai de cătină,
Păi, uite, Dumnezeu nu ne lăsa năuciți,
să gravitam aşa fără sens prin univers,
ne adună pe unii cu alții, aşa, ca să ne găsim şi noi rostul...
Adică nu dragostea, ci adăpostul,

Aşa mi-am găsit eu rostul,

fiindcă e clar, demonstrat de vremi,

tu ești rostul meu, oriunde mă chemi,
În copilărie credeam că sunt Făt-Frumos
pe un cal răpciugos.
Am pregătit atâţia cărbuni pentru  jar ,
Fiindcă dragostea nu există, e clar,
La oamenii nearşi în suflet de pojar!

Women, eternal novelty

Women, eternal novelty,

Silences crushed only by their lip,

With caresses many times stolen

And with the smile - weapon, but longing too.

Woman loving once and a half

Either flowers, jewelers, stars or sparks,

She makes from life share for share,

And strong men grow up over her steps.

Women always dissatisfied,

Always wanting more and more desire,

Ark soil among mourning rains,

Crystal echoes over the volcano.

Women in the nest bringing the  pray of salt,

With a kiss to their beloved offspring,

As beautiful as unspoken books,

With vivid spirit, always tireless.

Women – odors, women – ethereal,

Inviting women like the new age,

That glow like pearly endlessness,

Apocryphal oceans into an echo.

Epic women, story pages,

Of Penelopes in quixotic odyssey,

They stay in soul eternal wives

Or like under Troy, not in the least too virgin.

Women – martyr, the woman good mother,

Women -  moment, forgotten in times like honey,

Fleshy women, flower under moon,

Loving through abyssal rainbows the trespassing.

The paradise woman, like the warm rain,

Perpetual and tender regenesis,

Ingot women, the muse - woman, hooks women,

We love them all, when the fall doesn’t weep us.

And the spring in long and dull lyrics,

Prolix, with lotus flowers and with gold,

We put the “ Woman “ name in treasure

And recognize you are eternal! traducere de Monica Muscalu

Noapte de ianuarie

Sunt eu, Andrei și mama doarme,
Bunica râcâie covoare,
Afara țâncii trag  artificii,
Iar vulturii dorm, micii,
Fiindcă trebuie sa crească în copane ,
In timp ce aerul îngheață a capcane,
Fuioarele de Sfinx se preling gureșe
Pe tâmpla grifonului avid de cireșe,
Ochiul privește 300 de spartani,
Iar piatra ponce gâdilă întâi
Si se sparge în frumusețea ei de călcâi,
Nu ca de plăpândul călcâi al lui Ahile ,
Unde orice săgeată poate curma zile,
Ci ca de călcâiul ei izvorâtor de verbe:
A muri, a cădea, a trece, a pierde,
Ci asa cu însușiri rozacee,
Fiindcă în trandafir renaște o femeie,
Asa cum și aici creste un soim
Peste aripile clipelor căzute în somn,
Încălzind lumina strămoșilor mei,
Cântând și ea sub genunchii ei ,
Asa cum odată canta  muntele pe lup
Din sutele de sulițe ce soarele-l readuc.

Îmi e dor

Îmi e dor de mare şi cer,
De alfabetul caligrafiat pe sânul tău
cu acel penel invizibil,
Când cuvintele prindeau viaţă,
Când te sărutam fără voie de la portar,
de la şofer sau de la primar,
Când aveam infinitul sub gene
Şi fixam modest punţi peste apus
Spre răsăritul fragil doar pe al tău surâs,
Îmi e dor să-mi spui că ți-e dor,
Ca şi când ai fi singura apă de izvor,
Singurul soare, singurul nor,
Să-ţi spun te sărut , sărito, până-n dimineţi,
Când ai chef să vezi şi să pupi poeţi,
Până atunci îmi e dor de zbor, de frumos şi adevăr,
Că urât mai e gardul cu care sunt înconjurat,
Lăsându-mi rareori răgaz şi acela estompat
Să te privesc în zenit cu cerul rotat
Şi să-ţi spun adevărul-adevărat,
Eu nu sunt cel cu care te-ai măritat

Doamne, Tu din rugi mă conjugi,
Mă cheamă, Doamne, să-Ţi înscriu îndemnul,
Aşa cum peste apă untdelemnul,
 Iese deasupra orice s-ar afla,
Lasă-mă , Doamne în chemarea Ta  !

Desen eteric la încrucişarea zborului de fluturi de noapte

Acum nici măcar cei mai îndepărtaţi dintre noi,  nu erau chiar atât de departe, pe cât ar fi dorit unii să pară că sunt. Din acest motiv  şi tot aş fi spus, că de acum înainte toţi trebuia să avem de a face cu ceva ce  înainte nici măcar nu bănuiam. Aşa că ne-am apucat să învăţăm repede de tot, ce e de făcut şi am trecut la treabă. În nici doua luni, cu sârguinţa  studentului căminist în sesiune, am reuşit să realizăm nenumărate proiecte, multiple, prietenoase şi apropiate colaborări. Eram aproape nebuni, deşi nu aveam ochii albaştrii şi nici nu îmi trecea prin cap să îmi pun lentile de contact……

1. Pentru cei care nu ştiu, lentilele sunt la un moment dat recomandate DE MEDIC, AVÂND NU NUMAI O IMPORTANŢĂ ESTETICĂ, CI ŞI DE A ACUTIZA VEDEREA şi rezultatele acesteia. Restul vine aproape întotdeauna de la sine.
2. Altfel, restul vine de la prieteni, de la duşmani, de la organele competente… după cum spuneam, am locuit temporar în atelierele piticilor albaştrii cu feţe roz şi am avut ocazia să văd cum fabrică ei ceaţa.

În fiecare dimineaţă se trezeau înaintea celorlalţi, cu gândul la muncă şi la ceea ce urma să se întâmple peste zi, legat de treaba lor, de mintea lor, de muntele lor, de povestea lor întotdeauna alambicată şi necomplicată, totuşi.

3. - Am înţeles, am strigat, ca oricare dintre cei cărora li s-ar fi spus să spună, daca au înţeles! Ar fi fost de-a dreptul împotriva firii să nu înţeleg sau să nu am habar ce se întâmplă. Tocmai de aceea am lăsat lucrurile de lângă mânăstire, sa aibă propriul lor status. E adevărat că Moreneta vorbea cu mine, ca şi când ar fi vorbit cu orice ciobănaş de 10 anişori, iar domnişoara de bronz din Piaţa Regilor abia aştepta ca să fie luată la întrebări. Cât despre Sf. Ecaterina, ea, ca de obicei, lăsa tuturor chef să o ia razna şi să se împace după voie, într-un loc al fiecăruia. Eu am făcut-o, alegând joia. Afară ninsese, iar 2 tineri, adolescenţi  îndrăgostiţi la porţile nopţii, pentru care toată ura şi nepăsarea celorlalţi făceau îngeri superbi în zăpada bruxeleză, aşteptau metroul pe două peroane diferite.
4.  m-am întors la locul meu, la pământul meu din lunca aceea plină de floarea-soarelui, care atunci arăta ca o imensă câmpie cu dinţii rânjiţi în nemernicia căldurii de septembrie şi am urlat cât am putut spre lanterna arătată mie, asemenea unui soare debil. De departe se auzea motorul unei maşini de teren româneşti, prăfuite şi neduse de mult la control.
5. Ziua Z nu a existat decât în memoria colectivă, în memoria mea şi în timpul alocat bârfelor şi, mai apoi, boarfelor. În rest, este mai mult decât clar că tot acel important dus-întors al deliciilor noastre, nu avea nici o responsabilitate acordată în istoria contemporană, în istoria generală, deci, nu a existat.
6. Având în vedere cele relatate, rezultă din experienţa mea, accentuez, a mea, de scrib (eu având în panteonul şi altarul sufletului meu scribul la loc de cinste. Cine nu crede să vadă coperta 4 a ultimei mele cărţi sau prietenii sufrageria plină de însemne, statuete şi semne de trecere a scribului, cât şi a povestaşului prin viaţa mea), că nici un document în firea lui necompletat cum se cuvine de scribul regal nu are cum să iasă pe uşa regală etc., fără ca atunci când cineva pierde, altul să câştige.
7. Scribul, măscăriciul şi regele ştiu la fel de multe ca şi resursele umane 1,2 şi au în vedere de obicei tot ce mişcă, strănută sau respiră… ori a murit şi e folositor! De aceea şi aceştia au lentile de contact, care se lipesc cu diverse materiale, printre care vin, fripturi, salate etc. şi se desprind cu dosare, cuţite în spate, reclame radio-teve.
8. din nefericire, regii-copii, care vin, nu ştiu absolut nimic din cele ce ştiu regii bătrâni, care pleacă, pornind de la necunoscut şi ajungând la absolut nimic! Având în vedere aceste mici amănunte, saltimbancii de serviciu sunt absolut utili, iar cei care uită să dea şuturile de rigoare şi le iau singuri după foarte puţin timp, chiar de la cei care nu le-au primit.
9. farfuriile negre ( cunoaşteţi băiatul acela care a spart-o, nedând vina pe motan sau pe vânzător, nici pe căpitanul bătrân al corăbiei, ce duhănea din pipă, în barba-i tot mai rară), cerul albastru, ochelarii bătrâneşti, obosit lăsaţi ÎNTR-UN COLŢ, AMINTEAU CĂ REGELE se pregătea să aterizeze din înalta sa maiestate în plan nu numai terestru ci şi real. La o masă mai retrasă sta o dansatoare bătrână şi grasă, alături de celebra cântăreaţă din folclor autentic, pasivă, liniştită, aşteptându-şi trecerea!
10. la doua coteţe distanţă, curcile cereau raţelor reţete de slăbit. Cu inconsistenţa obişnuită a discursului curcilor, acestea le determinară pe gâşte, să preia controlul cetăţii eterne în noaptea aceea barbară şi să scape lumea de o lungă noapte întunecată.
11. la marginea lumii învăţatul cu ochii închişi, vede fluturii de noapte arzându-şi aripile în dansul lor noptatic şi eteric prea aproape de lampă, simte schimbarea şi se lăsă să leviteze în absolutul unor noi posibilităţi.                                              

    Ionel Muscalu

Meşteşuguri

Ei săpau în mine ca în mine,

Cătând să scoată diamante şi rubine,

Eu ochi le-am spus de Homer că le dau,

Ei nu înţelegeau, dar eu vorbeam pe şleau,

Ei tot săpau, rupând, eviscerând,

Sădind în ei lucirea de mormânt,

Eu le udam o sete doar de viaţă,

Ei inundau cu foame a lor speranţă,

Ei tot ofrande ar fi cules din oase,

Eu le dădeam doar primăveri ploioase,

Ei râcâiau cu dalta şi toporul,

Eu le dădeam din tâmplă semitonul,

Ei mă trădau, hulubi smulgând din vise,

Eu , omul viu, le râuream narcise,

Ei muşcau  ce îi făcuse, mâna şi ţărâna,

Eu mă rugam ca să-şi închine urma,

Ei triumfau cu pielea mea pe-un ciot,

Eu eram liber timpul să-l socot

Şi minele le închideam în mine,

Adio pietre tari, adio cine!

Atunci el drumul  crinilor  dădea,

Să mă sufoc cu propria  rindea.

Luni

Luni e o zi cu tic,

de fiecare dată protestăm un pic,
a nevrozelor, dar şi a reinventării,
îţi e greu, dar te simţi şi uşor,
vine de fiecare dată
exaltată,
tu n-ai chef de ea,
dar ea:
-vai, ce bine îţi stă,
vai, ce frumoasă eşti!
Vai, cât de mândri sunteţi!
Falnica zi de luni
nu vinde cununi,
dă cu oiştea-n gard
de parcă ar avea gută,
asediază cafele o sută,
te trimite păgubit în cronica ei vie,
îţi vine să-i zăboveşti duminici peste gură,
dar eşti lefter de duminică încă o săptămână!
Noroc că trece fără să se abţină,
Felicitându-te pentru zilele de odihnă...