vineri, decembrie 11, 2009

O CARTE DE SPERANŢĂ mulţumiri celui care a fost Părintele Mihail Sârbu

Zori îmbobociţi pe pereţii Catedralei Adormirea
Recunosc speranţa zâmbetului meu,
Altarul inimii mele, locul descoperirii entuziasmului,
Intrarea mea în rost lângă mireasă.
La marginea albului pe lângă albastrul cerului
Răsună un clopot în dungă.
Seamănă cu un poem crescut din apă dulce,
Apă repede, iubitoare de soare.
Un abur de lumină şi migală,
Un flutur pentru inimă şi creier.
Voi sluji într-o zi o vară sfioasă
În răcoarea liniştită a sfinţilor
Şi voi fi şi martor al iubirilor viitoare
Ce-şi vor pune cununa de raze
Sub cupola ce întemniţează furtunile răului.
„Bine aţi venit în casa mea de arome robuste!”
Geometria adolescentă a credinţei rimează
Cu rouă dimineţii şi curcubeul de câmpie.
Aici am primit „Jurnalul Fericirii”
Şi am visat pentru o mie de fântâni.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Foarte frumos. Mă bucur să pot reciti din poeziile publicate, macar pe internet- rasfoitul cărtii a devenit parcă un calvar în aceste timpuri de restrişte- frumoase versuri închinate unui preot, Sârbu, pe care mărturisesc că nu l-am cunoscut. Speranţa, adolescentina credinţă în eterna iubire, în bunul suprem si râvnitul "Jurnal al fericirii" - minunat. Îmi place să sper că acel minunat şi luminat castel, îmi este daruit şi mie, chiar dacă el pare cu destinaţie precisa. Ce ne-am face dacă nu ar mai fi speranţa în aceasta lume a umbrelor cu nevoi cotidiene şi meschine dorinţi. Uneori, nu ne dăm seama că suntem atât de aproape de fericire. O singură clipă de bucurie poate să umple un jurnal întreg.