miercuri, martie 11, 2015

Îmi e dor





Îmi e dor de mare şi cer,
De alfabetul caligrafiat pe sânul tău
cu acel penel invizibil,
Când cuvintele prindeau viaţă,
Când te sărutam fără voie de la portar,
de la şofer sau de la primar,
Când aveam infinitul sub gene
Şi fixam modest punţi peste apus
Spre răsăritul fragil doar pe al tău surâs,
Îmi e dor să-mi spui că ți-e dor,
Ca şi când ai fi singura apă de izvor,
Singurul soare, singurul nor,
Să-ţi spun te sărut , sărito, până-n dimineţi,
Când ai chef să vezi şi să pupi poeţi,
Până atunci îmi e dor de zbor, de frumos şi adevăr,
Că urât mai e gardul cu care sunt înconjurat,
Lăsându-mi rareori răgaz şi acela estompat
Să te privesc în zenit cu cerul rotat
Şi să-ţi spun adevărul-adevărat,
Eu nu sunt cel cu care te-ai măritat

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...