... nepăsarea de abanos

Masa aceasta cu picioarele lăsate de tâmplar
Mi-a povestit că nimeni nu vine să cânte,
Dar din boschetul din colţul casei a ieşit un cobzar
Animat de dorul iubitei iubiri şi a cântat
Lumina stinsă peste pata de cafea şi cana de lapte,
Trăirea intensă a muntelui din piatră de capre
Sânii tăi lăsaţi de mama natură de-a dura
Crailâcul din mintea mirelui mirat de cosaş
Lanţul de la gât, de aur, strălucind gura,
Râsul de gardă la drapelul unităţii, Ostaş,
Foaia aceasta şi berea căpruie s-o bem aldămaș!
Apoi s-a oprit, a luat un gât, a verificat struna.
Zâmbetul i-a îngheţat în colţul ochiului şi a plâns.
Boaba de rouă din poetul prins, s-a desprins.
Afară era seară şi cerul risipit a tot nins.
Noi ne prindeam în clenci şi alunecam în beci
Şi ne-am uns cu praf demult nepătruns
De privire de om.
Hanul a căpătat culoare
Sub atingerea pielii tale.
A crescut linear şi bizar cu cupola ca un dom
Din ai cărui pereţi ochi semeţi şi cuminţi
Plângeau scurs cu igrasie.
Eu mă feream să-mi las nepăsarea de abanos
Pătrunsă şi măsurată.
Sunt un om serios !

PE LÂNGĂ VILLON

Ah, inima-mi hoinară iară zburdă,
Cu mintea-mi limpede se ia la trântă.
Spectacol inedit, medieval,
Solzoasele făpturi de prin podgorii
Roiesc pe butii duse către Pan,
Grifoni îmi latră-n oase alegorii,
Clovni şi fachiri îmi tescuiesc prin vine,
Sărmană doamnă nu ştiu cât m-o ţine.
Icoana sărutării tale îmi este leacul,
Când focuri stingi de fuge chiar şi dracul.
De aceea învins, de grasele himere,
Eu te primesc ca buna mea vestire.
Te-mbrac, o, Eva mea, plină de mere,
Cu toată-a mea speranţă în neştire,
Căci pentru asta doar îmi dai putere!

Cântarea unei măreţii: Să închinăm o odă poporului japonez!

Japonezii comemorează  un an de la accidentul nuclear de la centrala Fukushima, generat de un tsunami soldat cu 19.000 de morţi şi dispăruţi în nord-estul ţării.

Crede cineva că putem să ne sacrificăm  mereu,

Că putem să nu ne întoarcem acum la Dumnezeu,

Că acum nu avem lângă noi îngerii  mereu păzitori,

Că a fi român este  întâmplător?

Că  nu mă doare timpanul şi nu pot să strig,

Că ideea mă doare, de dor şi de frig,

Că mă arde zăpada căzută nipon,

Că simt cum mă pierd acum, când răstorn

Toate tăcerile, strigătele, luminile,

Când nimic nu mai are logică în nimic,

Deşi noi am vrea ca timpul să se ghemuiască

Într-o cultură de ama, perle şi ceai,

Nu în dispute culturale cu verbul mai ai!

Fiindcă oamenii aceştia nu plâng nici un pic,

Pentru că nu-i interesează publicitatea,

Diluarea sufletului sau neputinţa verbului a fi,

Nici atunci când în japoneză înseamnă a trăi...

Am învăţat cu toţii şi cerul şi oceanul,

Văzându-i cum se luptă nerătăciţi cu valul,

Cum vin din lacrimi calde să-nfrunte şi zăpada,

Copii de nouă ani ce îşi împart corvoada

De a-şi căuta părinţii prin mormane de lux,

În care zac mansarde  şi maşini în reflux,

Fiindcă la piept speranţa le bate mult în sept,

Copilul acesta care ieri n-avea griji, ci drept,

Care azi mai visează, plângând în gândul lui...

Fiind în fapt şi el... un pui,... al lumii pui.

Eu plâng, mă doare tâmpla, obrazul nu mă ţine,

Copilul mi-l privesc la pieptul meu şi-i bine,

Văd de departe cerul şi sarea lui mă apasă,

Văzând copii niponi care nu mai au casă,

Mă încovoi de clocot, mărturisesc şi-s trist,

Cer azi, uman, din suflet, să cred că mai exist,

Să ajutăm copiii, bătrânii şi săracii,

Să dregem optimist, gândind acum ca dacii!  

Prânz cu măr pe un diamant

Pot , desigur, să evoluez dincolo de absolut,
Cu toate acestea, mă tac, utilizat-doborât,
Într-o singură picătură scursă de apă,
Homo ad circulum , pentru cercuri,
Măsurători, tu, măsurându-mă, ceea ce stai,
Descoperindu-mă dincolo de analogii,
De sensul comun şi grotesc,
Fiindcă eu, pur şi simplu, te iubesc,
Fără condiţii din prima lună pe cetate,
Restul sunt lacăte şi şapte păcate,
Ci prin mine, exerciţiu constant,
Fără maci şi genunchi puşi pe Lună,
Fie ea şi în eclipsă, mai bine-bine, decât lipsă,
Doamne, câtă arhitectură de Soartă mi-ai dat!!!
Eu să construiesc un palat obiectat şi structurat,
Eu fiind şi constructor şi ţel, adâncit în proiectul furat,
De fiecare dispoziţie adâncită-n idee,
Ca o hermină curbată, ca o palidă femeie.
Acum simt că tu îmi dai ţelul ca o oglindă lunetă,
Ca o periculoasă şi tăcută, perfectă arbaletă,
Înălţată de mâna dreaptă în şoaptă,
Potenţial de taină, trădare şi faptă,
Nu ca în Cina aceea,
Ci ca în MĂRUL şi FEMEIA.

Sfinxul din miezul Troiei

Motto:" În Orient se spune că norocul favorizează o minte pregătită. "

Îmi latră nopţile neapărat prelung,
Se aud chemări de păsări dinspre cârd,
Departe-n zare noaptea arde iar homeric,
Rănind idei cu conţinutul sferic.

Din cai troieni, zidiţi la mine-n vise,
Se mai reped cu gânduri interzise,
Ulise călătorul, doar soldaţi sticloşi,
Înnisipaţi de timp, dar încă grandioşi.

Îmi par ciudat de marţiali, ca luptători X'ian,
Rescrişi acum aiurea din plugul de ţăran,
Care speriat ascunde comoara şi cărarea,
Tăcând în suflet taina, cu tot cu disperarea.
















Şi vin privighetori la geamul dinspre vis,
Bat triluri clar şi limpezi în cedrul neatins,
Deschid ferestre-n lemn, grele ca un tezaur,
Decât e greutatea lor necântărită-n aur.

Că-n nopţile eterne îmi latră sfincşi în sânge,
La mijloc de cai repezi din scânduri iar se frânge
Istoria în două de la destin la cer, pe 3-4 picioare,
Arzând ce eu mai sper, din prea multă răbdare.


De aceea vă îndemn să mai avem speranţă,
Un cerc este o minune- o trestie o ştanţă
A lumii idiomuri, în care ne-am născut,
Aşa cum o vocală naşte al limbii trup!

CUTREMURUL de acum 35 de ani, asemenea celui de acum 174 de ani

Cutremurul din 4 martie 1977, produs la ora 21:22, a avut o intensitate de 7,2 grade pe scara Richter şi a făcut 1.424 de victime în Bucureşti (1.578 în toată ţara), o serie de personalităţi ale vieţii culturale căzând victime acestuia. Cu toate acestea se pare că noi nu am învăţat nimic din ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 35 de ani.

Documentele păstrate la Biroul Judeţean Giurgiu al Arhivelor Naţionale ne permit să prezentăm un cataclism de 7,5 grade pe scara Richter care a avut loc în seara zilei de marţi 11 ianuarie 1838, informaţiile fiind culese din Buletin. Gazetă Oficială a Ţării Româneşti cu precizarea că această instituţie are una din cele mai complete colecţii din România ale Monitorului Oficial (sub diferitele denumiri purtate de-a lungul celor aproape 180 de ani de apariţie).

Astfel, la o săptămână după producerea cutremurului, în paginile sale s-a publicat rolul pe care l-a jucat domnitorul Alexandru Ghica în acele momente grele pentru ţară, descrierea rolului acestuia amintindu-ne parcă de acel 4 martie 1977.

„Era 9 ceasuri după prânz. Mulţi se adunaseră la teatru să vază pe Angelo <”Angelo tiranul Padovei” de Victor Hugo ?>. Abia se ridicase pânza la actul al doilea. Privitorii sta să vază sfârşitul grozavei cercetări a lui Omodei. Reginela începe a tremura, fuge, scoate un ţipăt şi ţipătul ei să repetiază în toată sala. Se cutremură! Sala trosnia. Lumia năvală se îmbulzia la eşire. Unul trecia peste altul. În vreo trei zeci de minute  vuetul şi săltatul pământului se liniştiră. M.S. Pria înălţatul nostru Domn, aflându-se în lojă n-a vrut să se coboare pe scara deosebită, s-a grăbit a veni în sală chiar în mijlocul mulţimei îngrozite, vrând să se împărtăşască din primejdia de obşte şi să iasă pe acolo pe unde eşa toţi. Fiinţa Sa însufleţi curajul şi potoli îmbulziala ce ajunsese mai mare decât cutremurul. După ce se încredinţă că nu s-a întâmplat nicio nenorocire, M.S. porni de grabă a vizita uliţile cele mai  lăcuite şi zidirile mai mari. Venind până în uliţa Lipscanilor, auzi că s-a dărâmat Hanul lui Sf. Gheorghe. De grabă porunci să vie cu Sine un giarah < felcer ?> şi un doctor. Se duse la faţa locului. Hanul de două laturi era în ruine şi zidul dărâmat zdrobise şi alte case din Hanu lui Filaret. M.S. vru să se încredinţeze de s-a întâmplat vreo primejdie de moarte. Aflând câţiva răniţi, a stat de faţă până când li s-au luat sânge şi li s-a dat ajutorul trebuincios. De aci vizitând casa Sfatului, unde s-au aflat doi oameni răniţi, porni a cerceta Cazarmia, Spitalul milităresc şi toate uliţile, pretutindenia nu se depărta până când ne se da celor ce suferia ajutorul trebuincios. M.S. vrând a se încredinţa însuşi dacă cei trimişi la spitaluri prin poruncile M.Sale, pot să dobândiască îngrijirile cuviincioase la staria lor, s-a dus singur la Spitalul Filantropiei, unde a poruncit a să găti două odăi pentru primiria celor sdrobiţi. Până aproape de ziuă M.S. nu s-a odihnit, intrând prin toate casele unde auzia că s-a întâmplat vreo nenorocire, şi  mângâind pe toţi. A doua zi, asemenia M.S. eşind în oraş s-a încredinţat de toată staria Capitalei.

Înştiinţându-se că cu acest primejdios prilej se scumpiseră zidarii, carul şi cărămida, M.S. a dat straşnice porunci ca toate să rămâie în preţul de mai înainte (sublinierea noastră). Doctorii şi doctoriile se înlesnia fără plată celor săraci. Pe la case sărace M.S. a făcut ajutoare spre a-şi drege stricăciunile făcute de cutremur.

Cutremurul s-a simţit foarte grozav. În Bucureşti a ţinut aproape de 30 secunde. Toate casele au suferit care mai mult care mai puţin aciastă grozavă sguduire. După raporturile ce s-au primit s-au aflat 8 morţi, 11 răniţi şi 36 dărâmături întregi.

Toţi comisarii Poliţiei au luat îndată de a doua zi porunci ca din preună cu un arhitect al stăpânirei să cerceteze toate casele şi toate zidirile din văpselile lor spre a se lua toate îngrijirile cuviincioase spre paza şi siguranţa lăcuitorilor.”

Cutremurul din ianuarie 1838 este reflectat şi într-un raport al Ocârmuirii Judeţului Vlaşca din 12 ianuarie, în care se precizau: „Asiară pe la nouă ciasuri şi jumătate evroponieşti s-au întâmplat cutremur ţiind ca la 5 minute , însă după ştiinţa luată nu s-au adus nici o nenorocire fără numai încăperile hălăduitorilor s-au pricinuit puţină stricăciune, pentru care Otcârmuiria nu lipseşte plecat a supune la conştinţa Mari Dvornicii după datorie”, pentru ca la 16 ianuarie Magistratul Oraşului Giurgiu să aducă la cunoştinţa organelor ierarhice următoarele: „Din cutremurul pământului pe care lăcuim ce s-au întâmplat la 11 ale următoarei luni noaptia, din mila lui Dumnezeu nu s-au pricinuit vreo deosebită stricăciune aici într-acest oraş, decât pe alocuria pe la unile din case s-au dărâmat coşurile, iar la Cazarmă şi odăile din prejurul Turnului Ciasornicului din piaţă au crăpat asemeni pă din lăuntru odăilor câte puţintel, iar turnul n-au pătimit nici o stricăciune, ci să află tot precum au fost din început”.  

Damian Ancu

Epopeea dintisorilor pierduti

Dintisorii mei erau foarte tociti si bunica nu a mai putut sa ii scoata cu ata. Asa ca am plecat la Stomatolog.Am foast foarte curajos, mai ales ca doctorul Iulian Stoenescu era foarte prietenos.

Dupa ce mi-a aratat cabinetul si m-a lasat sa vad cum arata eu i-am spus: -Parca este in Star Wars!

Medicul mi-a aratat cum functioneaza si ne-am imprietenit repede.

M-am simtit foarte relaxat si in scurt timp am ramas  fara doi incisivi, fara sa ma doara deloc si i-am spus doctorului, ca la  el in cabinet este clar ca durerea dispare. Ne-am despartit prieteni si i-am promis ca il voi mai vizita. O zi buna, doctore! M-a vizitat si Zana Maseluta intre timp si i-am spus ca esti prietenul ei bun.