duminică, martie 11, 2012

Prânz cu măr pe un diamant




























Pot , desigur, să evoluez dincolo de absolut,
Cu toate acestea, mă tac, utilizat-doborât,
Într-o singură picătură scursă de apă,
Homo ad circulum , pentru cercuri,
Măsurători, tu, măsurându-mă, ceea ce stai,
Descoperindu-mă dincolo de analogii,
De sensul comun şi grotesc,
Fiindcă eu, pur şi simplu, te iubesc,
Fără condiţii din prima lună pe cetate,
Restul sunt lacăte şi şapte păcate,
Ci prin mine, exerciţiu constant,
Fără maci şi genunchi puşi pe Lună,
Fie ea şi în eclipsă, mai bine-bine, decât lipsă,
Doamne, câtă arhitectură de Soartă mi-ai dat!!!
Eu să construiesc un palat obiectat şi structurat,
Eu fiind şi constructor şi ţel, adâncit în proiectul furat,
De fiecare dispoziţie adâncită-n idee,
Ca o hermină curbată, ca o palidă femeie.
Acum simt că tu îmi dai ţelul ca o oglindă lunetă,
Ca o periculoasă şi tăcută, perfectă arbaletă,
Înălţată de mâna dreaptă în şoaptă,
Potenţial de taină, trădare şi faptă,
Nu ca în Cina aceea,
Ci ca în MĂRUL şi FEMEIA.

2 comentarii:

Maria spunea...

O poezie ff buna, bine scrisa, ideea bine condusa pana la sfarsit...Felicitari multe...:)cu drag!

lidia-la escriba-www.deloquenosehabla.blogspot.com spunea...

ARTE,ARTE,ARTE IMPRESIONANTE!GRACIAS
UN ABRAZO
LIDIA-LA ESCRIBA



BLOG ACTUALIZADO

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...