miercuri, noiembrie 04, 2009

Secretul care vă priveşte, va fi postat aici!

Instalarea lui Traian Băsescu în fotoliul de preşedinte al României a produs schimbări spectaculoase în viaţa multor intelectuali şi jurnalişti din România. Unii dintre ei erau condamnaţi din naştere la anonimat, alţii era îngropaţi de o mediocritate intratabilă. Le lipseau şi opera, şi recunoaşterea, chiar şi popularitatea ieftină. Unii pur şi simplu populau boema literar-artistică a României, lăudându-se că nu s-au mai trezit de o săptămână sau nu s-au mai spălat de o lună. Unii se chinuiau să acceadă în universul ştiinţelor, alţii scrâşneau în numele unei spoieli de cultură sau aşteptau nerăbdători o crăpătură între porţile care ar fi putut să le elibereze intrarea în grădina făgăduinţei. Adică spre culmile gloriei. Mulţi dintre aceştia, condamnaţi de soartă să rămână cunoscuţi doar până la Curtici şi Episcopia Bihorului, au crescut peste noapte numai pe bază de slugărnicie şi linguşire. Creaţia lor pro Băsescu se limita doar la scame. La cele de pe haine, nu din gândire! Cuvintele lor la adresa înţelepciunii şi inteligenţei prezidenţiale au lăsat urme un pic mai umede decât cele ale melcilor. Aproape toţi au fost însă răsplătiţi cu vârf şi îndesat! Cu funcţii, decoraţii, titluri, mandate şi cu acces la banul public. La numai cinci ani de mandat, Traian Băsescu se bazează pe un pluton de fripturişti, dispuşi să susţină aberaţiile redactate la centru şi trimise spre conformare. Întotdeauna între o afirmaţie a lui Cotoi-Voinescu sau Cătălin Avramescu şi ce scrie Dan Tapalagă e greu de depistat o diferenţă majoră. Ei sunt doar străluciţi cititori ai subconştientului prezidenţial! Ei sunt militanţii vremurilor noi, cântăreţii din suflet ai măririi preşedintelui, cronicarii Cârmaciului de navă, trepăduşii de curte la ceas de derută a României. Tot ei sunt înţelepţii Referendumului şi cititorii fără greş în gândirea Elenei Udrea şi a Elenei Băsescu! Şi încă un lucru. Cei mai mulţi dintre ei n-au crescut nici o găină şi n-au cultivat nici o jumătate de dovleac. Necum să producă un ban! Toată viaţa au fost sugaci de performanţă la fondurile publice!



1. Horia-Roman Patapievici, filozof cu operă de necitit, numit preşedinte al Institutului Cultural Român. Conduce un institut cu un buget cât un minister. Are pe mână toate fondurile de promovare a culturii române. N-a mai condus în viaţa sa o instituţie. Pentru bunăstarea familiei, soţia sa a fost promovată la BNR (unde prin anii ’50-’60 tatăl său a lucrat ca director). Salariul brut al unui consilier la BNR este aproape dublu faţă de cel al unui ministru.



2. Vladimir Tismăneanu, urmaşul unui feroce activist comunist, a devenit el însuşi lector propagandist de partid în perioada Ceauşescu. S-a lipit ca o ventuză de regimul Ion Iliescu, iar acum este rezervor de idei prezidenţiale, ideologul condamnării comunismului şi conducătorul Comisiei prezidenţiale de cercetare a perioadei totalitare.



Pentru friptura aceasta din care se hrăneşte şi astăzi, plimbându-se mereu de la Washington la Bucureşti, a fost în stare să-şi acuze tatăl în mod public. Şi să nu se întrebe niciodată ce legătură o fi avut Traian Băsescu cu Securitatea!



3. Sever Cotoi-Voinescu, jurnalist cu pretenţii culturale, remarcat mai ales prin coafura bărbii sale ca pana corbului. A dus-o bine şi pe vremea regimului Constantinescu, primind un post de consul în SUA. În Epoca Băsescu s-a afirmat ca limbist rafinat, fiind capabil să argumenteze orice afirmaţie trăsnită, ilogică sau indecentă a lui Traian Băsescu. Asta i-a şi adus poziţia de purtător de cuvânt al candidatului Băsescu.



4. Sebastian Lăzăroiu, sociolog cu disponibilităţi enorme de a dovedi prin cercetări de teren lucruri imaginate sau petrecute numai în vis. El a lansat celebrul sondaj care a devenit fundamentul operaţiunii de spargere a PNL. Pe baza măsluirii produse de CURS, Theodor Stolojan a fost lansat ca preferat al publicului la funcţia de premier şi militant liberal, dispus să contribuie la reconstrucţia PNL.



5. Mircea Mihăieş, pupincurist prezidenţial abonat la Cotroceni, singurul român care vomează la numele preşedintelui Obama şi crede că el şi Traian Băsescu ar putea pune la cale o debarcare a acestuia. Conduce în funcţia de vicepreşedinte ICR promovarea culturii române. Deşi opera sa se reduce la câteva cărţi de interviuri sterpe cu Vladimir Tismăneanu şi la un volum despre poetul şi cântăreţul din care n-a înţeles mare lucru. Înjură la comandă cu dexteritatea mahalagiului care sparge două geamuri cu o singură piatră.



6. Traian Radu Ungureanu, singurul jurnalist român dat afară de la BBC. Şomer în Anglia, s-a recalificat la Bucureşti ca stilist extrem de expresiv şi rafinat în descrierea şi interpretarea bâlbelor prezidenţiale. A fost la un pas de o mare ruşine pentru el şi pentru România, aceea de a ocupa postul de ambasador al ţării noastre la Londra. În compensaţie şi cu multă stăruinţă s-a ales cu un post de parlamentar european. Nu înţelege mare lucru din ce vede la Bruxelles şi la Strasbourg.



7. Cătălin Avramescu. Profesor fără nume şi fără carieră, socotit de unii un fel de zăltat, s-a afirmat mai ales prin valoarea de clănţău. Toacă orice idee, enervează orice interlocutor şi este mono-mental în ce-l priveşte pe Traian Băsescu. Din pârlit a ajuns consilier prezidenţial. O victorie a lui Băsescu în alegeri i-ar aduce un viitor strălucit şi câteva poziţii mai sus în acest clasament.



8. Monica Macovei, fost procuror comunist, fost activist al societăţii civile, prin traducerea în Justiţie a gândirii preşedintelui Traian Băsescu a devenit un fel de amazoană a dreptăţii. La un moment dat, a trecut la câţiva milimetri pe lângă funcţia de premier ca, la câteva săptămâni, să zboare din guvern. S-a afirmat ca democrată categorică şi în ţările amărâte din Europa de Sud-Est şi a reuşit să urce pe lista pentru Parlamentul European. O asociaţie-fantomă a şi scos-o femeia nr. 1 a Europei (cei mai mulţi europeni neştiind nimic despre doamna, nici chiar despre preşedintele ei).



9. Toader Paleologu. Mascota veselă a guvernului Boc a ajuns ministru pentru momentele de umor oferite românilor gratis şi pentru slugărniciile preţioase publicate pe unde a găsit loc. Este singurul care din cauza sărăciei cu duhul, când a vrut să-l laude pe preşedinte, s-a trezit zicând câte o poantă sau chiar o înjurătură. Ambasador şi ministru pentru cât a citit şi a scris tatăl său (inclusiv pe adresa băieţilor).



10. Teodor Baconski, fiul lui Anatol E. Baconski, basarabean cu responsabilităţi în propaganda proletcultistă, cunoscut pentru cunoaşterea şi apropierea de lumea Vaticanului, pentru jocurile erotice din cadă cu o ambasadoare şi pentru articolele solemne la adresa preşedintelui. Cădelniţările din ultimii ani i-au adus un nou mandat, de data aceasta de ambasador la Paris.
Vladimir Tismăneanu
Déjà-vu: 322=254 şi “miracolul german”
Preşedintele nu emite ordonanţe guvernamentale, nu poate obliga parlamentul să voteze într-un fel sau altul. Nu este, orice ar spune denigratorii săi, un fel de «master puppeteer», un fel de Richelieu, un personaj din spatele draperiilor specializat în intrigi florentine. Nu este Lukaşenko ori Chávez.
A-l compara pe Traian Băsescu cu Nicolae Ceauşescu, aşa cum o face Ion Iliescu, este pur şi simplu o ignominie. O spun cu deplină răspundere a cuvintelor mele, ca autor al istoriei politice a comunismului românesc numită «Stalinism pentru eternitate» (Polirom, 2005). (...)”
Oricum l-am privi, Traian Băsescu este un om politic ce se remarcă prin francheţe, prin curajul opţiunilor făţişe, asumate cu probitate. Nu pretinde că este altcineva. Nu poartă măşti.
Place sau nu, acesta este stilul politic al lui Traian Băsescu. Un stil şi un set de valori care îi vor îngădui în al doilea mandat să înfăptuiască un deziderat al celor care cred că Revoluţia din decembrie 1989 a fost una anticomunistă: întemeierea unei Noi Republici. Una care să rupă definitiv cu trecutul mocirlos şi să reafirme valorile ireductibile ale adevărului, încrederii şi onoarei. Una care să înceteze a mai gira somnolenţa unei eterne mişcări greviste bine remunerate care se numeşte parlament. (...)” “Evenimentul zilei”, 30.09.2009
Traian Radu Ungureanu
Pasul fatal
Loviturile succesive care au urmărit îndepărtarea lui Băsescu şi, deci, reîntregirea sistemului au început cu suspendarea preşedintelui şi au dus la demiterea guvernului Boc. Aceste acte de voinţă politică antipopulară seamănă din toate încheieturile: amândouă au fost camuflate de «voinţa parlamentului» care a măsurat, de fapt, puterea grupului oligarhic în căutare de supremaţie şi nu voinţa populară (manifestată în alegerile şi referendumul câştigate de Traian Băsescu).” Blog 14 octombrie 2009
Andreea Pora
Referendumul, torpila imorală
“Instinct politic, cinism, iniţiativă reformatoare, mişcare pur electorală, îndeplinirea propriului program în pofida unui parlament mereu ostil şi antireformist, lovitură finală dată celor «322», populism şi reformism. Toate la un loc.
Mişcarea abilă a preşedintelui de a organiza referendum pentru unicameralism, exact în ziua alegerilor, conţine în doze bine cântărite câte ceva din fiecare. Lucru pe care l-au înţeles cu întârziere şi mediocrii săi contracandidaţi, încremeniţi în proiectul atacului la persoană. Li s-a servit o mostră din ceea ce înseamnă în politică «a juca». Contestabilă şi salutară în acelaşi timp, strategia preşedintelui ar putea fi câştigătoare. Preia conducerea campaniei, impune o temă de substanţă, dar şi cu priză la public, îşi obligă adversarii la repoziţionări, dar mai ales la justificări şi defensivă, creşte miza şi, implicit, mobilizarea la urne. “Revista 22”, 21 septembrie 2009
Ioana Lupea
Până unde va merge Băsescu?
“Traian Băsescu se distanţează olimpian faţă de viermuiala partidelor politice. Atent ca nici o pată din mizeria produsă în ultimele ore de PDL şi PSD să nu-i maculeze candidatura la prezidenţiale, Băsescu se repoziţionează. (...)
Cine ar putea să-l contrazică? Preşedintele-jucător, înlocuit după alegerile din 2008 de preşedintele marii reconcilieri naţionale, Băsescu se întoarce în tiparul «anti» care i-a adus succesul în 2004. (...)” “Evenimentul zilei”, 30 septembrie 2009
Mircea Mihăieş
Torpila cu autodestinaţie
“Acţiunile din ultimele săptămâni ale lui Traian Băsescu au arătat, din nou, distanţa şi diferenţa dintre un politician sigur pe sine şi nişte amatori hrăniţi cu ideologia ciupelii. Pesedeii sunt complet anihilaţi exact în punctul unde credeau că vor izbi cu toată setea de putere care îi animă: în duplicitarismul neruşinat al partidului. (...)” “Evenimentul zilei”, 28 septembrie 2009

Pervers atac la ideea de democraţie! Sigur că românul de rând nu trăieşte din dividendele petrodolarilor şi nici din ratingurile asigurate de tomberoanele cu gunoaie de la Antene şi Realitatea TV. Dar e la fel de sigur că, în ciuda minciunii pesedisto-liberale, românii vor vota pentru un preşedinte în carne şi oase, şi nu pentru sufletele murdare care clocesc în cotloane întunecoase strategiile dictaturii banului şi ale dictaturii-pur-şi-simplu. (...)” “Evenimentul zilei”, 21 septembrie 2009
H.-R. Patapievici
Preşedintele-notar
“Pentru a treia oară în istorie, coaliţia PSD-PNL-UDMR a funcţionat ca unsă.
Prima oară, pentru a cocoloşi actele de huliganism produse în Parlament în timpul şedinţei solemne de condamnare a comunismului. A doua oară, pentru a-l suspenda pe preşedintele ţării, fără motiv constituţional. A treia oară, pentru a obţine căderea guvernului Boc, în plină criză economică şi la doar patruzeci de zile de primul tur al alegerilor prezidenţiale. (...).
În toate trei cazurile, ţinta a fost faultarea preşedintelui. Dar nu oricum, ci cu orice preţ. La condamnarea comunismului, preţul a fost aruncarea în deriziune a condamnării comunismului, care conferea ţării noastre, între toate ţările ex-comuniste şi în tot concertul european, un formidabil capital moral.
La suspendarea preşedintelui, preţul a fost nesocotirea bunului-simţ constituţional şi subordonarea Constituţiei unor jocuri politice de joasă speţă. La căderea guvernului Boc, preţul a fost aruncarea ţării în instabilitate politică, în condiţii de criză economică şi imprevizibile mişcări sociale. Merită? Dumneavoastră să judecaţi. În toate trei cazurile, preţul nu este plătit de ei, ci de noi. (...)
În toate cazurile în care această alianţă a funcţionat, o trăsătură comună a ieşit nestingherită la iveală: lipsa de scrupule. Din lipsa de scrupule a decurs modul acţiunii, etalat în mod egal la televiziunile care au oferit un sprijin incondiţionat coaliţiei şi în Parlament, în toate discursurile care au combătut «duşmanul»: cu brutalitate, cu orbire şi cu fanatism. (...)
Pentru a găsi răspuns la întrebarea «Este Traian Băsescu un scelerat?» există o cale simplă: faptele. Nu este însă, din păcate, şi o cale sigură, pentru că faptele, la noi, nu mai ajung singure la inteligenţă, ci numai însoţite de interpretările lor. Iar interpretările, la noi, bat faptele: le sufocă, le îneacă şi, în cele din urmă, le îngroapă. (...)
A făcut uneori gafe, a fost poate inabil, a ratat anumite ocazii, a fost în unele situaţii inadecvat. De acord. Dar suntem în zona venialului, nu a păcatelor împotriva Sfântului Duh! Bineînţeles că faptele lui Traian Băsescu, ca preşedinte, trebuie continuu scrutate şi evaluate critic - nici o îngăduinţă faţă de oamenii care au puterea de a ne schimba vieţile fără consimţământul nostru. Dar nu asta se întâmplă!
Lui Traian Băsescu nu i se aplică judecata critică, i se caută cu îndârjire încadrarea penală. Singurul cetăţean român căruia i se refuză prezumţia de nevinovăţie şi pentru care funcţionează în mod sistematic prezumţia de criminalitate este şeful statului.
Pentru a putea fi considerat criminal în absenţa crimelor, Băsescu trebuia urât pentru că e Băsescu (adică grosolan, necioplit, lipsit de maniere). Intensitatea urii faţă de făptaş a fost chemată să acopere lipsa gravităţii faptelor care i se impută. Astfel că, dacă pentru ura cu care este vânat şi batjocorit nu există nici o justificare raţională în fapte, există totuşi una, în mecanismele psihologice. (...)” 10.09.2009, “Evenimentul zilei”
Sever Cotoi Voinescu
Criza, la noi
“Apoi, de ce clasa politică este blocată mental în chestiunea Băsescu? Este aceasta o măsură a lipsei de inteligenţă politică sau o consecinţă fatală a evoluţiilor politice din ultimii cinci ani? Dar şi, de ce suntem incapabili să ne reformăm statul? De ce credem că, după alegerile prezidenţiale, va fi altfel? Aceste alegeri vor aduce, cumva, o nouă garnitură de oameni politici?” “Dilema veche”, 7 august 2009
Notă: În vederea echipei care a lucrat la întocmirea topului au mai intrat următorii: Ioan T. Morar (handicapat doar de o operă literară mediocră), Mircea Cărtărescu, beneficiarul unei decoraţii şi al titlului neoficial de scriitor naţional necitit (de preşedintele Traian Băsescu), scos în ultimul moment doar pentru că dă semne că s-a trezit în slujba cui a fost, Andrei Pleşu (pentru că a demisionat la vreme), şi Gabriel Liiceanu (pentru că dimensiunea fripturii sale nu a putut fi stabilită cu exactitate). Ca urmare, ei vor fi consideraţi rezerve ale plutonului de fripturişti ai epocii Băsescu.








Niciun comentariu:

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...