Ce splendoare universală eşti tu, Nichita ! sau e 31.03

Ce splendoare universală eşti tu, Nichita ! sau e 31.03

Să tăinuieşti tăcerea unui înger
Atât de blond, atât de hămesit
De porţii mari de aer până-n cer
Ar fi iubit, ar fi trăit,  ar fi iubit.

Să spui de el, gândindu-te la viaţă,
La verdele ei verde ca de mac,
Când adevărul spus de el ni se răsfaţă,
Ca o vocală pusă-n cozonac.

Să dormi de el, şoptit cum se cuvine,
Lucid şi fără vâsle de la glezne adunând,
Mascul lucind printre întinse vine,
Înţelepţind tristeţile pe rând.

Să ţopăi despre el, ca şi o capră neagră
Acolo sus în munţii respiraţi,
Cu demâncarea prinsă-n luna întreagă
Pe cobiliţa vremii sărutaţi.

Să hărăzeşti îmblânzitorilor de catedrale
O turlă sus, mai lângă Dumnezeu,
Să clocoteşti de vieţi universale
Curbate-n sus, invers de curcubeu.

Vorbirea trează să i-o porţi în minte
Şi să miroşi ca teii când e ceaţă,
Să cazi din înger către cele sfinte
Şi înarmat să zbori spre-o nouă viaţă.

Apoi, din coaja ta de ou funebru,
Născut să mori, adăugat la frig,
Să te-alăptezi cu visul unui dor celebru,
Înfulgerat de Ana pusă-n zid.

Cu sânge gros să-i scrii onorul,
Râzând-plângând cu şapte vieţi,
Nerisipire din delfin-cocorul
Cântării pe care-o aştepţi!

Cuvintele

Cuvintele nu se azvârl pe pagină, nici măcar pe fereastră,
nici măcar nu se potrivesc, nu se meșteșugesc, nu se meșteresc,
ele nu se judecă, nici nu se rumegă, nu se fumează cuvintele,

Ele trebuie așezate sfios,
lăsate sa se foiască încă,
sa se miște,  sa susure, sa foșgăie,
sa-si limpezească, sa-si traiască, singure sensurile.

Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,
cu soluții speciale, scoase din istorii personale,
culturale, senzoriale, individuale,
Ele se pipăie și uneori se dau de la Domnul.
Alteori vin din legume, soare si apa,
din aer - eterice sau din pamant - sferice.

Cuvintele nu se zgândăresc si nu se zădăra,
cuvintele tactil se aluneca pe lângă corp,
cuvintele se foșnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,
ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,
cu ale lor senzații nocturne,
cand își trosnesc oasele de aer si sticla
prin toate ungherele caselor, ca niște mistere.

Cuvintele se visează ziua, uneori pe tocuri,și se dumiresc noaptea, când ele te vizitează,
în timp ce tu ți le aşterni in liniște si-n anvergura lor,
in amintirea cutelor săpate la ochi, la gura, la frunte.

Cuvintele se strecoară prin semnele de punctuație,
cum strecura prin sedila bunica brânza:
Asta la om, asta la paseri, asta la porci!
Cuvintele nu-s de aur au de platina,
cuvântul aur fiind atât de scurt,
cât si apa, cât si cer, cât și aer,
iar cuvântul diamant fiind șlefuit,
ca de aer pasarea zburătoare,
nu zburătăcitoare,
ci cea coborâtoare din soare.

În clepsidrele noastre foșnind a clipe
la timpul trecut,
cuvintele obișnuite se duc,
cele importante trecând
nu în viitor,
ci prin ziceri și combinații
de alte si alte mâini generații. 

Judeţul Giurgiu exemplu de bună practică

              Judeţul Giurgiu a fost dat drept   exemplu de bună practică în ceea ce priveşte dezinstituţionalizarea adulţilor cu handicap, în  cadrul unui  seminar  privind dezinstituţionalizarea, seminar  ce s-a desfăşurat vineri, 16 martie 2012, la  Facultatea de Psihologie şi Ştiinte ale Educaţiei din cadrul Universităţii Bucureşti .

În cadrul acestui seminar, Ionel Muscalu, administrator public al judeţului şi   dr.Teodora Avram, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu, au prezentat modul în care a fost demarat  procesul  de dezinstituţionalizare şi dezvoltarea de servicii comunitare din perspectiva unei autorităţi locale, Giurgiu.

Seminarul cu tema ”Drumul de la instituţionalizare la incluziune.Lecţii învăţate şi direcţii de viitor” a fost organizat de  Fundaţia Comber, Universitatea din Limerick,    Irlanda  şi Universitatea Bucureşti. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Ambasadei Irlandei, la lucrările seminarului  fiind prezent  ambasadorul Irlandei la Bucureşti,  Excelenţa Sa  Oliver Grogan.In ceea ce priveste scopul organizarii acestui seminar, Fiona Dowling, director executiv al Organizatiei Comber, a declarat : ”Au fost mai multe motive pentru a organiza evenimentul de azi. În primul rând, am călătorit în ultimii ani, pe drumul dezinstituţionalizării în judeţul Giurgiu. Am avut numeroase succese şi am întâmpinat câteva obstacole. Şi am aflat că în această călătorie mai sunt şi alte persoane cu care putem să împărtăşim ceea ce am învăţat. să ne înţelegem unii cu ceilalti, şi probabil să învăţam să cooperam în viitor. Am dorit să oferim oportunitatea ca noi toţi să împărtăşim experienţa  Organizaţiei Comber, care a fost un succes semnificativ în Giurgiu în ultimii 5 ani.”

            La eveniment au participat  aproximativ  150  de persoane:  profesori universitari de la Universitatea din Bucureşti şi Universitatea din  Limerick, studenţi, masteranzi, reprezentanţi ai ONG (Estuar, FARA, Health ActionOverseas, Comber ,Open Society MenthalHealth Initiative, ProAct), reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, voluntari irlandezi si români (printre care şi giurgiuveni), specialişti, personal de îngrijire şi beneficiari ai sistemului de protecţie socială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Giurgiu.

            . Seminarul a prilejuit celor prezenţi realizarea  un schimb de experienţă şi  prezentarea de  exemple de bună practică  în ceea ce priveşte  calitatea vieţii pentru adulţii cu dizabilităţi intelectuale şi nevoi speciale. Dr. Barry Coughlan, director adj. al Programului doctoral in psihologie clinică  din cadrul Universităţii din Limerick şi Fiona Dowling, director executiv al Fundatiei Comber, au  făcut prezentări privind  perspectiva irlandeză în ceea ce priveşte adulţii cu dizabilităţi psihice.

De asemenea, au fost prezentate  experienţele ONG- urilor din Romania referitoare la dezinstitutionalizare şi incluziune precum şi perspectiva unei autorităţi locale (Giurgiu) in acest sens.Dr. Teodora Avram, director DGASPC, a prezentat situaţia    din judeţul Giurgiu privind  închiderea centrelor de tip clasic  şi sprijinul acordat de  organizaţiile neguvernamentale  în procesul de dezinstituţionalizare, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Dr.Teodora Avram  a făcut referire la modul in care a demarat şi s-a desfăşurat în judeţul nostru procesul dezinstituţionalizării  şi  la sprijinul acordat in acest sens de  organizaţia Comber din Irlanda precum şi  alte ONG (Wester Cirkel, Open Society Institute etc.). Ionel Muscalu, administrator public al judeţului, a subliniat rolul Consiliului Judeţean Giurgiu  în  implementarea modelului european în domeniul serviciilor sociale, precizând faptul că în judeţul nostru acest proces este în plină desfăşurare.

            În cadrul seminarului a fost prezentat un film realizat de Denisa Cristescu, consilier în cadrul DGASPC Giurgiu, film în  care  este prezentat  modul în care a început şi se desfaşoară procesul dezinstituţionalizării adulţilor cu handicap în judeţul Giurgiu.Cei prezenţi au avut ocazia să vadă în film imagini din locuinţele protejate, prezentate în comparaţie cu centrele de tip clasic, şi  modul în care, prin implicarea specialiştilor şi acceptarea de către comunitate, a crescut calitatea vieţii persoanelor dezinstituţionalizate.

Pornind de la “lecţiile învăţate” din exemplele de bună practică, între cei prezenţi la acest seminar au fost purtate discuţii în ceea ce priveşte direcţiile de acţiune în viitor   şi modul în care actorii sociali se pot implica şi  pot colabora pentru incluziunea socială a persoanelor dezinstituţionalizate.

                                                             DGASPC Giurgiu

Cărbunele scria pe sticlă........

Băi, ce bucurie îmi strânge pleoapele!

M-am împrietenit cu o flacără din fulger

Şi nu mai pot privi lumea

Decât cu sămânţa gândului

Şi asta doar câteva secunde ochioase,

Visător şi imitativ de grase,

Încât firescul muştelor

Îmi bâzâie cu tranzistorii lor

Prin gene.

De parcă aş avea o mie de antene.

Firesc,orice creangă,orice frunză,

Orice petic de cer face pasul

Înăuntrul meu ca un dans al coşmarurilor,

Ca un tango intuitiv al esenţei profunde.

A înţelesului lucrurilor.

Vino, nume al sensului şi da-mi coroană,

Aleargă-mi hrana printre papile

S-o pot pipăi aproape acvatic,

Ca pe-o stea amestecată în unde de lac de întuneric,

Când mă inundă vântul rupând ciulinii,

Alungând liliecii din peşterile gândului meu,

Într-un zbor al etichetelor roşii,

Lipite de fructele fără preţ din coşul mamei!

Vino şi colorează-mi de sens singura femeie,

Singurul sărut şi singura arătare de astru

Sihastru! Pe zi şi prin Soare.

Si daca...

Si daca muzele ar sta asa,
Picior peste picior cumva,
In cafenea,
Fiindca ai cerut-o dumneata,
Incet, confuz sa straluceasca,
Sa se confunde doar cumva
Cu umbra sa,
Apoi, plangand, sa se consume,
De parca roua ar fi pe lume
Si prin desert,
Ca trandafirii in ochii tai,
Miraculos si cu scantei,
As straluci si eu asa,
Un colt de arma undeva,
Fiindca nici eu,
Nu-s nici tacut , nici erezeu,
Ci doar un gand instantaneu
Pe buza ta...

BALADĂ CU SOLUŢIE VERDE LA O PROBLEMĂ GRI

BALADĂ CU SOLUŢIE VERDE LA O PROBLEMĂ GRI

Agonizează primăvara în frunze,
Irumpe verdele de sub noroiul gri,
Femeile născură, sunt lehuze,
Doar gândul bate în ritmul inimii.
Mor porcii-n calendare ca şi mieii,
Ţăranii bat cu pietre noua zi,
Preamuncitorul domn de la birouri
Îşi şterge praful din costumul gri.
O doamnă sictirită de cadouri
Îi strigă soţului ce nici nu-i gri,
Şmecherii trec în landouri,
De parcă viaţa are doar o zi.
Se bate iar monedă pe omenie,
Orfanii mor de foame ca şi ieri,
Cuvintele-s monede, fapta nu e,
Iar bogătani transpiră de plăceri.
Ah, primăvară, tu, candrie,
Mai scoate iar urzicile la drum,
Ca să ieşim, popor, cu veselie
La un cules de drag lâng-un salcâm!

Happy Saint Patrick's Day

17 martie (Saint Patrick’s Day), sarbatoare in Irlanda.

Asa isi incepe prietena noastra Irina din Canada, in blogul ei Frunze de artar-un jurnal un minunat articol despre poetul Seamus Heaney.
Spre deosebire de ea, eu astazi voi vorbi despre o raza de speranta pe care irlandezii au adus-o in Giurgiu prin fundatia Comber si prin voluntarii irlandezi. De ani de zile se ocupa de persoanele cu dizabilitati, ajutand extrem de mult nu doar la incercarea de dezinstitutionalizare a acestora, cat mai ales la crearea conditiilor normale de viata, ca in familie. Dupa ce au cumparat apartamente sau au construit case pentru persoanele adulte cu dizabilitati din Giurgiu, nu s-au oprit ci continua sa creeze servicii pentru aceste persoane, sa aduca fonduri particulare din donatii si sponsorizari.
Pe de alta parte, tin sa spun ca ii admir pe irlandezi, nu doar pentru ce au dat si prin James Joyce lumii, dar si prin ceea ce sunt ca identitate si ca oameni hotarati.
Am intalnit irlandezi si am vazut ca o simpla strangere de mana are pentru ei puterea unui act semnat si parafat.
 Or, de seriozitatea aceasta voi ramane marcat toata viata!
Ii stimez si pentru  cum au reusit sa acceseze fondurile europene, pentru ceea ce au facut din aceasta tara si le urez la multi ani!  Mai cu osebire Fionei  Dowling si lui John Mulligan.

Cu tine-n gand

Mirosea totul a iuta populara,
A trafic greu si democratic foarte,
Cadeau peretii de pe toba iara
Si draperiile se leganau in parte.

Trecea tramvaiul pe la coltul rosu,
Calcand pe unul ce nu stia sa vada
Si atunci poporul il lua cu presul
Din draperiile de dupa esplanada.


Era cam rece, dar nu era frig,
Treceau la ambulante ca si Garda,
Se intalneau femei c-un adjectiv,
Ce intregea atat de fals parada.

Barbatii beau, femeile fumeaza,
Se duce lumea dracu in curand,
Eu tac aici, dand tonul ce valseaza,
Cu tine-n gand, cu tine in gand!

SĂRMANĂ PIATRĂ

Sărmană piatră, mi-am strivit gândul

spânzurându-te de teoria lui Zenon din Eleea,

te-ai spart în frământările călcâiului lui Achile

ca să renaşti în templul lui lehova din Israel.

Ai alungat şi ai ucis, ai pisat sămânţa de pâine,

odios i-ai protejat pe cei de sus ori pe mânuitorii de prăştii.

Ai osândit la un uragan al iertării în faţa Mariei

Magdalena.

Zvonuri de om

Motto:"Pai, ce sa zic?! Mi-e rău de îmi vine sa cad pe jos de atâta cunoaștere de sine, care duce la mereu aceleași întrebări din însămi ființa ce sunt, ma întreb până când mai pot din mine să mă scot, să mă pun pavăză între suflet şi tot!"

 Înaintam în lapte până la laringe,
Nervuri atroce îmi păreau belciuge,
La ochi, la gleznă, noaptea pe coloană,
De ziua mare chiar de lângă geană.

Să-i duc în chingi pe zeii cei puternici,
Care-mi dădeau varice, clenci şi sferici,
Dormeau în poduri sau  firide din pieţe distinse,
Fără a părea nevoitori de elegii pretinse.

Îi dau atunci în mă-sa de zei, cu durerile lor,
Mie mi se zbate un păstrăv în picior,
O raţă îmi măcăne în rugosul laringe,
Cu un frig special, că egreta mă ninge.

E limpede tare, catifeaua mă doare,
Mă zgârie vocalele la cingătoare,
Bolând îmi e gândul, dezlipit de pe geam,
Urla-voi în ceafa de lup ce-o priveam.

La timp de înserare la mine în pridvor,
O sculptură de sânge- nemulţumirile lor,
Ochiul din piept mi se zbate ca frunza,
Tocită de pliscuri şi gheare mi-e buza.

Iar fruntea de leu, răsucită înţelept
Îmi pângăre argintul ce în vin îl aştept,
Legate de stele încordate, tăcute,
Din sâmburi de rodii şi fructe ştiute.


 Aceleași întrebări din ființa ce sunt,
ma întreabă până când
mai pot din mine să mă scot,
să mă pun pavăză între suflet şi tot!

VLAŞCA 1907 -Ţăranii au fost instigaţi-

Răscoala din 1907 s-a declanşat în judeţul Vlaşca la 10 martie 1907, când ţăranii din Grosu „au dat foc averii proprietăţii moşiei arendate d-lui Mandafaunis”[1]. Datorită metodelor folosite în  instigare la revoltă, răscoala s-s răspândit cu rapiditate în 52 de comune[2], din totalul celor 96 câte avea judeţul, ceea ce înseamnă că în zonă aceasta a cuprins 54,16% din totalul comunelor[3].

Analiza cu atenţie a documentelor, pe care le-am avut la dispoziţie, ne permite să precizăm că în ridicarea ţăranilor la luptă au fost folosite următoarele metode: răspândirea broşurii „Către săteni”, cu textul Reginei şi al altor broşuri; răspândirea de zvonuri privind: prezenţa prinţului moştenitor Ferdinand şi a fiului lui Cuza în fruntea „studenţilor”; existenţa unui ordin al ţarului Rusiei privind împărţirea pământului la ţărani şi sprijinirea răscoalei de către cele şapte puteri; sosirea de grupuri masive de studenţi şi olteni; căderea guvernului şi existenţa unui ordin al stăpânirii.

Ca metode directe am identificat: şeful de garnizoană şi primarul se aflau în fruntea răscoalei; folosirea steagului roşu şi ridicarea lui pe şcoală sau biserică; ruperea liniilor telefonice; jurăminte pe icoane, cărţi religioase şi cruce; participarea la răscoală a ţăranilor din alte localităţi; îmbrăcarea răsculaţilor cu hainele pe dos şi ornarea lor cu instrumente pentru producerea zgomotului; folosirea clopotelor de la biserică, a goarnelor şi tobelor şi, nu în ultimul rând, ameninţarea cu bătaia şi moartea pentru ţăranii care nu vor participa la răscoală.

Ideea că Regina sprijină mişcarea o desprindem din actul de acuzare în cazul lui Vasile Kogălniceanu, Alex. Vălescu şi Ion Florescu în care se arată că, pe cele 10.000 de exemplare ale broşurii „ Către săteni”, s-a pus ca moto cuvintele Reginei: „Sculaţi oameni buni şi ridicaţi-vă până la înălţimea datoriei noastre. Atunci vă veţi uimi singuri de puterea voastră”, după care sub semnătura „ Elisabeta”, s-au pus cuvintele „Regina României”[4].

Sub influenţa acestei însemnări un logofăt „…în timpul incendierii şi pe drum striga cât avea putere să trăiască Regina zicând că el răspunde de tot ce se va întâmpla[5]”; un Marin Dumitru le citea din broşură şi le spunea „…că acestea sunt învăţături de la Doamna Regina şi are să se dea pământ”, tot acesta precizând „…că această carte e trimisă de Regină şi V. Kogălniceanu zicând că din moşiile ciocoilor are să se dea câte zece pogoane de fiecare om şi izlaz”. Pentru ca ţăranii să fie convinşi de veridicitatea acestui moto li se spunea: „…dacă ar fi falsă iscălitura Reginei, n-ar fi plini Văcăreştii şi temniţele cu dânsul (Vasile Kogălniceanu; n.ns.) şi ai lui? Că el are ordinul Reginei de a le da dreptul şi n- a pornit de capul lui”[6].

Analiza moto-ului şi a ultimei fraze ne determină să ne punem întrebarea: de ce, din momentul 5 septembrie 1906 când Vasile Kogălniceanu a prezentat cuvintele Reginei şi până în momentul declanşării lui „1907” nu s-a luat nici un fel de măsuri împotriva acestuia şi a celor care îi răspândeau ideile ? Dintre răspunsurile posibile ne oprim asupra aceluia din care ar rezulta că fruntea statului era conştientă de necesitatea rezolvării problemei agrare, dar nu o putea rezolva decât în urma unor revolte ţărăneşti, în condiţiile arendării la străini a 56% din suprafaţa agricolă a ţării, din care 43% erau evrei şi 13% de alte naţionalităţi[7], a unui parlament şi a unui guvern dominate de marii proprietari funciari. Este un posibil răspuns şi în istorie mai sunt asemenea exemple.

În afară de broşura „Către săteni” anchetele efectuate, după reprimarea răscoalei, au descoperit la Toporu „ două cărţi tipărite la redacţia ziarului ”[8];  în comuna Netoţi;  „…între alte corespondenţe şi o broşură cu scoarţele roşii”[9]; în comuna Talpa „ am găsit între altele o broşură intitulată „Cluburile ţărăneşti” de V.G. Morţun pe care am confiscat-o”[10]. Deosebit ni se pare de semnalat lucrarea profesorului Ţiulescu „Lupta neamului românesc pentru dreptate şi libertate” şi care avea pe ea o dedicaţie făcută „…D-lui I.T. Ghica Prefect de Vlaşca”. Se pune din nou întrebarea: ce căuta cartea lui I.T. Ghica în casa lui Radu T. Popescu din Netoţi, cunoscut ca instigator ? Găsim oare răspunsul în lucrarea prefectului „Date statistice asupra locuitorilor cari nu au pământ, proprietăţilor mici şi mari, islazurilor, populaţiunii, numărului vitelor din judeţul Vlaşca”[11], apărută în 1908, dar care face analiza pentru perioada 1903 – 1907 ? Greu de crezut, dar nu imposibil dacă avem în vedere preocupările acestuia pentru problema agrară.

Un rol important în instigarea ţăranului vlăşcean considerăm că l-au avut zvonurile care circulau prin sate. La Corbii Mari „… svonul public era aşa: Vin studenţii în frunte cu principele Ferdinand şi cu băiatul lui Cuzea şi cu mii de oameni după ei…”[12]. La Talpa, în ziua de 11 martie1907, Ioan Marinescu „…a venit la localul primăriei în fruntea tuturor locuitorilor sechestrând înăuntru pe primarul şi notarul de atunci somându-i să scoată Ordinul Împăratului Rusiei ce-l ţine ascuns şi care ordonă ca toate moşiile statului şi particularilor să le ia ţăranii”[13].

În aceeaşi perioadă învăţătorul din zona Chiriacu – Ciolanu – Pangăl arăta „ că timp de 8 zile le-a arătat că e minciună venirea celor 3000 de studenţi, că asemenea nu e adevărat că ei au ordin de la M.S. Regina şi de la cele 7 puteri”[14]. La Găujani, în după amiaza zilei de 11 martie „…a venit Marin Trandafir de la Giurgiu cu un bilet către Ştefan Ciulică, fostul primar, strigând în gura mare că a căzut guvernul şi zicând: înainte băieţi, să mergem la capul satului că vin studenţii”[15]. La Stăneşti ţăranii erau îndemnaţi să primească învoiala din 10 una „ căci aşa este ordinul stăpânirii”[16], în vreme ce la Vida – Cârtojani fostul primar spunea: „daţi băieţi să nu mai rămâie nimic, căci am ordin”[17]. Un alt zvon, acceptat rapid, era că vin studenţii. La Putineiu a fost linişte până pe 12 martie „când se aduce vestea de domn căpitan că vin aspra satului 2500 de răzvrătiţi armaţi”[18]; la Chiriacu erau aşteptaţi3000 de studenţi[19], la Cosmeşti 5000 de olteni[20], la Găujani 2000 de studenţi[21], în vreme ce la Trestenicu – Popeşti se afla un student de la Craiova[22].

Pentru contracararea acestor zvonuri, dintre care remarcăm ordinul ţarului, acceptul celor şapte mari puteri şi pe acel căpitan de la Putineiu, la 14 martie 1907 a fost publicat un manifest către învăţători, al lui Spiru Haret, Ministrul Cultelor şi al Instrucţiunilor Publice, din care extragem: „vrăjmaşii ţării sunt mulţi şi puternici şi ei atât aşteaptă: să ne duşmănim noi unii cu alţii, pentru ca să ne stăpânească şi să ne pună pe grumazi un jug mult mai greu decât acela al suferinţelor noastre de astăzi şi pe care nimeni nu-l va mai putea apoi ridica nici odată. Vrăjmaşi ai ţării sunt aceia care au venit pe ascuns să sufle zânzania între noi…Deschideţi mintea sătenilor şi faceţi-i să înţeleagă că nu trebuie să asculte de şoaptele ticăloşilor care îi îndeamnă la rău şi după ce au adus jalea şi ruina se fac nevăzuţi, ca duhurile iadului”[23].

Acest manifest, ca şi raportul învăţătorului din Cămineasca, din 20 martie 1907, în care, după ce arată că răscoala a fost declanşată de sărăcia sătenilor şi deci a ţării, menţiona: „dar mai presus de toate, am priceput şi răul cel mare: îngenuncherea ţării sub dominaţiunea  străină, de nu se potoleau răscoalele cu puşca şi cu tunul”. Apreciem că se poate explica foarte clar răspândirea unor zvonuri care încercau să acrediteze ideea „prinţului bun” care nu poate face dreptate din cauza celor din jurul său, idee pe care marea majoritate a conducătorilor au folosit-o, cu atât mai mult cu cât „prindea” foarte uşor.

În instigarea ţăranilor un rol important l-au avut şi o parte din personalităţile locale cum este cazul preotului Constantin Dobrescu care „…a ieşit înaintea devastatorilor îmbrăcat în sfintele veşminte şi cu crucea în mână”, în vreme ce alt preot „este acuzat că a prădat împreună cu devastatorii şi a dus la sine acasă producte”, în total fiind semnalate patru asemenea cazuri pe raza judeţului[24]. La Vida – Cârtojani la devastări a participat „şi şeful de garnizoană Constantin Cârtojan”[25], în vreme ce primarul acestei comune, aflat în fruntea răsculaţilor, le spunea: „daţi băieţi, să nu rămâie nimic, căci am ordin”[26].

O formă directă de atragere a ţăranilor a fost folosirea de steaguri roşii sau tricolore. Ivan Marinescu, din Talpa, nu s-a mai întors acasă „de când a plecat cu steagul prin comuni”[27]. Tot din această comună un ţigan de 33 de ani a umblat cu un steag „format dintr-o prăjină lungă de trei metri şi din o cârpă roşie”[28]. La Corbii Mari învăţătorul Theodor Seboşeanu „…a lut din primărie steagul tricolor şi l-a suit pe şcoală cântând cu copii în şcoală Deşteaptă-te române”,  un locuitor spunând că „acest cântec era un manifest al sentimentelor sale revoluţionare”[29]. Un alt învăţător, din Gălăteni ridicase - înainte de răscoală, „un steag la biserică”[30]. Primarul din Talpa spunea că steagul roşu era „steagul libertăţii, al studenţilor”[31].

Pentru a împiedica anunţarea autorităţilor ţăranii din Ghimpaţi „…distrugeau mai întâi firele telefonice”[32], în vreme ce la Talpa „au intrat cu furie în primărie rupând firele telefonice”[33].

O altă metodă a fost invocarea celor sfinte, cum este cazul la Crovu unde Vasile Penciu „ne striga: săriţi şi mergeţi cu Dumnezeu”[34]. În drum spre Tămăşeşti „dispărutul Gheorghe Stoica ia jurământ răzvrătiţilor pe o carte bisericească, ce o avea asupra sa şi că vor merge înainte uniţi”[35], cu toate că, în general, „tuturor li s-a luat jurământul în comuna lor, în faţa bisericii, sau pe câmp, sau pe linia satului”[36]. Pentru a-i îndemna la răscoală, doi ţărani din Babele, „umblau cu o icoană pe care puneau pe săteni să o sărute şi să jure că vor fi uniţi şi că vor ţine cu toţi în dreptate cu dânşii la devastări”[37]. Pe lângă această metodă unui ţăran i s-a dat goarna „ca să sune adunarea ca să iasă lumea la capătul satului că vin studenţii”[38], pentru ca în altă zonă răscoala să pornească în „sunetul de goarnă şi de tobă”[39].

Un ultim aspect asupra căruia ne oprim este acela al „ studenţilor” care, în actul de acuzare al lui Vasile Kogălniceanu, sunt prezentaţi de diferiţi conducători locali „sub numele de studenţi, adică nimicitorii proprietarilor şi liberatorii ţăranilor, având pentru aceasta împuternicire de la şapte împărăţii şi de la Maiestatea Sa Regina”[40], în vreme ce în viziunea ţăranilor studenţii erau nişte „oameni luminaţi, ieşiţi dintre săteni, care umblă a le da drepturi”, cu toate că unii „i-au luat drept revoluţionari”[41]. Un învăţător îndemna pe ţărani să nu se dea în lături dacă vor veni studenţii, deoarece „nu sunt oameni răi, să nu ne speriem că ăia care pun foc sunt tot oameni de-ai noştri şi că ei vrea să facă bine în ţara asta”[42]. Acelaşi învăţător „căuta un cal ca să meargă călare înaintea răsculaţilor din satele vecine, spunând că voieşte a le arăta el studenţilor pe    cine să devasteze”[43].

Pentru a impresiona pe ceilalţi ţărani, o parte dintre ei „purtau pinteni la picioare[44]”, alţii erau „ cu hainele întoarse pe dos şi cu gogoşi (ţăcălii) la picioare”[45] şi unii erau „cu căciulile şi cojoacele întoarse şi cu clopoţei”[46], motiv pentru care nu au putut fi recunoscuţi, mai alea că aveau „pe piept atârnate capace cu cutii cu vacs şi de văpseluri zicând că sunt dicoraţi şi dându-şi numele di studenţi”[47].

Folosirea clopoţeilor este explicată de un logofăt care arăta: „eu purtam clopoţei la picioare pentru a face mai mult zgomot, fiind noapte şi cei din Trestenicu-Popeşti fiind liniştiţi”[48]. Cel mai bine este descris agentul veterinar Radu Popescu care era „îmbrăcat galant, cu gheroc, vestă şi pantaloni negri, guler alb dublu şi cravată”[49]. Cei cu mijloace mai modeste purtau un „clopot la gât”[50] în vreme ce altul „era încins cu nişte  lanţuri atârnate de piept şi de mijloc”[51].

Dacă acceptăm ideea că au fost instigaţi trebuie să căutăm răspunsul la întrebarea de ce au fost instigaţi ?

Răspunsul la această întrebare îl găsim, într-o primă fază, în “Legea pentru înfiinţarea unei Case Rurale” din 4/17 aprilie 1908[52], scopul acesteia fiind stipulate în art. 1 în care se precizau: “Se înfiinţează, sub denumirea de  Casa Rurală, o instituţie având de scop principal înlesnirea creditului necesar pentru ca ţăranii români, cultivatori de pământ, să poată cumpăra pământuri”, lege care a favorizat întărirea burgheziei de la sate.

Capitalul “Casei Rurale” era stabilit la suma de 10.000.000 lei, din care “cinci milioane vor fi vărsate de stat, iar cinci mililoane de particulari prin subscripţie publică”, capital prin intermediul căruia ţăranii puteau face “…împrumuturi ipotecare, cu dobândă de cel mult 5% pe an, garantând Casei Rurale restituirea preţului plătit de dânsa vânzătorului moşiei sau părţii de moşie cumpărată de ţărani în loturi, sau preţului moşiei cumpărate de ţărani de la Casa Rurală”.

Loturile urmau să fie parcelate în suprafeţe de 5 hectare şi numai în cazuri execpţionale (în regiunea podgoriilor şi a munţilor) loturile puteau fi de 3 hectare, cu precizarea că un ţăran putea cumpăra până la 5 hectare. Erau preferaţi însă cumpărătorii de un lot celor de mai multe loturi, lucru reliefat şi de faptul că cel care cumpăra un lot trebuia să dea Casei Rurale, în momentul întocmirii actului 15% din preţ, sumă care creştea progresiv astfel că cel care cumpăra 4-5 loturi trebuia să achite în avans 35% din preţ. Tot pentru a se veni în sprijinul ţărănimii sărace, majoritară în România antebelică, în art. 19 se precizau: “Casa Rurală va putea reduce până la 10% vărsământul de 15% cerut pentru cumpărările de un lot, în caz când ea ar constata că vărsământul de 15% ar fi o piedică vădită la cumpărarea unor asemenea loturi”.

A doua fază o regăsim în “Legea pentru mărginirea dreptului de a ţine în arendă moşii” din 12/25 aprilie 1908[53], conform căreia “nimeni nu poate – singur sau în asociaţiune cu alţii, direct sau prin orice formă sau denumire, prin prepuşi sau prin personae interpuse – a lua în arendă sau exploata ca arendaş decât o moşie, oricare i-ar fi întinderea, sau mai multe moşii a căror întindere însă împreună să nu fie mai mare de 4.000 hectare cultivabile”. În acelaşi timp, “cel ce va contraveni, în orice mod, acestei prohibiţiuni, precum şi cel ce-şi va da serviciul sau îşi va împrumuta numele pentru a se eluda această prohibiţiune, se vor pedepsi cu închisoarea de la două luni până la un an şi cu amendă egală cu a patra parte din arenda anuală prevăzută în actele sau convenţiunile anulate, şi se vor condamna, dacă va fi loc, la daunele interese cuvenite proprietarilor de bună credinţă cu care erau încheiate acele convenţiuni. Circumstanţele atenuante nu sunt admise la asemenea cazuri”.

În cazurile contractelor în derulare se specificau: “Contractele de arendare cu dată certă şi în executare la promulgarea legii, sau urmând, prin reînoire sau prelungire, să înceapă a se executa de la 23 aprilie 1909, dar care ar depăşi marginea cuprinsă în lege, se vor respecta până la 23 aprilie 1912, sau până la expirarea lor, dacă ar avea loc înainte de această epocă”.

Aceste două legi, fundamentale pentru agricultura romănească antebelică, au reuşit să resolve , în parte, situaţia celor 300.000 de familii ţărăneşti care nu aveau deloc pământ, dar şi a celor 423.403 familii care aveau până la trei hectare – conform unor statistici din 1903, în contextual în care în România lui 1905 locuitorii satelor reprezentau 91,9 %  din populaţia ţării. Aceste două legi au fost necesare deoarece “în 1907, din 180 de mari proprietari funciari doar 40 preferau să nu-şi arendeze pământul”, astfel că s-a ajuns la constituirea unor trusturi arendăşeşti “…care în 1905 abţineau venituri uriaşe din exploatarea unor suprafeţe ce insemnau 159.399 ha teren arabil”[54].         Necesitatea elaborării şi aplicării lor ne explică şi de ce regale Carol I, deşi ştia precis numărul ţăranilor ucişi, 419 conform raportului prezentat de Ionel I.C. Brătianu în Parlament, “…declara ministrului Angliei la Bucureşti că era vorba de mai multe mii”[55].

Damian Ancu

---

[1] Nicolae Ajităriţei, Documente privind răscoala din 1907 în judeţul Giurgiu, Giurgiu, 1982, p.71 (în continuare Giurgiu).

[2] Ibidem, p.243.

[3] Ibidem, p.35.

[4] Ibidem, p.242; actul de acuzare, din 19 iunie 1907, încheiat de Camera de punere sub acuzare a Curţii de Apel din Bucureşti.

[5] Arhivele Naţionale Giurgiu, fond Curtea cu juraţi, ds.2, f.4. Este vorba de Gh.Ogoreanu logofătul din Trestenicu de Sus, sat Ludăneasca (în continuare Curtea).

[6] Idem, ds.3, f.23-24; este rezultatul anchetei făcute de şeful Postului de Jandarmi din Talpa, în 24 martie 1907 şi la care au răspuns Tabanu Stancu şi Ion Stoian Dumitru; vezi şi ds. 6, f.4; la Găujani, în 29 martie 1907, marin Trandafir spunea că Ion Florescu „arăta o carte, care zicea că are iscălitura Reginei; citea această carte în care spunea că scrie să ni se dea pământ şi să ni se facă învoieli mai bune” (Curtea, ds.1, f.9 verso).

[7] Mihai Manea, Bogdan Teodorescu, Istoria Românilor, de la 1821 până la 1989. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică şi Pedagogică, R.A., Bucureşti, 1994, p. 159

[8] Curtea,ds.6, f.30.

[9] Idem, ds.3, f.56; la Radu Popescu, agent veterinar.

[10] Ibidem, f.65; prezenţa broşurii nu surprinde deoarece Ivan Marinescu, la care s-a găsit, era organizatorul clubului socialist din Cosmeşti, împreună cu fratele său Gheorghe Marinescu.

[11] Curtea, ds.3, f.66 verso

[12] Idem, ds.23, f.6 verso; din declaraţia învăţătorului Theodor Şerbănescu, dată în aprilie 1907; în final se menţiona că aceştia „…dau foc şi pârjol curţilor boiereşti şi lucrează numai noaptea, iar ziua se odihnesc”.

[13] Idem, ds.3, f.57; este declaraţia lui Pavel Ene Chircu, preşedintele Consiliului Interimar din Talpa; tot el îl prezintă pe Ivan Marinescu în calitate de organizator al clubului socialist din Cosmeşti, încă din 1899; despre pericolul extern Dimitie A. Sturdza declara de la tribuna Adunării Deputaţilor, în 14 martie 1907: „Domnilor, este în afară de orice îndoială că răscoalele ţărăneşti au fost organizate cu multă viclenie şi îndrăzneală…Să nu uitaţi că împrejurul nostru multe focuri ard de mulţi ani. Poate cineva să nege că acestea nu au avut şi ele influenţă asupra noastră ?”, în vreme ce I.A.Brătescu intra direct în subiect: „…daţi afară pe Dl. Rakowsky şi pe ceilalţi mişei ca dânsul, străini de neam şi de sângele nostru şi atunci se va face linişte în ţară” (Dezbateri parlamentare, 1906-1907, p.831-832). Anterior acestora, N.D.Spineanu menţiona la 9 martie 1907: „Vedem cum fraţii noştri din toate părţile se răscoală şi dacă astăzi nu s-au răsculat peste tot, se vor răscula mâine pentru că o mână ascunsă îndeamnă la rău pe cei puţini conştienţi de drepturile lor”( Ibidem, p.675); despre influenţa socialiştilor ruşi şi încercarea de combatere a acestora a se vedea 1907 în perspectiva istorie, Editura „Junimea”, Iaşi, 1988, p.212-219).

[14] Giurgiu, p.190; din raportul Revizoratului Şcolar al Judeţului Vlaşca adresat Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice privitor la rolul jucat de învăţătorii din cuprinsul judeţului în vremea răscoalei.

[15] Declaraţia lui Anastase Popescu, din Giurgiu, negustor cu prăvălie la Găujani (Curtea,ds.1., f.12).

[16] Ibidem, p. 279.

[17] Ibidem, p. 244.

[18] Ibidem, p. 194.

[19] Ibidem, p. 190.

[20] Ibidem, p. 192.

[21] Curtea, ds. 1, f. 5; „duminică 11 martie, am văzut pe Marin Trandafir, venind călare dinspre Giurgiu, adunând oamenii…că vin 2000 de studenţi dinspre Petroşani ca să puie foc la Dl. Cazacu”.

[22] Idem, ds. 6, f. 49 v.; „…l-am întrebat de studenţi unde sunt şi el mi-a răspuns că este numai unul cu el şi acel student este din Craiova; am zis să mi-l arate şi mie şi mi.-a zis că este înainte, pentru că eu cu acest Ion Cuţulescu eram în urmă…”.

[23] Monitorul Oficial, nr. 279, din 14/27 martie 1907,, p. 10832. învăţătorul din Cămineasca arăta la 20 martie 1907 că răscoala a fost declanşată de sărăcia sătenilor şi deci, a ţării. „Dar mai presus de toate, am priceput şi răul cel mare: îngenunchiarea  ţării sub dominaţiunea străină, de nu se potoleau răscoalele cu puşca şi cu tunurile” (Giurgiu, p. 124).

[24] Giurgiu, p. 169; informaţia este suspectă deoarece preotul era acuzat de primarul comunei, aflat cu aceasta în duşmănie (com. Crevenicu - Răduleşti), în vreme ce alt preot spunea că a fost ameninţat de ţărani.

[25] Ibidem, p. 245.

[26] Ibidem, p. 244.

[27] Curtea, ds. 3, f. 65.

[28] Ibidem, f. 76 v.

[29] Idem, ds. 23, f. 4 – 5.

[30] Giurgiu, p. 182.

[31] Curtea, ds. 3, f. 20.

[32] Idem, ds. 2, f. 11.

[33] Idem, ds. 3, f. 3.

[34] Idem, ds. 2, f. 23.

[35] Giurgiu, p. 245.

[36] Ibidem, p. 240.

[37] Curtea, ds. 5, f. 4v.

[38] Idem, ds. 1, f. 13.

[39] Giurgiu, p.279-280.

[40] Ibidem, p. 240.

[41] Ibidem, p. 216; a se vedea şi 1907 în perspectiva istoriei, Editura Junimea, Iaşi, 1988, p. 102 şi 216.

[42] Curtea, ds. 23, f. 3v.

[43] Ibidem, f. 2.

[44] Idem, ds. 22, f. 5.

[45] Idem, ds. 6, f. 22.

[46] Ibidem, f. 3 v.

[47] Ibidem, f. 30 v.

[48] Ibidem. F. 73.

[49] Idem, ds. 3, f. 56.

[50] Idem, ds. 2, f. 5.

[51] Ibidem, f. 7; o descriere generală în Giurgiu, p. 240.

[52] Monitorul Oficial al României, nr. 4 din 4/17 aprilie 1908, p. 158-166

[53] Monitorul Oficial al României, nr. 11 din 12/25  aprilie 1908, p. 544-545

[54] Mihai Manea, Bogdan Teodorescu, op. cit. p. 159

[55] Ibidem, p. 161