vineri, octombrie 12, 2012

Duvarul deschis

Eu am scris povești de-a dura,
Toamna aceasta-ți umple gura,
Zborul ei e zbor de frunze,
Aromate, neconfuze,
Care știu jăratic, moarte,
Pețiol, orice parte,
Fiindcă părăsirea grea
Nu-i acum, ci altcândva,
Ele trec, se scurg,
Revarsă, ca și amintirea arsă,
Iar apoi ploaie zemoasă,
Curge cerul peste masă
Și lasă îngerii în port,
Tuiuri preoțind un ort,
Dincolo de echinocții
Să dea de duvarul sorții...
Să dea sens trecutului,
Sufletu’ arnăutului,
Să dea vis feciorului,
Toamna mea și talpa lui,
Calea infinitului.

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...