miercuri, octombrie 17, 2012

Poem de alb


            

Paharul e pe jumătate plin,
Iar ziua aceasta-i tot la jumătate,
Prin lume cauţi încă al tău destin,
Când orizonturi porţi în ochi,  pe pleoape.

Te uiţi  în carte, arde-o dempreună
Cu acel tablou votiv,ce ţi-l doreai,
Rescrie cartea şi pictează o lună
Autoportetretul, fă-l cum meritai!

Prea omnivor sădești perfecțiunea,
Paradoxal tot crezi în albul cerb de odaie,
În azurul deltei, nuferi cresc doar lunea,
Când tu renaști galactic din văpaie.

E simplu să-ţi înșir  banalități,
Să sparg paharul, poate să ţi-l beau,
Dar respirat în clandestine nopți
Atâtea vise împlinite îţi dau.

Îmi amintesc de iarna –n care te nășteai,
Era zăpada ca un vis din rai, când tu strigai,
Îmbogățind speranța, că totul poate fi ades iubit,
Cu zilnice experiențe azurii, turnai în clipă albul dăltuit.

Niciun comentariu:

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...