Tu eşti o clepsidră întoarsă pe dos,
În care eu pun nisipul să curgă în sus,
Făcând noaptea să plouă ceţos,
Cu fiecare apariţie a lumii-n apus.
Tu ningi cu sentimente-n minele maree,
Eu bogătaş de fapte şi de vise,
Cu lacăte pentru poveşti precise,
Mă-ntorc la tine, ca orice idee.
Albastru sunt, tu limpede ca iarba,
Paleta pictorului nostru ne-mpreună,
De parcă într-un noapte bună
Stă curcubeul la instantanee cu goală talpa.
De aici, de unde ne măsoară timpul,
Deşertu-ntreg îl vărs în sticla ta,
Pentru că am vrut sa fim şi altceva
De parcă-n stări de graţii ne oglindirăm chipul.
Tu eşti un ţărm, ce sprijini marea-ntreagă,
Eu sunt biet val de furii şi iubire,
Ce îţi aduce-n dar a sa pieire,
Ca fiecare spargere de mal, să stea-ntr-o arcă.
Aşa clepsidră, ţărm, deşert, fiinţă,
Aşa albastru val pierdut în vise,
Ce unul pe-altul îl măsor precise,
Tăceri, cântări, iubire, flori şi conştiinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu