duminică, august 25, 2013

Arca pieirii mele




                             Tu eşti o clepsidră întoarsă pe dos,
                             În care eu pun nisipul să curgă în sus,
                             Făcând noaptea să plouă ceţos,
                             Cu fiecare apariţie a lumii-n apus.

                             Tu ningi cu sentimente-n minele maree,
                             Eu bogătaş de fapte şi de vise,
                             Cu lacăte pentru poveşti precise,
                             Mă-ntorc la tine, ca orice  idee.

                             Albastru sunt, tu limpede ca iarba,
                             Paleta pictorului nostru ne-mpreună,
                             De parcă într-un noapte bună
                             Stă curcubeul la instantanee cu goală talpa.

                             De aici, de unde ne măsoară timpul,
                             Deşertu-ntreg îl vărs în sticla ta,
                             Pentru că am vrut sa fim şi altceva
                             De parcă-n stări de graţii ne oglindirăm chipul.

                             Tu eşti un ţărm, ce sprijini marea-ntreagă,
                             Eu sunt biet val de furii şi iubire,
                             Ce îţi aduce-n dar a sa pieire,
                             Ca fiecare spargere de mal, să stea-ntr-o arcă.

                             Aşa clepsidră, ţărm, deşert, fiinţă,
                             Aşa albastru val pierdut în vise,
                             Ce unul pe-altul îl măsor precise,
                             Tăceri, cântări, iubire, flori şi conştiinţă.

Niciun comentariu:

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...