marți, august 06, 2013

Inimi de fluturi




















Suntem nişte cuvinte arse.
Nici măcar nu ştim care exact.
Imaginaţi-vă cum zburăm:
Dacă cineva ne scrie pe o hârtie,
Din cauza căldurii ce ne arde elitrele,
Deasupra nisipului
Un pic, deasupra sulfului,
Apoi cădem, cenuşă a cernelii
Până în adâncul sufletelor,
Ce ne primesc în ele ca nişte morminte
Cu capacele deschise spre seară,
Pentru a ne trage ultima suflare
În dimineţi cenuşii, cu senzaţia geniului
Strălucind o fulgerare de răsărit,
Care nici nu ştie măcar din câte litere este,
Care numai prin surâs dă ora exactă a izvoarelor,
Ca un ghimpe în inima fluturelui!

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...