Cotidian

In fiecare zi avem nevoie de gândurile noastre întremătoare,
De vise măcar înțelese, de speranțe, aer, apă, soare,
De oameni, pomi și flori și câini, pisici și parcuri,
De telefoane, Pc-uri, vehicule, electrică și arcuri,
De noi invenții, să ne meargă bine, de foc și fluturi,
Ape cristaline, de cabluri, roti dințate, unghiuri,
De lumea cea frumoasă, cât mai e din ea,
De gaz metan, energii eoliene, de inimă, de pasărea
Care să ne cheme în seri de  basm cu trilul de mătase,
Atunci când vrei să  adaști într-o vâlcea și nu pe strase,
De zborul înalt și grațios de soim, de avioane și cosmonauți,
De lumi mai noi din universul aspru și de necunoscuți,
De pleiadele din nopțile senine  și de ciorapii de  nailon,
De rozele puternic parfumate și de cifele cu beton,
De dimineți cețoase, de aerul pădurii și  roua de pe iarbă
In nopți diamantate, gândindu-ne la ziua care vine o viață întreagă.

Dacă îți spun că te iubesc

Dacă îți spun că te iubesc,
Nu te îndoi acuma,
Ba nici când răsare luna,
Fiindcă așa îmbătrânesc.

Dacă îți  spun că te iubesc,
Crezi fără să te doară,
Doar dorul ăsta îl pomenesc
In  lume  a câta oară?!

Dacă îți spun că te iubesc,
In scris sau șoaptă,
Nu aștepta să-ți dovedesc,
E cert o faptă.

Dacă azi eu te iubesc,
La fel ca ieri sau ca mai an,
N-o fac fiindcă înțelepțesc,
Dar neobosit același vis îl am.  

Dacă eu te iubesc,
Sărută-mă pe inima tăcută,
Tu astru omenesc,
In lumea prost făcută.

Dacă încă  eu greșesc,
După atâția ani,
O fac fiindcă te iubesc
Fată de sub castani...

Martor mi-e timpul

Nici nu trecuse din verde vara cum se cuvine,
Eu încă învățam ce e rău și ce e bine,
Tu erai aproape un copil, mie îmi era dor de tine,
Fiindcă te născusei neapărat dintr-o stea pentru mine
Ne repezeam prin apele Sfintei Ana vulcanic,
Fară sfadă, privindu-ne în suflete, ca la inorogi,
Urmărind să văd dacă e la fel de clar ca ochii ,
Abia învățasem să îmi țin răsuflarea când te vedeam,
Vilegiaturiștii culegeau fructe de pădure cu ursi cu tot,
Tu luai trenul de Tușnad tot în vreme de ploaie,
Eu luam ape cardio-vasculare preventiv,
Pentru când mă vei uita și mă va durea inima,
Vorbind ungurește în camping, cu Deșteaptă-te române!
Pus la rington, de-al dracului, pui de dac,
Mâncarea era bio și eco și nemaipomenit gulașul,
Iar pâine ca aia doar bunica mai făcea,
Nici sistemul nervos de-o parte lăsat  nu era,
Apele aveau rolul lor, tu aveai rolul tău,
Oltul avea și el rolul lui și voiam să-l trec pe bicicletă,
In timp ce tu luai ploaia la picior în opincuțele elvețiene,
Ca să mutăm muntele din loc cu dragoste cu tot,
Doamne, ce tineri și ce nebuni eram,
Aerul din cameră ne susținea în zborul nostru selenar,
Rockerii, mă, nu rinocerii, cântau în marele ring
Într-o limbă  din care nu înțelegeam decât cuvântul dragoste,
Iar iarba mereu udă pană la piele avea miros de stomatologie
Si de ars de la atâtea pârjolite trupuri câte se grozăviseră
In crucea nopții că pot aduce înapoi stelele,
Dacă pe cer se sălășuiește iubirea ca un abur pietrificat...
La toate astea, timpul mi-e martor, nu mă  gândisem.

Lânga rai

Pe drumul cu iasomie nu inflorise lavanda,
Doar macii în grâu și cerul în ochii copiilor,
Dar iepurii țopăiau fără frică prin rai,
Călcându-se pe labe cu gâștele sălbatice
Care pășteau aceeași iarbă pe lângă caprifoi,
Era un miros în aer, încât însăși
Maica Domnului își apleca grațioasa mână
Asupra serilor tuturor,
Gata să ne lase sa-i plângem în poală,
Deși unii dintre noi miroseam a mentă
Si nu chiar de la ceai,
Apoi se aprindeau aurorele în ceruri,
Iar lacul le oglindea în al doilea cer al sau,
Că doar râsul copiilor tulbura lebedele cardinale
Cu puii lor de ciocolată , ce învățau eleganța
In cristalul norilor,
Puii de căprioară se prelungeau cu umbrele ulmilor
Până dincolo de orice grație și inocență,
Lăsând lupilor loc pentru odihnă
Încă un sezon în care sa le crească barba,
Fiindcă în abatoarele din margine
Continua să li se sacrifice oile cele mai grase...

Dați-i o pereche de aripi, ca sa zboare

In dimineața aceea se auzeau hulubii
Si tu erai frumoasă ca roua de pe flori,
Pe sub imperii grele săpa aceeași apă,
Un râu micuț și tandru, ce susura a somn,
Trecuse toată noaptea, doar ascultând la trenuri
Ce izbucneau prin sânge, ca floarea de cireș,
Abandonat de viată, nerăbdător la vise,
Din nenăscute stele, eu ochi străin căscam,
Ca sa te văd pe tine în rebele amintiri interzise,
Acolo-n poala muntelui din înger te sorbeam,
Te beam încet cu paiul din ochiul mintii mele,
Ma inundau poeme, ce lumii le lăsam,
Dar nu era hârtie, nici pană să descrie
Acea melancolie, acea durere tandră,
Acoperind de semne trecerea prin iarbă,

Ce-n țurțuri de lumina, un curcubeu de stele,

Părea să nască într-una din dulci buzele tale,
O nouă tensiune, inspiratoare ca aerul silfid
Ce neînconjurat cu cețuri, șerbet părea perfid,
Aducător de fine iluzii din Ohrid,
La mal de ape multe, c-asa-i orice imperiu,
Noi navigam în barca speranței verii aspre,
Gândind la viata bună și sensuri prea dinaste
Tu esti prea frumoasă , ca roua de pe flori,
In timp ce din văzduhuri străluminau ninsori,
Iar eu visam zvârlit, în dulcea mea fantasmă
O ploaie peste ruguri și fum lipsit de astmă...
In dimineața asta e soarele pe cer
Si ard în mine ruguri pâsloase, dar tot sper.

Culori de dor

Plânsu-mi-s-a, plânsu-s-a
Tot cosașul ce cosea
Jarul din inima mea
Ca nu mai poate lucra.

Fiindcă asa lipa-lipa
N-a mai văzut inima,
Care sta sa strălucească
De iubirea omeneasca.

PE LÂNGĂ VILLON

Ah, inima-mi hoinară iară zburdă,

Cu mintea-mi limpede se ia la trântă.

Spectacol inedit, medieval,

Solzoasele făpturi de prin podgorii

Roiesc de butii duse către Pan,

Grifoni îmi latră-n oase alegorii,

Clovni şi fachiri îmi tescuiesc prin vine,
Sărmană doamnă nu ştiu cât m-o ţine.

Icoana sărutării tale îmi este leacul,
Când focuri stingi de fuge chiar şi dracul.
De aceea învins, de grasele himere,
Eu te primesc ca buna mea vestire.

Te-mbrac, o, Eva mea, plină de mere,
Cu toată-a mea speranţă în neştire,
Căci pentru asta doar îmi dai putere!

Mai știi

Mai știi picătura aceea de apă?
A fost primul diamant pe care ți l-am dăruit,
Tu mi-ai răspuns cu o zbatere de aripi de fluturi,
Mi-ai dat un flutur de gene pe obraz,
apoi, un sărut și mi-ai cautat mult,
Aproape un an, un trifoi cu patru foi,
Nu te-ai lăsat pana nu l-ai găsit,
L-ai luat apoi asa , ca și cum ți s-ar fi cuvenit,
ai privit peretele ruinat al mânăstirii,
ai privit delta, apoi ai întins mana și ai cules
Singurul trifoi cu patru foi din milioanele
de trifoaie de pe pajiștea arsa de căldură
care pulsa deasupra câmpului,
deasupra berzelor cu aer de gospodine,
deasupra caselor anei si a lui romulus,
a lui remus sigur nu era,
fiindcă acolo era îngropat Vlad Țepeș,
ce caleidoscop păsăresc am vizualizat pe turla alba,
nagâți, lebede, stârci pitici si egrete,
fără regret, dar cu degetul a secrete,
mi-ai întins un sărut câștigător
ii simt si acum gustul ,
ca un start de la care turnul din Pisa a
început sa se strâmbe intre conversații
despre inteligenta, noroc, dragoste,
adevăr , bogăția trăirilor și vălvătaia apei în
lumina solara a miezului principiilor luminii,
strălucea diamantul acela din mijlocul trifoiului
ca un curcubeu, fixând cadranul dragostei
într-o balta intuitiva de nuferi albi, galbeni,
roșii nu văzusem încă,
apoi a rămas un gol in locul de unde sorbiseși
diamantul
in timp ce eu incantam ca ești o albinuță,
arătându-ti soarele si luna
pe același cer,
oare cât se făcuse ora?
că a trebuit să coboram în căsuțele de lut,
pe sub trestiile aproape umane
în vântul serii către aurul apusului
  în care voisem să prind pre acel diamant...

Stante stinghere

I


Să încep cu un element de context:
Sunt şi iubesc
O fată de care mă îndrăgostesc în fiecare seară.
Să mijlocim cu un corp de tranziţie,
Că abia am chef să scriu
Cuvânt albastru, liliachiu.
Să închei cu un final amânat:

Pe altădat’.

II

Două fără un sfert-omniprezent
 îmi latră în noapte
Cu taxiuri albastre,
Aproape…
 6500 pentru… până-n x loc.
Hai noroc!
Du-mă până la bloc!
Show de miriapode
Pe scări incomode.
De soare răsare
O femeie tresare.

O haită de lupi îi urlă prin sânge
Şi la antipozi de idee ea plânge.
Singură luna zbârnâie ca telefonul:
Aha, a rămas singur Ionul
Cu capul pe tavă de Salomee.
Liftul aduce altă dansatoare femeie,
Sirena mişcă lumina pe boltă
De-ajuns să secere singură o holdă,
Iar eu şi tu
privim toată săptămâna
Luna.

III

Eu vreau puterea de a fi singur în caracter,
De a ajuta lupul şi femeia adulteră.
Nu mi-e dor de drum şi nici de stat.

Acetilena din bidon sperie vântul
Care sparge liniştea,
S-o las baltă!

Nu mi se pare nimic mai nostim
Decât mirosul ăsta de secunde pârlite
O dată cu naşterea laptelui în chestiune.

Da, noaptea era gravidă de Dumnezeu
Şi a născut sfinţi lacto-vegetarieni
In sens socratic.

Mie nu mi-e de sensul fanteziei,
Ci de dificultăţile reprimării subiectivităţii.

Aşa că frâng pâinea cu mâna stângă,
Încercând să smulg aripi de înger cu dreapta.
Ca să mestec pâinea în dinţii mei de lapte
Trebuie să mă gâdil cu pene de înger. Hâc!

Vă ordon: creați stări în chestiune!

era o lună plină

Se făcea că era o lună plină,
Aia bătrână începea să ne țină
O slujbă psaltită şi-o poveste de demult
Cu iele şi zodii şi pământ de pământ.

Ăla bătrân inţepa încet cu sula.
Trăgea aţa aşa de la subţire la gros,
Făcea hamul puternic pentru Sava nebuna
Să nu mai fugă şi s-o rupă la os.

El tăcea, nu s-asculte, ci să dea răspuns,
De nu s-o potrivi povestea –ndeajuns,
Ca să aibă el ultimul cuvânt,
Orice ar fi fost, dar pământ de pământ

Apoi şi ea lua aţa aia tare din cui,
Nu ca să coasă, ci ca s-o dea lui,
Ca să aibă el aşa încă odată cuvânt,
Când tăia-n patru mămăliga rostind legământ.

Luna plină creştea către cer,
Noi mestecam încet şi tăcut şi stingher,
Apoi unul râdea aşa pe-nfundate,
Ăla bătrân îl ardea peste spate.

Toţi ne gândeam nu la ce o să fie ,
Ci la ce fusese, la câtă urgie
Rupsese carne din trupurile noastre.
Pământ din cuvânt şi cuvântul din astre.

Teodora Ciorgoda, rapp Natalia Moise - creatie scolari, Visez, Mamaia co...

Ținte false

Ne-am bătut joc de viată
 ca și când am fi putut lua alta la mana  a doua,
deși doar ea nu poate fi surogat,
deși doar ea nu poate fi înlocuită cu o alta,
Am trăit de parca  ne-am fi născut
dintr-un strugure stors, căruia ii lipsește vlaga,
Vinul bun, mustul dulce și povestea sau saga,
Asa ca nu suntem buni decât de dureri de cap,
Ca o apa repede îmbătătoare,
De care nu poți scăpa din strânsoare,
Iar dacă nu ești atent, faci pereche
La fiecare inel cu un cercel din ureche,
Chiar dacă pe noi ne apucă prânzul,
Când vedem lângă iapă țopăind mânzul,
Iar vorba cealaltă, înaltă, necalpă,
Mă limpezește cu stări de neliniști,
Împărțite și ele la doi inși ce dau din barbă,
Aproape de casa unde tu insiști,
Deși mie mi se suie sângele în cap,
 de prea mult  măr cât  am mâncat,
Fiindcă nici mărul acela nu mai era din rai,
Ci cumva dinainte de era asta de chin și vai,
Aproape la fel de stors și el pentru cidru,
Cam cat reprezenta pentru noi infinitul....

SUBSTITUIRE DE BALADĂ DE PRIMĂVARĂ

Femei galbene, femei roşii,

Aduse de un vânt idiot pe deasupra,
Râd târşâindu-şi galoşii
Pe obrazul învelit cu surâs supra.

Matadori fără tauri,
Lovind bigudiuri cu sete,
Câştigă coroane de lauri,
La fete cochete.

Milenii de sete se varsă în apă
Pentru un minut fără ceva stres,
Încăpăţânate- secundele crapă,
Prefăcând păcatul într-un interes.

Prima busculadă e tehnicoloră,
Abandon de frunze, flori doar pe ales,
Lacrima se sparge rănind ceva floră,
Viaţa se consumă fără inteles.


Proaspătă, zvântată, de palidul soare,
Udându-şi obrazul cu sloiuri de frig,
Primăvara-şi ţine fiorul ca atare,
Perpetuua glumă să nu pot să-i strig.

Bun prilej de farse, dar cu consecinţe,
Primăvara asta va strivi balauri,
Colţii ei de muguri, răcnet de fiinţe,
Valorează sigur greutatea în aur.

Hoinărind prin lume, încăpăţînată,
Dă şanse egale celor ce-o doresc,
În maiou de acasă stă destrăbălată,
Fără să îi pese de cei ce-o bârfesc.

Femeile verzi născocite-n pripă,
Într-o confruntare de basm răsuflat
Îşi examinează viaţa ghemuită,
Apoi explodează în trai uşurat.

Enervanta aripă de îngeri lehuză,
Care în istorii s-a tot impregnat,
Bate şi prin rima vântului mofluză,
Ca să închidă în urmă versul meu ratat.

Însă traiectoria ritmului tălâmb,
Creşte buruiana neplivită-n câmp,
Foşnind îndărătnic către prăbuşire,
Excelent postludiu pentru o sclipire.

Luna seamănă cu o agrișă dulce acrișoară, I se vad semințele, când se face seara...

Luna seamănă cu o agrișă dulce acrișoară,

I se vad semințele, când se face  seara...

Carte postala

Eu te iubesc ca vulturul azurul,
Ca ursul alb lumina lui polara,
Ca steaua al lunii răsărit aurul
Din forma ei prea-plina, legendară,
Eu te iubesc ca delfinul marea
Si ca pe vânt eu te iubesc în zori,
Ca iepurele câmpul și pădurea,
Ca pasărea ce zboară printre nori,
Ca mama ce își iubește al său copil,
Ca cerbul ce se luptă în deșii codri,
Ca tigrul ce la râu merge tiptil,
Atunci când tu mă răsfeti cu ochii!

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Seri de lemn

Giurgiuvean şi Poet in vreme de ploaie: Seri de lemn:

Seri de lemn

Ne atinge seara, sfâșiind lumina,
Cu pasul ei cel tandru și peren,
In fiecare zi venind la întâlnire
Cu norii sus, cu stelele etern,
Clipind oricui cu fluvii de lumină 
Din vulturi puri, care nove respiră,
Haideți, Ithaca nu apune-n mare,
Deși și astăzi logodite-n roze
Ferestre albastre se deschid în zare,
Clipind femei ce stau în așteptare,
Umplându-și mintea cea păgână
Cu gânduri mânioase, dar și brună
Strigare abruptă peste sfânta lună !
O spuză-n cer, ca jarul din grătare,
Cu puncte de istorii și de semne,
Un viitor cuprins de înfrigurare
Peste apusul care sfarmă timpul..., ca pe lemne!

Seri de lemn

Ne atinge seara, sfâșiind lumina,
Cu pasul ei cel tandru și peren,
In fiecare zi venind la întâlnire
Cu norii sus, cu stelele etern,
Clipind oricui cu fluvii de lumină 
Din vulturi puri, care nove respiră,
Haideți, Ithaca nu apune-n mare,
Deși și astăzi logodite-n roze
Ferestre albastre se deschid în zare,
Clipind femei ce stau în așteptare,
Umplându-și mintea cea păgână
Cu gânduri mânioase, dar și brună
Strigare abruptă peste sfânta lună !
O spuză-n cer, ca jarul din grătare,
Cu puncte de istorii și de semne,
Un viitor cuprins de înfrigurare
Peste apusul care sfarmă timpul..., ca pe lemne!

...................................................

Si parca-ți vad seninul trup,
Pierzându-se în marea învolburată,
Uitând de viată, de flori ce se rup,
Trecând sub apa lumii sărutată,
Ca un delfin ce-mi strigă ademeniri,
Eu, vasul calp, lăsat în mal de-un val,
Ma uit în zare să te aud prin firi,
Ce de zefir nisip, castel, liman,
În trupul tău, clepsidră muritoare,
Își află fiorul lumii primordiale...