duminică, iulie 27, 2014

Dați-i o pereche de aripi, ca sa zboare


In dimineața aceea se auzeau hulubii
Si tu erai frumoasă ca roua de pe flori,
Pe sub imperii grele săpa aceeași apă,
Un râu micuț și tandru, ce susura a somn,
Trecuse toată noaptea, doar ascultând la trenuri
Ce izbucneau prin sânge, ca floarea de cireș,
Abandonat de viată, nerăbdător la vise,
Din nenăscute stele, eu ochi străin căscam,
Ca sa te văd pe tine în rebele amintiri interzise,
Acolo-n poala muntelui din înger te sorbeam,
Te beam încet cu paiul din ochiul mintii mele,
Ma inundau poeme, ce lumii le lăsam,
Dar nu era hârtie, nici pană să descrie
Acea melancolie, acea durere tandră,
Acoperind de semne trecerea prin iarbă,
Ce-n țurțuri de lumina, un curcubeu de stele,
Părea să nască într-una din dulci buzele tale,
O nouă tensiune, inspiratoare ca aerul silfid
Ce neînconjurat cu cețuri, șerbet părea perfid,
Aducător de fine iluzii din Ohrid,
La mal de ape multe, c-asa-i orice imperiu,
Noi navigam în barca speranței verii aspre,
Gândind la viata bună și sensuri prea dinaste
Tu esti prea frumoasă , ca roua de pe flori,
In timp ce din văzduhuri străluminau ninsori,
Iar eu visam zvârlit, în dulcea mea fantasmă
O ploaie peste ruguri și fum lipsit de astmă...
In dimineața asta e soarele pe cer
Si ard în mine ruguri pâsloase, dar tot sper.

Un comentariu:

Crista spunea...

Só para te ver e ler que estou aqui!
Feliz domingo...
Pretendo achar um tradutor a tua altura.