sâmbătă, iulie 05, 2014

Seri de lemn

Ne atinge seara, sfâșiind lumina,
Cu pasul ei cel tandru și peren,
In fiecare zi venind la întâlnire
Cu norii sus, cu stelele etern,
Clipind oricui cu fluvii de lumină 
Din vulturi puri, care nove respiră,
Haideți, Ithaca nu apune-n mare,
Deși și astăzi logodite-n roze
Ferestre albastre se deschid în zare,
Clipind femei ce stau în așteptare,
Umplându-și mintea cea păgână
Cu gânduri mânioase, dar și brună
Strigare abruptă peste sfânta lună !
O spuză-n cer, ca jarul din grătare,
Cu puncte de istorii și de semne,
Un viitor cuprins de înfrigurare
Peste apusul care sfarmă timpul..., ca pe lemne!





Niciun comentariu:

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....