Mai știi

Mai știi picătura aceea de apă?
A fost primul diamant pe care ți l-am dăruit,
Tu mi-ai răspuns cu o zbatere de aripi de fluturi,
Mi-ai dat un flutur de gene pe obraz,
apoi, un sărut și mi-ai cautat mult,
Aproape un an, un trifoi cu patru foi,
Nu te-ai lăsat pana nu l-ai găsit,
L-ai luat apoi asa , ca și cum ți s-ar fi cuvenit,
ai privit peretele ruinat al mânăstirii,
ai privit delta, apoi ai întins mana și ai cules
Singurul trifoi cu patru foi din milioanele
de trifoaie de pe pajiștea arsa de căldură
care pulsa deasupra câmpului,
deasupra berzelor cu aer de gospodine,
deasupra caselor anei si a lui romulus,
a lui remus sigur nu era,
fiindcă acolo era îngropat Vlad Țepeș,
ce caleidoscop păsăresc am vizualizat pe turla alba,
nagâți, lebede, stârci pitici si egrete,
fără regret, dar cu degetul a secrete,
mi-ai întins un sărut câștigător
ii simt si acum gustul ,
ca un start de la care turnul din Pisa a
început sa se strâmbe intre conversații
despre inteligenta, noroc, dragoste,
adevăr , bogăția trăirilor și vălvătaia apei în
lumina solara a miezului principiilor luminii,
strălucea diamantul acela din mijlocul trifoiului
ca un curcubeu, fixând cadranul dragostei
într-o balta intuitiva de nuferi albi, galbeni,
roșii nu văzusem încă,
apoi a rămas un gol in locul de unde sorbiseși
diamantul
in timp ce eu incantam ca ești o albinuță,
arătându-ti soarele si luna
pe același cer,
oare cât se făcuse ora?
că a trebuit să coboram în căsuțele de lut,
pe sub trestiile aproape umane
în vântul serii către aurul apusului
  în care voisem să prind pre acel diamant...