vineri, iulie 02, 2010

Stante


Ce vinovat mă simt de lacrimile bătrânilor,


Fie ele chiar şi de bucurie

***

Zâmbeşte ideea de tip critic la mine,

Cu aceleaşi buze cu care mă înjură.

***

Nenăscuţilor mei prieteni le închin o zbatere de inimă

pentru bucuria viitoarei întâlniri.

***

Mi-a amorţit mintea de când ţin mîna încordată de scris.

***

Ceasul cu pendulă cântă iar din strună

Adumbrind pământul, cum bate şi vântul.

***

O bucată din oglinda sufletului

Aruncată ca sarea-n ochi,

Gata să ia vederea cui nu trebuie.

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...