COSMOPOLIS


Mă numesc Jean, Ivan, Iovan, John, câteodată Johan,

Mă numesc Ion, câteodată mă cheamă,

Mă cheamă florile mărului proaspăt,

Mă cheamă dorul de ducă şi mă strigă,

Mă strigă vântul din soarele alergat de petale,

Mă strigă placa veche de patefon, mă cântă,

Mă cântă copilul meu în glasul dorului şi-al trecerii,

Mă cântă fără voia lui vânzătorul ce mă vinde,

Mă vinde sufeltul meu mai întâi dragei mele,

Mă vinde cumpărării de spirit mizeria aceea

Când mă numesc Jean, Ivan, Iovan, John, câteodată Johan...

Comentarii

Karla a spus…
Ati ales bine ritmul alexandrin, cel mai cosmopolit si mai universal dintre toate... un calapod perfect pentru acest poem.
ionelmuscalu a spus…
si eu ce sa raspund ca sa nu ma laud, spunand doar... ca aud de aici de departe viteza dementa a baietilor ce la ora asta fac curse prin oras, nelasand parintilor lor dorul sa se lase strans, ca un cort de salvare si nu luat de vant?!? ca pe copacul Gica nu-l bag in seama, nu fiindca e al lui Nichita, ci fiindca nu e copacul Andrei, care e nepotul lui Gica si care i-a udat existenta cu mirul lui, asa cum zeul dadea cu traznetul lui unde avea chef?! ca despre calapodul plansului nici altii nu stiu ca noi am inventat calapodul(noi astia din spatiul carpato-danubiano-pontic. daca mai aud pe cineva ca noi am inventat roirea in lume il las, satul si ingretosat, sa se inece cu propriile-i cuvinte, fiindca noua dorul ne umple existenta, asa cum altora cuvintele le umplu prezenta, cuvintele alese, desigur!).dar ar fi o barbarie de tip inferior descifrant didactic sa vorbesc de Patria inevitabila, in timp ce altii vorbesc despre ale lor inavutiri si capacitati, de aceea, alexandrin, multumesc!, eu strig dorul de tara incepand de la numele meu, apoi de la cei de langa mine si din nuanta in actiune mai putin poetica, pana la destramarea coincidentelor nefericite, caci abstractul acesta e ca un telefon in limba romana... in constiinta mea, care suna sa ma gaseasca undeva intre creatia culta si ata de taiat mamaliga a strabunilor mei!
Baiatul de la oi a spus…
Of, opreste-te! Imi tulburi mioarele si ele se fac pasarele si roiesc in jurul meu, invaluindu-ma cu ciripitul lor, iar fluierul incepe sa cante singur o cantare ancestrala...numai de el stiuta. Si-atunci iau o bucata de mamaliga, o fac colocol cu o taietura de branza de la stana si imi inghit aleanul, asa, cum numai romanul stie. :))
Baiatul de la oi a spus…
Of, opreste-te! Imi tulburi mioarele si ele se fac pasarele si roiesc in jurul meu, invaluindu-ma cu ciripitul lor, iar fluierul incepe sa cante singur o cantare ancestrala...numai de el stiuta. Si-atunci iau o bucata de mamaliga, o fac cocolos cu o taietura de branza de la stana si imi inghit aleanul, asa, cum numai romanul stie. :))

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)