Fiecare poet are teroarea lui personală,
Boala lui născătoare de idoli,
Dialectul lui de patimă şi ostilitate
În care vrea să prindă infinitul.
Neştiind că refugiul cuvântului este gol,
Prinţul mersului pe aer îşi apropie eternitatea
Trucată, dăunătoare şi lirică
Într-un glob de lacrimă prin care curge clipa.
Fiecare poet îşi are cătuşele legate de ceea ce vine,
De virgula istoriei revendicative,
Care atunci când nu trece nepăsătoare
Te loveşte obscur dându-ţi viziuni de orizonturi pale.
Sugrumat de imagini livide copilul norilor
Proclamă fantomele mângâioase drept îngeri,
Îmbogăţeşte alchimia infernului cu stelele
Călătorind între conştiinţă şi naufragiu.
2 comentarii:
Te felicit! Azi am descoperit poetul din timpurile urâte şi m'am bucurat. Tot timpul am crezut că giurgiuvenii au un...ceva al lor, aparte, ca o particulă de univers neculeasă de alţii. Bravo!
Foarte incarcat de sensuri... o concentratie maxima a cuvintelor, care face ca poemul sa rezoneze diferit la fiecare lectura...
Un poem multisonor, polifonic...
Trimiteți un comentariu