marți, iulie 27, 2010

PRINŢUL MERSULUI PE AER

Fiecare poet are teroarea lui personală,

Boala lui născătoare de idoli,

Dialectul lui de patimă şi ostilitate

În care vrea să prindă infinitul.

Neştiind că refugiul cuvântului este gol,

Prinţul mersului pe aer îşi apropie eternitatea

Trucată, dăunătoare şi lirică

Într-un glob de lacrimă prin care curge clipa.


Fiecare poet îşi are cătuşele legate de ceea ce vine,

De virgula istoriei revendicative,

Care atunci când nu trece nepăsătoare

Te loveşte obscur dându-ţi viziuni de orizonturi pale.

Sugrumat de imagini livide copilul norilor

Proclamă fantomele mângâioase drept îngeri,

Îmbogăţeşte alchimia infernului cu stelele

Călătorind între conştiinţă şi naufragiu.

2 comentarii:

radupopa spunea...

Te felicit! Azi am descoperit poetul din timpurile urâte şi m'am bucurat. Tot timpul am crezut că giurgiuvenii au un...ceva al lor, aparte, ca o particulă de univers neculeasă de alţii. Bravo!

Karla spunea...

Foarte incarcat de sensuri... o concentratie maxima a cuvintelor, care face ca poemul sa rezoneze diferit la fiecare lectura...
Un poem multisonor, polifonic...

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...