Astazi propun un model uman: Domnul Iorga de la Pensii

Mulţi dintre giurgiuveni îl ştiu ca pe unul care mergea pe jos şi vara şi iarna, plecând de la serviciu cu  mult după orele de program, stând de vorbă cu  toată lumea şi cunoscut fiind că nu se fereşte nici de uneltele agricole din bătătura de la Stăneşti, dar şi că, atunci când cineva avea probleme sau nelămuriri cu pensia, era îndrumat de ceilalţi să meargă la domnul Iorga, "că te lămureşte el".
Biroul său era mereu plin de documente oficiale şi de dosare, iar semnătura sa, greu de imitat, a stat pe sute de mii de Decizii de pensionare şi milioane de documente emise în cei aproape 22  de ani de directorat în Ministerul Muncii şi 30 de ani de conducere a unor instituţii sau servicii.
Când zici cuvântul pensie sau derivate din familia de cuvinte pensionar, pensionară, nu şi "pensioară", la Giurgiu te gândeşti  la Ion Iorga.
Un om care, prin profesionalismul şi seriozitatea sa, a reuşit să facă sinonimie între numele său şi instituţia Casei de Pensii din Judeţul Giurgiu, să devină el  însuşi o instituţie, la care oamenii apelau ca la o instanţă ultimă şi credibilă, fiindcă nu puţine sunt nemulţumirile unui cetăţean care a lucrat 35-45 de ani şi se vede cu o pensie de nimic în mână.
      Să explici tuturor cum stă cu Legea şi de ce este aşa şi nu altfel, rămâne la fel de greu şi astăzi în era informatizării, a circulaţiei relativ libere a informaţiilor de tot felul în spaţiul virtual. De aceea şi scriu acest laudatio, acum când domnul director a ieşit la pensie. Pentru că, în primul rând a însemnat pentru mine un model de profesionalism şi, dacă vreţi, aproape ultimul director din Giurgiu neatins de politicianism şi de politică.
  A refuzat să care oameni la vot, să dea bani pentru locul pe care îl ocupa prin examen şi a rămas cu demnitate să lucreze în domeniul în care era pregătit. Şi, când spun că era pregătit, mă bazez nu doar pe faptul că acest om a terminat o Facultate serioasă, după ce în perioada comunistă fusese obligat să stea un an acasă, pentru că bunicul nu voia să se înscrie în colectivă, ci mă bazez pe faptul că a condus sute şi mii de oameni de-a lungul carierei sale atât la fosta Dunăreana, cât şi la Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială sau cum s-o fi numit în nenumăratele sale avataruri onomastice Direcţia de Muncă, până la desfacerea ei în patru instituţii noi, dumnealui alegând domeniul cu bătaie de cap şi fără activităţi de control aducătoare de şpagă.
Chiar dacă diferenţa de vârstă dintre noi este considerabilă, anul naşterii mele coincide cu anul angajării sale în muncă, suntem  prieteni de aproape 15 ani, iar când eu am fost numit director la mica Direcţie de muncă, solidaritate socială şi familie, directorul de la Casa de Pensii m-a felicitat sincer.
Am norocul de a-l fi întâlnit în acea zi în care se pregătea de pensionare.
Nu era ca în filmele americane, dar pe holuri şi în birouri se simţeau emoţiile acestei despărţiri, poate şi fiindcă prin felul de a fi al directorului, angajaţii Casei Judeţene de Pensii nu au fost foarte angrenaţi politic, poate şi pentru respectul de care se va bucura mereu acest domn fără cravată, care a demonstrat că nu însemnele profesionalismului sau carnetul de partid te fac un om competent, ci competenţa însăşi.
Domnul Iorga mi-a mărturisit că se simte bine şi că acum are în gând să meargă să viziteze nepoţelul, nora şi fiul la Boston, acolo unde fiul său a reuşit să devină un om pe picioarele sale, cu o afacere proprie luată de la zero. Mi-a mai spus că simte că a reuşit să facă faţă vieţii. 
Eu îi urez să aibă o pensie lungă, sănătate  şi multe realizări în continuare.