Postat de Editor pe 10 mai 2011
Sâmbătă, 7 mai, la Romexpo a avut loc Conferinţa Naţională a Tineretului Naţional Liberal, la care au fost prezenţi mai bine de 7000 de tineri liberali din toată ţara, din aceştia peste 800 fiind delegaţi cu drept de vot. Cu această ocazie a fost ales un nou Birou Permanent al TNL şi a fost reales în funcţia de preşedinte Florin Alexe. La eveniment au fost prezenţi membri de marcă ai PNL, între care preşedintele Crin Antonescu, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, vicepreşedinţii Mihai Voicu, Varujan Vosganian, Dan Radu Ruşanu şi europarlamentarii Norica Nicolai, Cristian Buşoi, Adina Vălean, Ramona Mănescu. De asemenea, au fost invitaţi liderul PC, Daniel Constantin şi preşedintele TSD, Nicolae Bănicioiu.
La finalul Conferinţei, tinerii liberali au organizat un marş până la Palatul Victoria, sub egida „În luptă cu puterea”, iar odată ajunşi la destinaţie au depus simbolic câte o ţeapă destinată fiecărui ministru şi fiecărui parlamentar al puterii. “Conferinţa Naţională de alegeri a TNL a fost nu numai cea mai mare şi mai importantă întâlnire organizată de un partid politic în ultimii 20 de ani, dar înseamnă şi prima manifestare de forţă a unei elite a României, aflată în plină afirmare. Eleganţa, stilul deosebit şi bunul simţ pe care l-am dovedit în politică şi, în acelaşi timp, determinarea, hotărârea de a lupta cu mafia portocalie s-au văzut atât în ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la Bucureşti, cât şi în activitatea din fiecare judeţ. Giurgiu a avut cea mai numeroasă delegaţie de până acum la un astfel de eveniment, repartizându-ni-se 150 de locuri în sala de la Complexul Expoziţional Romexpo. Pentru prima dată TNL Giurgiu are un membru în Biroul Permanent Naţional, Mugurel George Buzatu, ceea ce ne onorează, dar ne şi încununează munca de până acum. Legat de marşul de la Romexpo la Palatul Victoria, acesta a fost civilizat, dar şi înghesuit pe trotuarele Capitalei de o decizie a Jandarmeriei. Personal am dus un snop de ţepe pentru Boc, Udrea, Anastase, Igaş şi Cseke, pe care le-am amplasat în faţa Palatului Victoria, acolo unde ne-a lăsat Jandarmeria să le depunem. Felicit şi pe această cale, aşa cum am făcut-o şi personal, pe preşedintele Florin Alexe şi pe membrii BPN, pentru toate proiectele reuşite din ultimii doi ani şi am încredere în inteligenţa şi calităţile acestora de a aduce anul viitor plusul de forţă necesar pentru a câştiga alegerile locale şi naţionale”, ne-a declarat Ionel Muscalu, preşedintele TNL Giurgiu.
Bogdan Sandu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu