sâmbătă, martie 19, 2011

Cântarea unei măreţii: Să închinăm o odă poporului japonez!

Crede cineva că putem să ne sacrificăm  mereu,
Că putem să nu ne întoarcem acum la Dumnezeu,
Că acum nu avem lângă noi îngerii  mereu păzitori,
Că a fi român este  întâmplător?

Că  nu mă doare timpanul şi nu pot să strig,
Că ideea mă doare, de dor şi de frig,
Că mă arde zăpada căzută nipon,
Că simt cum mă pierd acum, când răstorn
Toate tăcerile, strigătele, luminile,
Când nimic nu mai are logică în nimic,
Deşi noi am vrea ca timpul să se ghemuiască
Într-o cultură de ama, perle şi ceai,
Nu în dispute culturale cu verbul mai ai!
Fiindcă oamenii aceştia nu plâng nici un pic,
Pentru că nu-i interesează publicitatea,
Diluarea sufletului sau neputinţa verbului a fi,
Nici atunci când în japoneză înseamnă a trăi...

Am învăţat cu toţii şi cerul şi oceanul,
Văzându-i cum se luptă nerătăciţi cu valul,
Cum vin din lacrimi calde să-nfrunte şi zăpada,
Copii de nouă ani ce îşi împart corvoada
De a-şi căuta părinţii prin mormane de lux,
În care zac mansarde  şi maşini în reflux,
Fiindcă la piept speranţa le bate mult în sept,
Copilul acesta care ieri n-avea griji, ci drept,
Care azi mai visează, plângând în gândul lui...
Fiind în fapt şi el... un pui,... al lumii pui.


Eu plâng, mă doare tâmpla, obrazul nu mă ţine,
Copilul mi-l privesc la pieptul meu şi-i bine,
Văd de departe cerul şi sarea lui mă apasă,
Văzând copii niponi care nu mai au casă,
Mă încovoi de clocot, mărturisesc şi-s trist,
Cer azi, uman, din suflet, să cred că mai exist,
Să ajutăm copiii, bătrânii şi săracii,
Să dregem optimist, gândind acum ca dacii!  

10 comentarii:

magda spunea...

I'm very proud of you my good friend, poet!
Wrote such a wonderful poem for the Japanese people, who are so decent and solidarity!
The thoughts and prayers are with them ...
The destruction is huge and God help not become something worse ....
Many friendly greetings

Ana Maria spunea...

Un popor demn, care isi revine repede prin munca, cultura si fel de a fi... sunt solidari iar lectia asta din pacate trebuie sa o invatam si noi! Atat la bine, cat mai ales la greu! Sambata frumoasa!

INCERTITUDINI spunea...

”Fiindcă oamenii aceştia nu plâng nici un pic,
Pentru că nu-i interesează publicitatea,
Diluarea sufletului sau neputinţa verbului a fi,
Nici atunci când în japoneză înseamnă a trăi”

Cred că mitul Păsării Phoenix li se potrivește doar LOR!!!
Mă înclin!

magda spunea...

My good friend poet
For the World Poetry Day I wish you Ηappy Αnniversary!
Always you are well and gives us the wonderful lyrics!!!!
Thank you very much!
With friendly feelings
Magda

Karla spunea...

"Vad de departe cerul si sarea lui ma apasa", un vers sublim, ilustrare perfecta a naturii emotiei pe care o resimtim cu totii...

ionelmuscalu spunea...

@Magda: Eu sunt mandru de prietenia dumneavoastra si de talentul extraordinar de a face din tara dumneavoastra un colt de rai.

ionelmuscalu spunea...

@Ana Maria: Total de acord. O saptamana minunata!

ionelmuscalu spunea...

@Incertitudini: aveti dreptate. Si eu faca acelasi gest ca al lor cand salutau, am citit niste carti despre civilizatia japoneza, sunt de pe alta lume... in primul rand stiu ce li se intampla si traiesc aceste riscuri, constienti de ele si gata sa le infrunte.

ionelmuscalu spunea...

@ Karla: Nu am putut trece pe langa textul dumneavoastra decat cu un vers sublim, fiindca la fel de sublim ati surprins emotiile.

ionelmuscalu spunea...

@Magda: Thanks for the encouragement! I honor, I require, I hit. It's hard to be a poet. In a prosaic world's patience to the limit! Thanks, dear friend in the country poetry!

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...