joi, martie 15, 2012

Zvonuri de om



Motto:"Pai, ce sa zic?! Mi-e rău de îmi vine sa cad pe jos de atâta cunoaștere de sine, care duce la mereu aceleași întrebări din însămi ființa ce sunt, ma întreb până când mai pot din mine să mă scot, să mă pun pavăză între suflet şi tot!"
 Înaintam în lapte până la laringe,
Nervuri atroce îmi păreau belciuge,
La ochi, la gleznă, noaptea pe coloană,
De ziua mare chiar de lângă geană.

Să-i duc în chingi pe zeii cei puternici,
Care-mi dădeau varice, clenci şi sferici,
Dormeau în poduri sau  firide din pieţe distinse,
Fără a părea nevoitori de elegii pretinse.

Îi dau atunci în mă-sa de zei, cu durerile lor,
Mie mi se zbate un păstrăv în picior,
O raţă îmi măcăne în rugosul laringe,
Cu un frig special, că egreta mă ninge.

E limpede tare, catifeaua mă doare,
Mă zgârie vocalele la cingătoare,
Bolând îmi e gândul, dezlipit de pe geam,
Urla-voi în ceafa de lup ce-o priveam.

La timp de înserare la mine în pridvor,
O sculptură de sânge- nemulţumirile lor,
Ochiul din piept mi se zbate ca frunza,
Tocită de pliscuri şi gheare mi-e buza.

Iar fruntea de leu, răsucită înţelept
Îmi pângăre argintul ce în vin îl aştept,
Legate de stele încordate, tăcute,
Din sâmburi de rodii şi fructe ştiute.


 Aceleași întrebări din ființa ce sunt,
ma întreabă până când
mai pot din mine să mă scot,
să mă pun pavăză între suflet şi tot!

2 comentarii:

O. and V. spunea...

С интересом читаю ваш блог))
Заходите в гости))
2girls-in-fairytale.blogspot.com

ionelmuscalu spunea...

Спасибо! Это радость для меня!

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...