Prietenilor mei dragi le urez "La multi ani!" si le fac un cadou mic la trecerea anilor, acest poem despre timp:COSMOS PE VERTICALĂ

Oh, timpul acesta, trecut-petrecut,
Mă împunge cu limba clepsidrei în coloana.
Mă impinge înainte spre ceea ce sunt
Eu pe verticală.
Mă trage de mână, mă impinge râzând
Lacrima aspră a vieţii fecundă
Şi-mi face şi curte subtila secundă,
Să-mi treacă iar ora trăind-netrăind.
Departe de lume, departe de ziuă,
Tramvaiul cu cai rugineşte în camp,
Trecutul a fost demult pus într-o piuă
Şi-l trece pistilu-amintirii nătâng.
Oh, timpul acesta trecut-petrecut,
Răsuflă o viţă ascunsă în mine,
De-aş vrea să se pună clipelor scut
Să sparg rutina. Nu pot. Deci cu bine!

Miercuri cu Ionel Muscalu, o emisiune in care a fost invitat Pepi Mustateanu mediator

FÂNTÂNI PICURÂND

Ochii mei purtând sandale de plastic

Se umplu de nisipul nopţii

Şi scârţâie ca o cumpănă de fântână.

Teleorman, Vedea, ochii mei vărsaţi

În Dunăre cu noapte, cu nisip,

Cu limpezi bu-hu-hu prin plopi.
Aud atâtea şi văd atât de departe,
Până în clipa rostogolită bătrâneşte
În bostan, pe-o rână,
Dorindu-şi mai mult, mai şui, mai departe,

Cu speranţă şi teamă.

Ochii mei sprijiniţi pe lumi virtuale
Sunt năpădiţi de sângele nedormirii.

Urari de la prieteni, pe care le împărtășesc cu voi. La multi ani!

Lumina sfanta a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos sa va aduca in inimi pace si bucurii duhovnicesti. Craciun Fericit si un An Nou binecuvantat!

Αγαπημένε μου φίλε ποιητή Ionel
Σ ευχαριστώ πάρα πολύ για τις ευχές σου!
Εύχομαι σε σένα, στην οικογένεια σου και στην πατρίδα σου, μια ευτυχισμένη χρονιά, με υγεία, χαρά, έμπνευση και προσωπική ευτυχία!
Με αγάπη
Μάγδα

Un An Nou fericit plin de bucurii alaturi de cei dragi!

„limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,„

La mulți ani de fericire!!

FELIZ AÑO NUEVO!

Happy New Year to all family !!

Urare
Nichita Stanescu

Clopotele norilor,
cu ding-danguri de ninsoare,
la-nceputul orelor,
iată-le, bat ora mare.
Crugul anului se schimbă,
un cuvânt rămâne-n urmă,
însă prea frumoasa limbă
niciodată nu se curmă,
ci azvârle înainte
noi urări, numai de bine,
prevestite de cuvinte
ninse sus, în înălțime:
Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare:
fie aerul curat
plin de păsări liniștite,
niciodată sfâșiat
de lungi fumuri stalactite;
limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău înnămolindu-l;
pasul zvelt și luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os;
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheața ultimă rămasă
pe ferestrele din gând;
pură fie-vă zăpada,
încălzind la subțioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară.

La mulţi ani! La mulţi ani celor dragi!
Multă baftă în 2013!

FELIZ AÑO 2013
LUZ PAZ e AMOR
salut y vida.
abrazo fraterno!!

La multi ani! Toate cele bune in Noul An!

Fie ca anul nou sa-ti aduca mai multe zambete decat impotriviri, mai multe reusite decat infrangeri si mai multe impliniri decat te-ai gandit vreodata. LA MULTI ANI !

La multi ani, domnule Muscalu!
Anul viitor imi doresc sa ma trezesc dimineata si sa citesc versurile frumoase pe care le scrieti zilnic.
Vedeti sunt egoista va las mesaj dumneavoastra, dar imi fac urari mie.
Sanatate, bucurie si numai bine.
Cu drag...

Sunt multe cele pe care, anul ce tocmai se incheie, le va lua cu el si vor ramane nespuse,
si nemarturisite...   Sunt multe cele pe care nu vom dori sa le transferam cu noi in noul an
si vom dori sa le dam uitarii... un gand ascuns,  o soapta nepotrivita, un gest care ne-a tradat...
Dar nu vom putea lasa la poarta anului ce tocmai pleaca,  dragostea, iubirea de semeni,intensitatea caldurii universului familiei si a celor dragi!
Cu speranta ca anul care vine, va aduce cu el, izbanda ravnelor noastre ramase neimplinite...  urez tuturor celor care asculta Radio Prodiaspora  sa petreceti cum va place si cu cine va place!
S-aveti mult calm, forta de caracter, incredere! Si sa fiti sanatosi la trup si la minte!
AN NOU FERICIT, va urez tuturor!!! La multi ani!!!

La mulţi ani! Frumoase-mpliniri întru poezie!

La Multi Ani cu sanatate - dumneavoastra si celor dragi!
Anul care vine sa va aduca succese, inspiratie si clipe pline de fericire!

DEXTERMAN

El nu voia vreodată să spună ce gândeşte.
Îi era greu, desigur, c-abia se contura,
Se adâncea în gânduri, psihologii de peşte
Ce tace ca să suie simţiri din apa grea.
Un simţ tragic şi comic, ca praful de cireadă
Adus ades pe case în faptul serii-apus,
Frizând şi ironia celui ce vrea să creadă
În narativa sferă a cuvântului spus.
Ritmuri adânci, mature, de cicluri naturale,
Ca laptele de oaie sau capră, muls în zori,
Năştea a sa făptură original de moale,
Miraculos pe-afară, amplificând ninsori.
El excela, desigur, în verse spuse-n glumă,
Avea dexteritate numa-n cuvântul - tern,
Un dialog de taină, cosmos de semilună,
Ţi-ar fi plăcut să-l cauţi, mi-ar fi plăcut s-aştern.
Tradiţii şi vrăjeală, puse în colţ de timbru,
Acolo unde caut acelaşi verb etern,
Mă folosesc pe mine, dexterităţi de zimbru,
Ca să muncesc prin semne amplificări de ţel.

Cuvintele

de Ionel Muscalu

Cuvintele nu se azvarl pe pagina, nici macar pe fereastra,
nici macar nu se potrivesc, nu se mestesugesc, nu se mesteresc,
ele nu se judeca, nici nu se rumega, nu se fumeaza cuvintele,

Ele trebuie asezate sfios,
lasate sa se foiasca inca,
sa se miste,  sa susure, sa fosgaie,
sa-si limpezeasca, sa-si traiasca, singure sensurile.

Cuvintele trebuie tratate cu rabdare,
cu solutii speciale, scoase din istorii personale,
culturale, senzoriale, individuale,
Ele se pipaie si uneori se dau de la Domnul.
Alteori vin din legume, soare si apa,
din aer - eterice sau din pamant - sferice.

Cuvintele nu se zgandaresc si nu se zadara,
cuvintele tactil se aluneca pe langa corp,
cuvintele se fosnesc, dar nu ca paginile, nu ca banii,
ci ca sensurile pline ale obiectelor, ale lucrurilor,
cu ale lor senzatii nocturne,
cand isi trosnesc oasele de aer si sticla
prin toate ungherele caselor, ca niste mistere.

Cuvintele se viseaza ziua, uneori pe tocuri,
si se dumiresc noaptea, cand ele te viziteaza,
in timp ce tu ti le asterni in liniste si-n anvergura lor,
in amintirea cutelor sapate la ochi, la gura, la frunte.

Cuvintele se strecoara prin semnele de punctuatie,
cum strecura prin sedila bunica branza:
Asta la om, asta la paseri, asta la porci!
Cuvintele nu-s de aur au de platina,
cuvantul aur fiind atat de scurt,
cat si apa, cat si cer, cat si aer,
iar cuvantul diamant fiind slefuit,
ca de aer pasarea zburatoare,
nu zburatacitoare,
ci cea coboratoare din soare.

In clepsidrele noastre fosnind a clipe
la timpul trecut,
cuvintele obisnuite se duc,
cele importante trecand
nu in viitor,
ci prin ziceri si combinatii
de alte si alte maini generatii.

Imnic

Aloe cu caliciul Afroditei spre inima oricărui îndrăgostit.
Calyx pe dosul dantelei îmbibate de arsenic,
Ies otrăvurile din noi, înoindu-ne. Călări,
Kafka cel chipeş din Scrisori către tatăl meu,
Poe cel drăgălaş şi corbul
Neva Yorka, New Amsterdaam, New York,
Mi-am dispreţuit timpul dormindu-l pe o bancă,
Alături de autobiografia lui Clinton,
De parcă îmi muriseră toţi contemporanii,
Am ratat capitala şi am surprins visul,
Nori ca arătura prin omeţi şi brazde de ocean,
Golem-ul, Don Quijote nu-l resimte, straniu,
Ne descalţă, ne pipăie, căni, pixuri, şepci cu NY,
Made în China. Personaje pretenţioase.
Câtă vodcă sau wisky aţi traversat oceanul?
Nici una, doar o roşcată mexicană cu lămăie,
Scrieri poliţiste transpuse în spătarul fotoliului,
“That dolphintorn, that gong tormented sea”.
Eu căutam un palmier şi un înebunitor succes
In Santa Monica, la celălalt ocean,
În timp ce tu, elicopteros sub cascade, năşteai curcubee.
Oraşul laborios ca o carte îşi deschide tăcerea,
Lăsând nefericirile să se transforme în rugi la ore exacte.

Il știți pe Costel? E micul om de zăpadă, pe care nu am avut timp sa-l terminam , ca a si plecat in țara oamenilor de zăpadă. Bine ca am făcut o fotografie înainte sa plecam sa-i cautam pălărie!

Fluturi de zăpadă pentru Crăciunul nostru fericit, cu nasica Teodora, mereu talentata

Vă colindăm iarna şi vă urez din partea mea

Dragi prieteni de peste an,

acum vă spun La multi ani!

Să aveţi sarbători cu bine

şi în anul care vine!

Moşul să vie încărcat

şi de n-o fi cu bănat ,

să aducă în case la noi

doar trifoi cu 4 foi,

una pentru fericire,

una numa pentru iubire,

una pentru sănătate

şi alta pentru dreptate

sau pentru cele ce vreţi,

c-aveţi voie s-alegeţi!

Să vă fie casa plină de iubire şi odihnă! La mulţi ani!

Dragi prieteni ai mei si ai blogului, va fac un dar: Întâlnire cu îngerul de Crăciun

Sarea din ochi mi se varsă în sânge,

Speranţa în mare şi oceanul mă plânge,
Un înger mă încearcă în azi, ca în ieri,
În suflet înec azi şi mâine tăceri.

Lumina aceea va spune ce simt,
O clipă înainte de a ştii cine sunt,
Cu toate acestea noi ne credem buni,
Creând prin ocazii, bucurii şi minuni.

Indiferent de vise, indiferent la moarte,
Domnul e cu tine şi viaţa ţi-o împarte,
Lăsând mai puţin din rău pentru om
Şi luând El potirul amar, de Domn!

Să nu uit om să fiu în lume şi faptă,
Fiindcă Domnul Iisus ne-a dat prima dată
Puterea de a învia şi din morţi şi din viaţă,
Aşa cum pe cer soarele se răsfaţă.

Să rămân mereu viu, mereu om, mereu clar,
Îmi zâmbeşte al meu înger, aşa plin de har!

Muguri calzi de tămâioară

Muguri calzi de tămâioară,

Lerui ler, lerui ler,

Peste lume se pogoară

Pruncul Domn din Bethleem.

Peste lume se pogoară

Pruncul Domn din Bethleem.

Azi cu lumini de inimi calde

Ne luminează la fereşti,

Din cerurile acum curate,

Îngerii dalbi, ne dăruiesc.

Şi-şi ning din aripi dalbii fluturi,

Nemuritori şi minunaţi,

Cu flori ne calcă prin săruturi,

Îngerii toţi, îngerii toţi.

Muguri calzi de tămâioară,

Lerui ler, lerui ler,

Peste lume se pogoară

Pruncul Domn din Bethleem.

Peste lume se pogoară

Pruncul Domn din Bethleem.

Pătrunde-n casa ta, Sărace

Şi-n casa celui mai bogat,

Dar grijă are acum de tine,

Că o duci rău  şi eşti sărac.

În Noaptea de Crăciun vestită,

Maica din cer veghează lin,

În orice casă, pe orice plită,

Să fie brad şi-un strop de vin.

Muguri calzi de tămâioară,

Lerui ler, lerui ler,

Peste lume se pogoară

Pruncul Domn din Bethleem.

Peste lume se pogoară

Pruncul Domn din Bethleem.

Şi-ţi vin în inimă colinde

Din vremuri când ai fost copil,

Când aşteptai pe lângă streşini,

Să-ţi umpli traista cu senin.

Cu mere, cu covrigi, bomboane

Şi cu poveşti cu ger nespus,

Copilăria noastră vine

Mereu cu Domnul mai presus.

Muguri calzi de tămâioară,

Lerui ler, lerui ler,

Peste lume se pogoară

Pruncul Domn din Bethleem.

Peste lume se pogoară

Pruncul Domn din Bethleem.

Colind cu stea

Te tot caut stea de cer
Cu beteala albă-n ger,
Cu beteala roşă-n sânge,
Cine stă şi cine plânge?
Te tot caut stea de humă,
Om de lacrimi şi de mumă,
Om de cer şi om de stea
După mare mila Sa!
Te tot cat, să te-mplinesc,
Stea de gerul pământesc,
Să-mpletesc cerul cu huma,
Să aduc în pântec muma,
Să alăpteze stea de sus,
Pruncul cel venit ce nu-s,
Să lipească huma mea
De împărăţia Sa,
Să lipească cerul meu
De iubire şi de-s eu,
Să aducă mai în mine
Cerul, huma, limpezime,
Ca să pot să-L spun pe El,
Dumnezeu şi Prunc şi Cel
Dăruit să dăruiască,
Născut ca să ne iubească,
Stea de cer şi Stea de humă,
Om din Tatăl, nu din mumă,
Om din ceruri ca şi noi,
Doamne, adu-ne înapoi!

Speranţă

Vin din lume să colind acasă,
Chiar dacă aici nu mai sunt zăpezi,
Fiindcă hetairii stau acum la masă
Şi fac nefăcute, ce nici nu le crezi.

Vin plângând, căci îmi seacă dorul,
Mi-a secat fântâna, s-a pârjolit iarba,
Frâng în mână pita, e secat izvorul,
Din fântâna vieţii dă ecou doar piatra.

Pricina secretă, jupuită-n stradă,
Spune acuma numai vorbă deşănţată,
Fulgi de îngeri cad, dar nu se lipesc,
Plânge alb câmpia-n ceţuri ce-o zidesc.

Dungă, zbor, epavă, dor de schit zidit,
Eu colind acasă până-n asfinţit,
M-a trădat zăpada, s-a uscat şi grâul,
Vacile prea slabe au secat pârâul.

Eu cânt o lume care a apus,
Mă ademeneşte o revoltă-n plus,
Vechile pricipii, iubire , onoare,
Se vând la tocmeală chiar în piaţa mare.

Vin de prin exil mândru, plin de sine,
Când mă uit în jur mi se face a bine,
Ştiu că o să ningă calm şi cumpătat,
Fiindcă aici aluatul încă e curat!

Colind de Raia de Ionel Muscalu si băieții lui

Noi venim de prin istorii
Să vă  spunem alegorii,
Drumu-i alb ca un cearceaf,
Câmpul pare epigraf,
Dintr-o operă semeaţă,
Ce-a lăsat la noi în viaţă,
Un Domn bun, un Domn de Sus,
Care se cheamă Iisus!
Alergăm cu obraji de jar,
Daţi-ne un covrig măcar,
Da-ţi-ne un ban în traistă,
Fiindcă vă vestim Speranţă,
Iar dacă ne daţi un măr,
Vă vom spune şi Adevăr-
Cum că s-a născut Hristos,
Din Bethleemul pietros,
Taină sfântă şi aşteptată,
Noi mai prevestim odată,
Casa o să vă înflorească,
Sufletul o să vă rodească,
Umbletul să ne priască,
Să aveţi viaţă domnească.
Dar dacă râdeţi de noi,
Să n-aveţi să-njugaţi boi,
Să vă ţineţi darurile,
Ca gerul chiciurile,
Când străluce soarele!
Însă tu ne-oi omenii,
Gazdă cu mâini cilibii,

Rămâi gazdă sănătoasă
Şi iubită şi frumoasă,
Fiindcă ne-ai primit în casă!

Mărul lui Andrei

Bucata aceea de măr ar fi adormit trei Albite,
Ar fi lăsat  zece Scufiţe fără suflări,
Ar fi trimis în vise cinsprezece Adormite,
Doar pe tine, copile, te trimitea la întrebări.

De unde vine şi unde se varsă Styxul?
Cine a sculptat cu cap de om Sfinxul?
De ce Semiramida şi-a făcut grădini?
De ce se suspendă între epoci lumini?

De ce s-a stins în mare al Alexandriei far?
De ce rănit de vultur e Prometeu plenar?
De ce urcă titanic un bolovan Sisif?
De ce Atlas nu are paltonul coroziv?

De ce Hercule moare de dorul de nevastă?
De ce are Pericle în statuie o cască?
De ce Socrate bea cucuta cam spre seară?
De ce Aristotel a cam fugit din ţară?

De ce să te cunoşti pe tine mai întâi?
De ce Pandora avea speranţa într-un cui?
De ce au căzut îngeri din cerurile înalte?
De ce îmi prinzi mirarea în pagină de carte?

Aşa că, scump copil, 'nainte de culcare,
Primeşti doar un sărut, fără vreun măr, mic-mare,
Răspunsuri multe da-vom noi doi o viaţă întreagă
Şi mult vom discuta despre fiinţa dragă.

Poem de alb

Paharul e pe jumătate plin,

Iar ziua aceasta-i tot la jumătate,

Prin lume cauţi încă al tău destin,

Când orizonturi porţi în ochi,  pe pleoape.

Te uiţi  în carte, arde-o dempreună

Cu acel tablou votiv, ce ţi-l doreai,

Rescrie cartea şi pictează o lună

Autoportetretul , fă-l cum meritai!

Prea omnivor sădeşti perfecţiunea,

Paradoxal tot crezi în albul cerb de odaie,

În azurul deltei, nuferi cresc doar lunea,

Când tu renaşti galactic din văpaie.

E simplu să-ţi înşir  banalităţi,

Să sparg paharul, poate să ţi-l beau,

Dar respirat în clandestine nopţi

Atâtea vise împlinite îţi dau.

Îmi amintesc de iarna –n care te năşteai,

Era zăpada ca un vis din rai, când tu strigai,

Îmbogăţind speranţa,  că totul poate fi ades iubit,

Cu zilnice experienţe azurii, turnai în clipă albul dăltuit.

Uitarea cu turtă dulce

De mâine sigur am să îmbătrânesc

Şi am să-ţi uit mirosul pielii,

Cu vinul vechi,cleştar ceresc,

Îţi beau sărutul cotropirii cărnii.

De mâine sigur am să îmbătrânesc,

Căci ard şi acum în sânge îngeresc

Poveri de fructe   în serile prea-lungi.

Şi-ţi voi aduce turte dulci.

De mâine sigur am să îmbătrânesc

Şi am să-mi bat în cuie ţâţânile odăii,

De ispite leneşe să mă feresc,

Când scumpe tolăniri voi vinde ploii.

De mâine sigur am să îmbătrânesc,

Fiindcă tu pleci alint sfinţit în somnuri,

Plin de păcate o să înfloresc,

Din fum şi ceţuri ridicându-ţi domuri.

Scăpat aşa de soarta rătăcită,

Voi  împila prin zâmbete ursita,

Căci ameţit de învârtitul sorţii,

Mi-am prins în riduri însăşi harta morţii.

\

I A R N A

Tăceri improvizăm prin timp,

Troițe se-nvelesc de alb,

Prin brazii care nu ne mint

Stau ingerii  Celui Prea-Inalt.



Și aduc un aer pur și rece,

Se naște Pruncul Sfânt în cer,

Pe prispe  și prin oraș  trece,

Copilul ce ne cântă lerui-ler.



Cu vântul în amurg totul îngheață,

Steluțele pe geam timpul întoarnă,

Într-o minune ce-o aveam în față

Și care în Viflaim din nou ne cheamă.



Penița mea cu soare plină,

Vă mai urează să primiți în dar,

Cu bucurie și lumină,

Colindul strămoșesc - bimilenar!

Hibernalia

Oraşu-i alb ca un spital,
Stomacu-mi latră, ochii-mi plâng
Şi printre plopii tremurând,
Se vede-un cal.

La colţ ţiganca vinde ghiocei
Mai albi decât zăpada îngheţată,
I-aş lua cu mine să ţi-i fac cercei,
Pe toţi odată.

Dar ea îmi cere doi bănuţi în plus
Şi-mi lasă-n minte ultima întrebare,
Cu gându-acela, care mi l-ai spus
Din întâmplare.


Oraşul alb ar tăcea, dar e frig
Şi un vânt avan se lăfăie prin oase,
Un ciob de ochi mă uită într-un zid
De chiciuri groase.

Un cal se vede tremurându-mi plopii,
Ţiganca vinde ghiocei,
Îmi plâng la colţ de zid şi ochii
Ţi-i pun cercei

Puterea mărului de acasă

                                    Bine! Gheorghe luase o căruță de lemne,

                                    Avea o pădure în plasele toamnei pe deal,

                                    Acolo unde fusese cândva cimitirul autumnal,

                                    În care oamenii nu mureau și se îngropau alene,

                                    Ci doar în octombrie, când era gata munca la câmp,

                                    De parcă un hadâmb i-ar fi notat cu grafitul din frunze,

                                    La stânga femeile blonde, la dreapta alea lehuze,

                                    Să-și arate întâi dantura, să fie gata arătura,

                                    Să nu se lase nemuncit vreun petic de loc,

                                    Altfel totul ar fi fost pară și un pic foc,

                                    Fiecare ar fi lăsat cleata să ardă aiurea,

                                    Când văzduhurile ar fi fost pline de spice și iele,

                                    Din acelea pe care le-ar fi prins în horele grele,

                                    Le-ar fi alergat pe de-lături, să numere boabe de mături,

                                    De tătar și fântâni de iezere lucii,

                                    La stânga fântâni, la dreapta pământul crucii,

                                    Sleit de putere, Gheorghe împarte mere

                                    Rotunde și roșii pentru toți strămoșii,

                                    Cine ar fi crezut de pe căruța de lemne

                                    Să deie cu atâta putere!

                                    Fiindcă bărbații erau deja prea înalți.

Tu, la fereastra

Tu asteptai sa vin, ca de-obicei,
Privind avid prin geamul monocrom,
Aveai luciri de stea in ochii tai
Si geamul tau ma transforma in om.



Obisnuit tovaras de taceri
Ti-era o zgarietura pe acel geam,
Ce o facusera atatea priviri in seri,
Cand tu ma tot priveai si nu veneam.



Puteam sa fiu la coltul alei gari,
Confuz vazute printre ceturi dese,
Eu risipeam prin alta parte mari
Si-ti debitam pe albe scoici adrese.

Zăpezi de azur de Ionel Muscalu

Când tu deschizi fereastra,

În mine curg zăpezi,

Albastre, înverşunate,

Ca apele repezi.

Dragă femeie, în ierni patriarhale,

Zăpezile-s în mine şi toamnele în vane,

De aceea nu deschide, parfumul tău doboară,

Prin lumea anodină trufia-mi de ocară.

Şi-n ospicii de nea, bucoavne se-nvechesc,

Miroase şi pământul a vechi hrisov domnesc,

Chiar de deschizi fereastra, ca pe-o poruncă nouă,

Să scotocesc chinovii prin boabele de rouă.

Priveşte-mi întristarea, zâmbind a mântuire,

Lumina strălucească  pe faţa ta, de tremur,

Iară dogoarea vorbei, n-o lăsa să respire,

Zăpezile sihastre ale vreunui cutremur!

Renasc aicea pricini, când tu deschizi fereastra,

De aceea încă odată, cu  cerul te conjur,

Priveşte-mă prin sticla-i, îngăduie şi, basta,

Să curgă-n mine repezi, zăpezile de azur!

Chintesenţă de nuc

Toamna, sămânţa sălbatică şi indolentă,

A rămas corigentă,

Curarisire clară, hidrofilă şi ontologă,

Godevil copos de chiuvetă antipastă şi orgă.

Mai încolo cuvintele, surdele îşi puneau frunze în timpane,

Deşertând sterlici de miere pe răsuflări diafane,

Iar lebedele tinere dansau gutural ca un ghem,

None magistre de vegetale rupte stingher din ger.

Ne chinuia dragostea ca de obicei, cu o pilă de unghii şi un snop de chei,

Iar boala, flămânda de plămâni şi obeză în craci,

Învârtea ghinde-n drum şi caza invariabil doi draci,

Gata să ne ferească, să ne bâzâie-n freză trei lei.

Se simţea gustul toamnei în poame şi-n aer,

Dezbrăcam salopeta cu tot cu tezaur şi vaier,

Tentat de paharul fără apă, cu must,

Relaţii având cu nevastă şi gust.

Omagii regale aduc toamnei din sânge,

Că-n piaţă leguma prin lacrimi se scurge,

Iar soarta pe-un bleizăr, nu o dau, ci o duc,

Sunt nepotul toamnei, chintesenţă de nuc.

Marmura nopţii

Am ochii roşii, inima rotundă,

Cu indienii parcă aş sta la pândă,

Apoi aş prinde urşi de cercevele,

Să îmi blesteme în suflet cucuvele,

Să îmi rupă-n două palida furnică,

Să mă descânte de soare şi de frică,

Când joile s-or scutura de-o zare,

Năzdrăvănind un vânt de prin hambare,

Purtând răgazul înfiorat al trei izvoare,

Fiindcă şi în vineri fără griji

Caii înjunghie ogrinji,

Iar pulsul lupilor rotunzi

Îl numără brazii cărunţi

De sub un nor prea rupt de cuie,

Ochii mei roşii cu tămâie,

Hârşâie iarba şi furtuna,

Când îngerii ce-mi păzesc urma,

Iar gardul pleoapelor ce dorm

Îl scot atunci- sunt şi eu om!