Bine!
Gheorghe luase o căruță de lemne,
Avea
o pădure în plasele toamnei pe deal,
Acolo
unde fusese cândva cimitirul autumnal,
În
care oamenii nu mureau și se îngropau alene,
Ci
doar în octombrie, când era gata munca la câmp,
De
parcă un hadâmb i-ar fi notat cu grafitul din frunze,
La
stânga femeile blonde, la dreapta alea lehuze,
Să-și
arate întâi dantura, să fie gata arătura,
Să
nu se lase nemuncit vreun petic de loc,
Altfel
totul ar fi fost pară și un pic foc,
Fiecare
ar fi lăsat cleata să ardă aiurea,
Când
văzduhurile ar fi fost pline de spice și iele,
Din
acelea pe care le-ar fi prins în horele grele,
Le-ar
fi alergat pe de-lături, să numere boabe de mături,
De
tătar și fântâni de iezere lucii,
La
stânga fântâni, la dreapta pământul crucii,
Sleit
de putere, Gheorghe împarte mere
Rotunde
și roșii pentru toți strămoșii,
Cine
ar fi crezut de pe căruța de lemne
Să
deie cu atâta putere!
Fiindcă
bărbații erau deja prea înalți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu