Afară

Afară plouă ca în rai,
Încet, lipindu-se de iarbă,
Nici sfinții nu mai dau din barbă,
Vorbind încet, cu flori de mai.

Afară e ușor răcoare,
Dar nu e cald și este bine,
O pulbere de aer vine
De suflet să se înfășoare .

Afară se aud cocoșii,
Rostind aceeași judecată:
Ai mai trădat încă odată,
Doar că asa vor mincinoșii.

Afară Domnul redă viată,
In suflet timpul te pătrunde,
Tu mori în fiece secunde,
In care nu mai ai speranță.

Afară tună, blitz-uri curg din cer,
Din nori se sparg și vise și mister,
La tine-n suflet curg prejudecăți
Si-n vene ți se așează timpii morți.

Afară a stat și vântul din Sahare fierbinți,
Lacrimi de sfinți avem cu toți pe barbă,
Că ni le-au dat străbunii cei cuminți,
Ce ne veghează trecerea spre iarbă.

E liniște pe plai, cu diamante
Prinse-n trifoi cu patru foi firav,
Mi-as fi dorit mai mult sa fiu zugrav,
Sa vi le dăruiesc la toți, neezitante!