luni, iunie 24, 2013

Curentul


Au fost odată nişte oameni liberi,
Care aşteptau la o poartă să li se spună:
Faci asta, faci asta,  eşti asta,
Apoi oamenii liberi făceau aia şi ailaltă
Până la obişnuinţă,
Până la refuz,
Încât nici ei nu mai ştiau
De ce fac ce fac
În faţa porţii deschise,
Aşa că o închideau
Să nu îi tragă curentul!

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...