Iernile vin tot mai greu

Iernile vin tot mai greu, sărbătorile-s tot sterpe,
Să ne amintim mereu de zăpezile sirepe,
Să ne facem stele-n jar şi din vâsc nu doar un loc,
Să ne fie viaţa-viaţă, nu un loc în iarmaroc,
Să ne spunem dulci poveşti peste anul care trece,
Să ne strângem lângă focul, care astăzi ne petrece,
Să visăm la viaţa noastră, ca şi când chiar ar conta,
Să nu ne aruncăm cuvinte care n-au vreun sens în ea
Şi să ducem mai departe tradiţii, colind, zăpezi,
Căci din iernile tăcute, cresc albastrele livezi,
Trecând norii de poveste, ce rămân mereu pereni
Limpezind prin răsărituri realitatea ce o chem,
Ca un mag din zile duse, care astăzi  vrea doar bine,
Deşi lumile abstrase ne împing spre risipire,
Aş mai vrea doar un cuvânt înainte de Anul Nou,
Viaţa noastră, bună-rea, e a Domnului cadou,
Dar toţi ştim aceste lucruri, deşi ne ferim mereu,
Căci prin viaţă treci vreodată şi de la uşor la greu,
Dar oricât de cruntă-i clipa, viaţa ta e altceva,
Nu opri din cer aripa, care te poate salva!
Fiindcă am un singur gând şi îl urlu, orice-ar fi,
Viaţa în sine e minunea! Tu trăieşti şi-a doua zi!
Tu ai şansa nemuririi sau a creşterii când cazi,
Îngerii te ajută primii, fiindcă-n slava Lui te scalzi!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)