duminică, decembrie 28, 2014

Părinţii

Prin fiecare pas al meu 
Vorbea odată Dumnezeu,
Fiindcă acolo între sfinţi 
îmi ţinea-n inimă părinţi,
Era mereu la fel ca azi, 
Căci ei vorbeau fără de vreme, 
Iar eu, plimbat ca să mă cheme, 
Îi veneram de prin şedinţi, 
Neluând în seamă cele semne! 
Apoi, când clipele dureau, 
Îi respiram în cerul greu, 
Iar lumea îmi cerea vreo dare,
Întors cu gândul din vreo mare,
Căci doar cu mine aveau răbdare! 
Atunci i-am redescoperit, îngerii mei înaripaţi, 
De parcă am fi fost pe lume fraţi, 
Iubindu-mă, iubindu-i ars,
Ca limpedele cer de japs,
Pe clipă şi secundă semne, 
Lăsând din inimă să cheme,
Pe Dumnezeu -sufletul lor, 
Căci oricărui Părinte îi e dor!

Niciun comentariu:

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...