duminică, decembrie 07, 2014

Patinoar

La câtă apă curge-n jurul nostru,
La cât îngheţ zărim în ochii lumii,
Un patinoar enorm îmi pare rostul
În care ne învârte vrerea vremii.

Şi alunec pe oglinzile de suflet,
Fac piruete ca un pui de urs,
La cel mai inutil corp de balet,
De parcă-n ochii lor aş da concurs.


Vopseluri se îmbină şi se scurg
Pe patinoarul veşniciei noastre,
Un curcubeu de stări făr de-nceput
Se zvârle în prăpăstiile dinaste.

Acolo ţurţuri, ca păcatele dintâi,
Aicea iceberguri se-mpreună,
Calote glaciare trebuie să sui,
Sub sloiuri  înfloreşte mătrăgună.

Şi mi se sparg patinele de abur,
Fac un viraj în aerul coclit,
Îngheaţă sufletul în timp sleit
Eliberând boabe de rouă către azur.

Încerc, perfect zidit în faţa străzii,
Să mut şi chiciuri, brume şi zăpezi,
Tot nelăsând în mijlocul parăzii
Acei necopţi şi nebunatici iezi.

Dar răcnetul polar, ce-mi sparse tâmpla,
Mi-a îngheţat şi florile şi danţul,
Voi patina tot demn orice s-ar întâmpla,
Neacrindu-mi ploile acuma valţul.

Un comentariu:

INCERTITUDINI spunea...

„Sub sloiuri înfloreşte mătrăgună”

Crudă și realistă metaforă...din nefericire.

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...