POTECI UMBLATE

Tatălui meu

Născut cu-n dar de-a lumina tot locul
Pe care-l celebrează poftit sau nepoftit,
Îşi are-n neodihnă tot norocul
Şi-n viforoase zbateri purcede neostenit.

Ca pomii de Rusalii, zâmbind când eu mă scol,
Arată încă verde cu sufletul lui cald,
O spaimă şi-o îndoială, iertare, foc şi viscol,
Cer bântuit de nouri de cositor ce ard.

Bea cu venin din Câlnişti izvoarele divine
Ce-nseninează stele, polare ca şi noi,
Poveşti despre triumfuri şi iele orfeline
Jucând sub cerul liber ne beau pe amândoi.

I-am cunoscut genunchii şi palmele muncite,
Când ridicat din abur copilul a murit,
Cu arcul de mistere prin codrii risipite
Noi mai vânăm fantasme care ne-au bântuit.