joi, iulie 07, 2011

Reportaj din România singură


Peste tot zăceau oameni cu speranţele demolate,
O dezordine de tencuială şi cărămizi sparte,
Mormane abjecte de suferinţe şi ele castrate
De dorinţa de a nu da călăilor dreptate.

Mai încolo era raionul cu speranţe deşarte,
Pe care le prospectau buldozeriştii înainte de a lua parte,
La o altă acţiune  de derizorie lichidare
A ultimelor sclipiri şi uimiri de visăre.

Se uitau la trupurile compromiţătoare
Cu o silă sfidătoare şi chiar imorale
Le erau gândurile şefilor de activitate,
Care slujeau peste poate regele din palate.

Tabloul era acoperit cu o pânză cu stele
Aurii, din acelea de vopsea de două lovele,
Luată din bâlciul comun şi revândută
Poporului la suprapreţ pe o viaţă stătută. 

Un comentariu:

magda spunea...

Melancholic poem, my dear friend Ionel!
I sincerely hope you a happy summer!!!
Μany greetings

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....