Reportaj din România singură


Peste tot zăceau oameni cu speranţele demolate,
O dezordine de tencuială şi cărămizi sparte,
Mormane abjecte de suferinţe şi ele castrate
De dorinţa de a nu da călăilor dreptate.

Mai încolo era raionul cu speranţe deşarte,
Pe care le prospectau buldozeriştii înainte de a lua parte,
La o altă acţiune  de derizorie lichidare
A ultimelor sclipiri şi uimiri de visăre.

Se uitau la trupurile compromiţătoare
Cu o silă sfidătoare şi chiar imorale
Le erau gândurile şefilor de activitate,
Care slujeau peste poate regele din palate.

Tabloul era acoperit cu o pânză cu stele
Aurii, din acelea de vopsea de două lovele,
Luată din bâlciul comun şi revândută
Poporului la suprapreţ pe o viaţă stătută. 

Comentarii

magda a spus…
Melancholic poem, my dear friend Ionel!
I sincerely hope you a happy summer!!!
Μany greetings

Postări populare de pe acest blog

Poezia ca spectacol, Prefaţa la Poeme din luna îngerului risipitor de Alex. Ştefănescu

Afară

Omul cu ochii mari și inima rotundă (Un fel de prefață care pictează zâmbetul pe față)