luni, iulie 18, 2011

Coloane îngeresc infinite




Mă joc acum cu paharele de ceai,
Am toane-n verb şi îngeri în alai,
Care mă învaţă oboseala lumii drepte,
Făcute tot mereu să aştepte.

El fierbe paharul doar cu o culoare,
Eu pene aş vrea din a lui  înserare,
Dar ceaiul acesta are un gust de caramel,
Care te face să  gândeşti că vrei cam altfel.

Frumos e apusul, răsăritul superb,
Epopei la un ceai se scriau cam imberb,
Când timpul creştea istoric mai trist,
Când se expanda prin Vămi fantezist.

Un înger bea apă-n culori de adevăr,
Paharul cu ceai era ca un măr,
Adam eram eu, adâncit în sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut.

Aruncat în concret, mă privea ca pe-o broască,
Din aceea de verde, cu lămpaş, fără cască,
Iar norocul meu venea din paharul de ceai,
Fiindcă îngerul ridica infinite coloane de n-ai.

Nevăzute în nouri, plângând de păcate,
Răsărind din trecuturi de sfinţi sărutate,
În care deşerturi şi peşteri atee,
Transformau în sfinte oricare femeie...

3 comentarii:

elena chiriac spunea...

La o cină de taină, lampadare vernil
Luminau prefăcute râsul tău inutil,
Între noi o poveste și ceasornicul trist,
Clape arse de îngeri, o sonată de Liszt...
Și o Evă subțire îți mai trece prin minte,
Toarnă-n cupe de lotus ceaiul verde, fierbinte.
Și nici urmă de rai, și nici urmă de mere,
Timp uitat în poveste, izgoniri și...tăcere!

ionelmuscalu spunea...

Superb poem! Multumesc!

```*Wo [-] In*``` spunea...

Eva eram eu, adâncita-n sărut,
Se făcea dimineaţă şi-n rai aş fi vrut.
:):)...

superba poezie...

De ai putea

Să ții cu tine sufletul aproape, Să-l bucuri cu pădure și cu ape, Cu flori să îl dezmierzi în orice vis Și-n inimă să-ți faci un paradis....