Ferestre sparte

Slabă tristeţe închide fereastra cu râs,
Nici mintal nu-i risipire în răspuns,
Iar în Infern notează Cerber în al său carneţel:
Azi au intrat trei lacrimi şi-un adorat şerveţel,
Îmbâcsind mirarea cu farmec şi dor,
După zilele răsturnate ale umbrelor
Ce-n nemişcare de vitraliu îşi pecetluiau trosnetul
Cu trupurile lor alb-negre de degete de pianist,
Aducând comori întâmplate de vin ametist
Şi lovind în porţi mereu trăznetul.

Doamne, ce luminare de lucruri ascunse,
Câte frici nepătrunse-străpunse
Şi ocolişuri de poveşti despre cei ce nu sunt
Decât în lumina lui a trecut,
Trecând inocent pe sub răşină şi galbene porţi
Ce troznesc sub durerea plânsă de toţi.
Doar ea, mamă şi fată, cu durere îngropată
Învelea cu banii de vamă lumina întrupata
Într-un râs albastru ce închide ferestre
Şi în încremenire mai spune o poveste...