Imi luasem porția mea de timp, ca sa le-o dau lor pe toată.
Le ziceam ca ei sunt mai mici și trebuie sa prindă puteri,
Sa ne întreacă de îndată, sa nu mai fie alții ca ei,
Iar ei, puii de om, stăteau cu gurile deschise și ascultau poveștile pe nerăsuflate.
Mai vrem una! Mai vrem una, dar sa aibă gust de vechi și sa fie reala!
Scormoneam in biblioteca si găseam acolo o poveste reala din marea carte a lumii,
Iar ei tot cereau si cereau, deși orele înaintau la fel pentru toți,
Pe străzile pavate cu piatra cetății începeau sa curgă umbrele trecutului,
Iar din ziduri se desprindeau străbunii, de nici nu mai știai cine povestește,
Acum spuneau ei, acum șopteam noi!
Iar noi, cei uimiți de câte putuseră sa facă ei și sa ni le spună noua,
Depanam încă odată viata noastră spusa de ei, când noi eram mici,
Încât părea ca acum noi țeseam viata lor de când vor fi mari,
Doamne, oprește-ma sa fiu mereu o impresie si o respirație a altcuiva!
Lasa-mi umbra sa plătească cinstit tot soarele pe care-l car în spinare!
Fiindcă, altfel, eu îmi voi musca mereu buza inferioara,
Gata sa repornesc seherezariada neamului meu dincolo de istorie,
De lac, de mal, de lotca, de pești si de paseri si chiar înaintea puținelor pâini,
Fiindca si neamul meu Te-a întâlnit înainte de-a Te cunoaște si Te-a slăvit,
Înainte de a-Ti ști numele si Te-a pictat in peșteri
Si Te-a bucurat, scăldându-se in milostenia Ta!
Flăcările ziselor ieșeau din stelele ce se prelungeau pe cer pana la noi,
apoi într-o clipita dispăreau, doar cât sa ne arate ca marea putere a celui mereu prezent
Exista, dinaintea începutului și dincolo de șaua vieții noastre...
Iar ei, necontrazicându-ma, cu ochii lor sinceri:
Mai vrem una! Mai vrem una, dar sa aibă gust de vechi și sa fie la fel de frumoasa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu