Noi prea puţin ştiam că banii costă,
Noi prea puţin ne împuşcam în cap,
Din veacuri moartea violentă-i mostră
Pentru poveşti cu strigi şi cu harapi.
Noi prea puţin prindeam în cărţi terestre
Vânzarea sufletului pentru un ban în plus,
Din cereri facem paranoi ecvestre
Şi nu ne spune nimeni că nu e de ajuns.
Degeaba strigă oglinzile nebune,
Noi prea puţin ne mai privim pe noi,
În inimă chiar poate să ne tune
Tăcuţi ne chinuim, căci suntem goi.
Prea permeabil, molipsit aiurea
De boli de piele, tatuaje arse,
Noi prea puţin cunoaştem lumea,
Chiar dacă ea ne strigă-n oase.
Pe orbita jalei obligaţi să ţinem
Înfricoşarea cinicului timp
Noi prea puţin ştiam să râdem,
Eu prea puţin ştiam să mint.
6 comentarii:
Ce revenire poetica in forta!:)
meditative catrene, excelente reflectii, buna versificatie...
felicitari!
superba poezia..respira, gandeste...de mult nu am mai citit asa ceva...succes pe mai departe
multumesc... cred ca in scurt timp devenim un popor de poeti!
"O poezie populară e concepută de un om care simte şi niciodată de unul care vrea să fie poet." - Garabet Ibraileanu
Asa si cu poporul de poeti, ca doar simţim!
Superbe poezii !!! Felicitari !!!
Beijos da tua brasileirinha de olhos azuis como a cor do céu e de cachinhos loiros dourados...
Me esqueceu,é????
Eu não te esqueci...
Trimiteți un comentariu