marți, iunie 29, 2010
RUGĂ I
Primeşte-mă, Doamne, în liniştea Ta,
Rămâne-mi în inima şi arde-mi curajul,
Ridica-mă, Doamne, la cerul de nea,
Rămâi şi în gândul ce-mi umple obrazul!
Primeşte-mă, Doamne, în grădina Ta
Şi cuiele scoate-mi din trupul plăpând,
Iubeşte-mă, Doamne, să pot dispera,
Plângând clipa când nu Te-aud.
Primeşte-mă, Doamne, la inima Ta,
Chiar de vin dintr-o parte şi cam lăturiş
Prin portul luminii să pot iar spera,
Cămilă să trec lin, încet, nepieziş.
Primeşte-mă, Doamne, cu bune şi rele,
Cu vechea baladă şi vechiul meu vin,
Cântând ca un lotru vânat prin unghere,
Scuipat de alături de ritul străin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
AMIN!!!
Helo!
Thanks!
Kiss!
oare de ce se simte nevoia de cerere pentru un lucru pe care Dumnezeu il ofera inca inainte sa auda rugile noastre? insusi faptul ca s-a putut numi om demonstreaza ca singura Lui dorinta e sa NE PRIMEASCA.
:):):)
Primeşte-mă, Doamne, în grădina Ta
Şi cuiele scoate-mi din trupul plăpând,
Iubeşte-mă, Doamne, să pot dispera,
Plângând clipa când nu Te-aud.
Plină de sensibilitate, ruga mi-a atins inima. Vă mulţumesc pentru că aţi îndrăznit să poposiţi...la plimbare :)
Cu stima!
Trimiteți un comentariu