Cronica unui certificat de maturitate

Revarsati in Cafeneaua Teatrului Valah dintr-o carte scrisa cu multa munca de documentare, vineri, 17 decembrie 2010, la orele dospce trecute fix, oameni reprezentativi ai Giurgiului si-au dat intalnire cu autorii lor intr-o  zi perfecta de iarna, la prima ninsoare serioasa.

Au avut motiv pentru a-I celebra pe Gelu Brebenel si pe Ioan Manaila  care au evadat intr-o carte “Cronica inceputului de mileniu”, volum de interviuri cu 34 de giurgiuveni, pe care, fara sa epuizeze subiectul, i-au considerat reprezentativi pentru orasul nostru, dar si pentru spiritul Giurgiului.

Personalitati sau simpli oameni ai momentului, cele 34 de figuri nu sunt neaparat efigii, insa cartea este un act de maturitate, un certificate de adult pentru breasla gazetareasca de aici, fiindca ce poate fi altfel o carte de interviuri, care devenind atemporale prin eternizarea lor intr-o carte ce se poate pune si scoate din biblioteca, se transforma din moment, din clipa sau secunda arsa de valtoarea vietii, intr-o carte document jurnalistic al unei perioade, inceput de mileniu  trei aici “la mijloc de rau si bun”  in “alba-dalba Isarlak”, cum ii placea lui Ion Barbu sa poetizeze referitor la orasul de la malul Dunarii. Or, maturizarea breslei  face ca oamenii care o compun sa aiba curajul frumos de a nu se mai respira numai in pagina de ziar sau hebdomadar, de a se pierde in luminile unei seri sau in potrivirea unei zile mai putin luminate cu developarea unei realitati   citadine sau rurale a unui judet aflat la marginea tarii si la inceput de cunoastere (sunt multi profesori eroi de interviu in aceasta carte), veritabil justificat prin administratorii pe care ii are si care isi vor gasi locul si-n alte carti, o certitudine fiind ca si istoria ii revendica. Pentru ca exista doua moduri de a cunoaste un oras: unul- cunoasterea in zbor de pasare, altul prin identificare cu destinul orasului, cei doi “batrani” ziaristi combina modalitatile intr-un ritual repetitiv de intrebari, uneori aceleasi, indiferenti la preopinent, lasand deschise multe raspunsuri la aceeasi realitate.

Desigur, prima mea impresie, la o prima citire, a fost de maturitate si de lucru bine facut, apoi am avut sentimentul ca seamana cu o biblioteca arsa din care cei doi gazetari au incercat sa salveze pentru viitorimea  unui oras pagini considerate importante in acel moment. Dar sentimentul dintai domina, fiindca desi orasul nu poate fi intervievat, este o certitudine peste toate aceste persoane vii sulfa acelasi spirit al orasului viu, al orasului care respire cultura, administratie, poezie, educatie, gazetarie intr-un ritm propriu. Ca sa cunosti destinul unui oras, trebuie  sa te identifici cu timpul orasului, sa te initiezi dificil in viata lui, constient si metodic. Chiar daca cei doi prieteni ai mei nu s-au gandit neaparat la acest lucru, l-au realizat, sentimentul dominant al acestei carti ramane impresia de permanenta   insufletitoare a unui oras primitor si viu.

Astfel ca eu ma vad obligat sa va invit la lectura, deoarece puteti iesi incantati din aceasta carte in care veti gasi nu doar idealuri, amintiri traite, stari de spirit ale unui Giurgiu strabatut de pe la mijlocul veacului trecut, ultimul din mileniul doi, ci si o bogatie de personalitati care se dezvaluie lumii semnificativ, lasandu-si zbuciumul sufletesc sa picteze stari de gratie in scris, in aceasta lupta vesnica negru pe alb a ziaristului cu realitatea. Iar dincolo de aceasta, cantarindu-mi cu atentie cuvantul, va adresez apelul meu de a-i obliga pe cei doi autori sa recidiveze intr-un volum doi, fiindca mai sunt inc a pe putin 34 de personalitati sau persoane obisnuite,demne de a ramane in constiinta comuna giurgiuveana.