DEXTERMAN

El nu voia vreodată să spună ce gândeşte.
Îi era greu, desigur, c-abia se contura,
Se adâncea în gânduri, psihologii de peşte
Ce tace ca să suie simţiri din apa grea.
Un simţ tragic şi comic, ca praful de cireadă
Adus ades pe case în faptul serii-apus,
Frizând şi ironia celui ce vrea să creadă
În narativa sferă a cuvântului spus.
Ritmuri adânci, mature, de cicluri naturale,
Ca laptele de oaie sau capră, muls în zori,
Năştea a sa făptură original de moale,
Miraculos pe-afară, amplificând ninsori.
El excela, desigur, în verse spuse-n glumă,
Avea dexteritate numa-n cuvântul - tern,
Un dialog de taină, cosmos de semilună,
Ţi-ar fi plăcut să-l cauţi, mi-ar fi plăcut s-aştern.
Tradiţii şi vrăjeală, puse în colţ de timbru,
Acolo unde caut acelaşi verb etern,
Mă folosesc pe mine, dexterităţi de zimbru,
Ca să muncesc prin semne amplificări de ţel.