sâmbătă, decembrie 10, 2011

Sarailii de fum

În ochii tăi m-aş fi pierdut etern,
Iar viaţa mi-aş fi dat-o pe-un sărut,
Parfumul tău l-aş  folosi ca scut,
Chiar împotriva destinului tern,
Ce noaptea mi-l doseşte în aşternut.

În părul tău aş vedea doar regine,
Eu trântor sfânt, prea-protejat să fiu,
Scutit de polen, ceară şi stamine,
Când mă hrănesc cu aur liliachiu,
Iar tu să stai ca o albină-n ac-pe gene fine.

În cerul gurii aş vedea doar stele,
Acolo-i Ursa Mare şi cloţa printre ele,
Când din suspin de floare respiră numai miere,
Atunci şi prima nea mă ţine printre nouri,
Că să-ţi hrănesc în vis lumină şi lingouri.

Cum inima mi-e albă, ca floarea de salcâm,
Aştept să o cutreieri prin nestematul drum,
Când anotimpuri seci, atotcuprinzătoare,
Cobor pe glezna ta prea-descurajatoare,
Rarefiat mi-e cerul, iar unica dulceaţă-sarailii de fum.

2 comentarii:

Flor da Vida spunea...

Poema que nos aguça a imaginação...
Doces e perfumados versos!
Lindo demais!!!

Carinhos...
Beijos de Luz e Paz

Liuba spunea...

Superrrrrrrrrr - imi place mult!

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...