marți, decembrie 06, 2011

Speranţă




Vin din lume să colind acasă,
Chiar dacă aici nu mai sunt zăpezi,
Fiindcă hetairii stau acum la masă
Şi fac nefăcute, ce nici nu le crezi.

Vin plângând, căci îmi seacă dorul,
Mi-a secat fântâna, s-a pârjolit iarba,
Frâng în mână pita, e secat izvorul,
Din fântâna vieţii dă ecou doar piatra.

Pricina secretă, jupuită-n stradă,
Spune acuma numai vorbă deşănţată,
Fulgi de îngeri cad, dar nu se lipesc,
Plânge alb câmpia-n ceţuri ce-o zidesc.

Dungă, zbor, epavă, dor de schit zidit,
Eu colind acasă până-n asfinţit,
M-a trădat zăpada, s-a uscat şi grâul,
Vacile prea slabe au secat pârâul.

Eu cânt o lume care a apus,
Mă ademeneşte o revoltă-n plus,
Vechile pricipii, iubire , onoare,
Se vând la tocmeală chiar în piaţa mare.

Vin de prin exil mândru, plin de sine,
Când mă uit în jur mi se face a bine,
Ştiu că o să ningă calm şi cumpătat,
Fiindcă aici aluatul încă e curat!

Un comentariu:

Francesc Balaguer spunea...

Great post!!

Salut, Francesc

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...