joi, februarie 14, 2013

Oaia neagră în blană de maidanez





















Clamează iarna sonoră lătratul orașului câine,
Aici nu se mai aude Bună ziua! De azi până mâine,
Nu se mai știe dacă în cer sau pe pământ
Aleargă vreo boare de boieresc somn sau vânt.

Între calm și bizar, între pâini și adevăr,
Între tupeul gregar și preapretextualul măr,
Exponentul de azi al clasei de ieri
E un ghiolban transhumant pilind ieniceri.

La poala cetății de ani în ruină
Se face trafic cu gaze, motorină,
Iar orașul săltat de un om în cuvânt,
Ascultă-n tăcere și latră a mormânt.

N-am motiv de rușine,pe scară eu urc,
Chiar dar acum mă simt turc,
Am crescut prin stafii voievozii puternici,
Cunosc orice piatră din raiaua spahiilor sferici.

Mi-e dor dintr-o dată de licențe și măști,
Acolo dorințe, talente de foști,
                 Aici purgatoriu de găști,
Răzleț vă înfrunt recitând din Villon,
Socrate a ieșit cândva din Atena: ce om!

Orașul câine latră exantematic,
                 Familiar tânjind de obicei,
Dezmeticit din visul lui sălbatic,
Ca oaia neagră, ce lehăia scântei.

Niciun comentariu:

O poveste despre cer

         Când eram copil mergeam des la ţară. La ţară însemna libertate cu program de masă şi atenţie la cer. Dacă era vară, trebuia să...