luni, februarie 11, 2013

Ruga


 Doamne, mi-ai dat efemeritatea macului,
Zborul libelulei şi stilul covârşit de dor al privighetorii,
Ca să nu uit că într-o zi îmi voi scălda  fericirea
În mare mila Ta!
Aşa că, Doamne, Te rog încă ceva,
Lasă-mi clipele frumoase în loc
Până când cerurile vor lua foc!
Ca să-mi văd lumina ochilor mei,
Înveselind lumea cu cântecul ei.

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...