Iarnă târzie

Ninge uşor, aducător de semne,
Cu fulgii luaţi din voalul de mirese,
Prin sânge ne colindă cu blesteme,
Această iarnă prinsă-n după-amieze.

Ninge tăcut, încet trecând prin oameni,
Ca apa unei Dunări recompuse-n cer,
Ne mineralizează topirea unei cremeni
Din fulgi căzuţi de înger, ca-n mister.

Ne curg pe gene, ni se scurg în suflet,
Cu amintiri din vechea noastră viaţă,
Se răsucesc, prin aer fac balet,
Cu praf de stele, copiii ne răsfaţă.

Ninge cu plumb, cu respirări de soartă,
Ursuz ca goarna care anunţă moartea,
Mă uit în zare, să găsesc o poartă
Şi nepăsarea ochiului îmi strânge zarea .

Ninge pribeag pe turle de biserici,
Iar clopotele vaiere ne-mpart,
Cocleala din statui topesc isterici,
Aceiași oameni ce destine ard.

Ninge păgân, că ne-am pierdut speranţa,
Aici şi moartea pare ca într-o nuntă,
Se scurg tristeţi, în fum ne trece viaţa,
Rămâne doar zăpada prinsă de-o ulucă.