sâmbătă, februarie 02, 2013

Eden tăcut

Iubirea noastră adâncă, este şi o rană,
Pe care piatra asta n-o poate astupa,
Pământul în rotire iubirea nu ne cearnă,
Făptura noastră,duală, îi poate rezista.

Iubirea noastră-i apă, când se transformă-n aer,

Trădările curente prin vămi cu gene verzi
Ne vindecă tristețea de-al lenei urât caer,
Curgând cu sentimente pe care nu le crezi.

Iubirea noastră e lapte de pasăre sătulă

De-atâta zbor prin vise, libere ca şi ea,
Curând va hrăni vultur din palida-i rotulă,
Ca să ne înălțăm mai sus de steaua sa.

Iubirea noastră-i clipă de umbră către vară,

Cu prelungiri de spaime atunci către amiaz,
Când încinsă de soare se așează să adoarmă,
Ca să ne cotropească în crezul ei viteaz.

Iubirea noastră e asemeni spinării unei stele

Prea-logodită cu luminile ființelor de sus,
Când vine întunecarea pe vinele din schele,
Ea naște catedrale cu clopotu'n apus.

Iubirea noastră-i astăzi un blond copil, o zare,

O vreme trăindă zbuciumat ca vremurile chiar,
Pe care în subsuoară am navigat-o mare
Din sânul de alabastru făcând uşor un far.

Iubirea noastră e zbor deasupra piramidei,

Urlându-şi neliniştea peste deşertul gol,
Ca tot nisipul fin din inima clepsidrei,
Să  se răstoarne în mare, ca marele adevăr.

Iubirea noastră arde la fumul de orizonturi,

Sclipind haotic paseri din cele frumuseţi,
Ce înverzesc oţeluri în ale noastre mituri,
Definitiv prin oase cu sânge de poeţi.

Niciun comentariu:

Zi de poezie cu miros de zaibăr copt

Dimineața era caldă ca cearceaful pe care dormisem. Nici un fior, nici măcar în frunze, nicio șoaptă divină de vânt nu mișca vreun fir de i...