duminică, octombrie 30, 2011

Clopote



















Zi-le clopote, o baladă fără prihană,
Înalţat în zile sfinte de post,
Când ai şi tu şi zilele tale un rost,
Înrămat în arpegii de toamnă!

Zi-le, măi, cum zice Dunărea izvoarelor,
Lăsaţi-mă să eliberez miracole
Şi natură şi păduri şi oamenii malurilor,
Cu sentimente uscate în oracole.

Zi-le, măi, clopote cu zeamă de cer,
Un cântec din acela închis în îngerească,
Aşa cum zice fecioria mea rotiri de eter,
Căci  ştie că nu va mânca pâine crăiască.

Răstoarnă tu, clopote, apa în cer
Şi fă o infuzie de credinţă umană,
Născută din speranţa de fier
A pecetei sorţii pe vis şi pe rană.

Zi-le clopote încă de  flacără albă,
Rouă de zare şi sânge de amurg,
De ce se dilată iubirea în nalbă,
Când macii se scutur în ochii ce plâng.

Lasă-mi un clopot pe minutele caste,
Prea rare în lume, crescute sub ploi,
Să viscolim cerul, adăposturi de oaste,
Cu efemere dăngăte, nu doar în nevoi.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Muscalu scrii minunat, e bine ca NU TE OPRESTI, ORASUL TE IUBESTE, DAR E GREU SA ITI SPUNA CE GANDESTE! SCRIE PENTRU NOI!

MiiutaChan spunea...

Frumos îmbinat, parcă aud cum bate clopotul alene într-o turlă de biserică de pe la Dunăre-n jos. Felicitări.

Seară de vară

Patru păsări de aur în colțuri, Coperți de saftian, Cartea tulburătoare a însuflețirii, Nimic mai mult, nimic mai puți...