miercuri, octombrie 12, 2011

INOROGUL


















Băiatul cu policandrul aprindea stelele
Strângând savuros mâinile pe sânii tăi.
Făcea gesturi simple, ruşinoase, cu efect nescontat,
Se trezea dimineaţa, rupea o floare
După care pleca.
“La revedere!”, striga curcanul din curtea vecină,
Înfoindu-şi roşul gâdilat al baticului gulerat.

Băiatul cu policandrul stingea stelele
Aducând o mână după celaltă peste coapsele tale
Şi tu îl priveai cu ochii de ceaţă
De după paravanul păturii de lână,
Aşteptând să se întoarcă, să te strângi iar nebună
Între zăbalele braţelor lui.
Şi băiatul cu policandrul se aşeza după-masa
Pe laviţă, rezemând policandrul de gleznele tale
Ca două vaze în care se oglindesc florile.

Un comentariu:

Flor da Vida spunea...

Sublime!!!

Carinhos mil...
Beijos de Luz

Spre marele Nord. Întâlnirea cu Moş Crăciun în alt anotimp.

         - Pe marele vultur care a pârjolit pădurea, vuind cuvintele în gura vajnicului Väinämöinen, faurul veşnic, ce povesteşte des...